Cititorii fideli au remarcat probabil, cu durere în suflet, absenţa îndelungată a acestei rubrici de succes. Din păcate predicţile pesimiste ale unor dintre voi s-au adeverit. La numărat de ... puncte is ... nevermore. Nu pentru că doamna Iaromira Popovici a renunţat la mult iubitele puncte. Nici pe departe.
Problema este alta. Este foarte placut să te amuzi pe seama unor persoane mai ... speciale. La un moment dat însă devine monoton. Este adevărat ca micuţa rubrică Bazar a doamnei Iaromira Popovici este un concentrat extrem de puternic de mediocritate, capabil să paralizeze un adult de la 500 de metri distanţă. Totuşi trebuie menţionat că, în intenţii cel puţin, această rubrică este inofensivă. Cel puţin autoare nu întreţine nici un fel de relaţii cu Satana în timp ce scrie despre filozofie şi aşteaptă o romantică tuberculoză, precum unii dintre colegii ei de revistă. Până la urmă nu este vina ei că scrie săptămână de săptămână aceleaşi tip de texte pe care probabil le-a scris prima data la 8 ani (dacă a luat nota 10 atunci de ce să schimbe stilul?). Nu este vina ei că nu a avut nici idee sau observaţie originală niciodata. Şi nici nu e vina ei că este genul de persoană care se duce la Praga şi vizitează Muzeul Ciocolatei.
The ... end ...
luni, noiembrie 22, 2010
sâmbătă, octombrie 16, 2010
Exploding melons
De mult timp am avut o vagă bănuială că majoritatea ecologiştilor cu carnet de partid (adică nu oamenii care mai strang pungi de plastic din parcuri sau mai plantează un pom) sunt nişte comunişti mizantropi. Ecologiştii au acelaşi idealism extrem bazat pe o înţelegere pseudo-ştiinţifică a realităţii şi aceleaşi impulsuri totalitare ca şi comuniştii dar spre deosebire de aceştia vor să fie auto-proclamata avangarda revoluţionară a Naturii nu a clasei muncitoare (animalele au si avantajul că nu pot să se opună spre deosebire de unii muncitorii care nu ştiu ce e mai bine pentru ei şi cad in capcana consumerismului). Cum spuneam este doar o bănuială pentru că la fel se poate spune despre ei că sunt nişte fundamentalişti religioşii - cu o zeitate atotputernică (Gaia) , cu ritualuri cu semnificaţie religioasă, cu săbători (Earth Day), cu diete specifice etc.- sau că sunt nişte fascişti (viziune idilică asupra trecutului, obsesie cu puritatea genetică, viziunea negativă asupra ştiintei şi raţiunii).
Cum spuneam, doar bănuieli. Ce ştiu sigur e că majoritatea sunt nişte idioţi care ar trebui abandonaţii undeva in estul Republicii Centrafricane cu o săpăligă şi un sac de seminţe. Totuşi ceea ce se putea spune despre ei până acum era că se pricep la relaţiile cu publicul.
De aceea nu mă aşteptam ca următorul clip să fie făcut de o organizaţie ecologistă.
Evident prima lor reacţie a fost :
"With climate change becoming increasingly threatening, and decreasingly talked about in the media, we wanted to find a way to bring this critical issue back into the headlines whilst making people laugh.(...)Many people found the resulting film extremely funny, but unfortunately some didn't and we sincerely apologise to anybody we have offended.
As a result of these concerns we've taken it off our website."
Pe scurt intenţile au fost bune păcat că unii răuvoitorii nu au înţeles. Şi au şi dreptate. Când viitoarul umanitaţii şi, mai important, al vieţii pe Terra e la mijloc ce mai contează câteva cadavre...
Cum spuneam, doar bănuieli. Ce ştiu sigur e că majoritatea sunt nişte idioţi care ar trebui abandonaţii undeva in estul Republicii Centrafricane cu o săpăligă şi un sac de seminţe. Totuşi ceea ce se putea spune despre ei până acum era că se pricep la relaţiile cu publicul.
De aceea nu mă aşteptam ca următorul clip să fie făcut de o organizaţie ecologistă.
Evident prima lor reacţie a fost :
"With climate change becoming increasingly threatening, and decreasingly talked about in the media, we wanted to find a way to bring this critical issue back into the headlines whilst making people laugh.(...)Many people found the resulting film extremely funny, but unfortunately some didn't and we sincerely apologise to anybody we have offended.
As a result of these concerns we've taken it off our website."
Pe scurt intenţile au fost bune păcat că unii răuvoitorii nu au înţeles. Şi au şi dreptate. Când viitoarul umanitaţii şi, mai important, al vieţii pe Terra e la mijloc ce mai contează câteva cadavre...
La numărat de ... puncte. (3)
După o scurtă... pauză revenim cu număratul de... puncte.
Articolul Oraşul meu este unul destul de modest din punct de vedere al... punctelor(doar 7).
Citatul... reprezentativ:
"Pe feţele multora dintre cei aşezaţi „la portiţă“ ceea ce se citeşte e, cred, agresivitate latentă. Cu alte cuvinte, nu sar la gîtul tău aşa, fără vreun motiv, dar abia aşteaptă să găsească unul…
Nu o să vă vină să credeţi, dar se întîmplă aşa nu doar cu „lupii tineri“, ci şi cu membrii mai venerabili ai haitei. Despre care s-ar presupune că sînt şi mai înţelepţi.
La Mega Image-ul din zonă, un domn de vreo 60 de ani a urlat, pur şi simplu, la mine, să mă dau din faţa standului de pîine. Era evident că adăstam acolo încercînd să aleg… pîine."
Siţuaţia:
Săptpmâna 3 - 7 puncte de suspensie
Săptămâna 2 - 9 puncte de suspensie
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
Articolul Oraşul meu este unul destul de modest din punct de vedere al... punctelor(doar 7).
Citatul... reprezentativ:
"Pe feţele multora dintre cei aşezaţi „la portiţă“ ceea ce se citeşte e, cred, agresivitate latentă. Cu alte cuvinte, nu sar la gîtul tău aşa, fără vreun motiv, dar abia aşteaptă să găsească unul…
Nu o să vă vină să credeţi, dar se întîmplă aşa nu doar cu „lupii tineri“, ci şi cu membrii mai venerabili ai haitei. Despre care s-ar presupune că sînt şi mai înţelepţi.
La Mega Image-ul din zonă, un domn de vreo 60 de ani a urlat, pur şi simplu, la mine, să mă dau din faţa standului de pîine. Era evident că adăstam acolo încercînd să aleg… pîine."
Siţuaţia:
Săptpmâna 3 - 7 puncte de suspensie
Săptămâna 2 - 9 puncte de suspensie
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
vineri, septembrie 03, 2010
Bentu de Soli
După cum se poate vedea în partea de sus ecranului numele acestui blog este Bentu de Soli. Cu 4 ani în urmă, când am creat acest blog, nu mă gandeam că acest nume o sa devină un nume de formatie, ba chiar nume de proiect muzical românesc. E greu să eviţi astfel de lucruri în această lume postmodernă în care trăim.
De aceea, pentru a îi ajuta pe cei care ar ajunge aici câutând informaţii despre noul proiect muzical Bentu de Soli (al fostului membru 3rei Sud Est - Laurenţiu Duţă) sau videoclipul şi versurile primului single "Pearls Of Summer”, mai jos am pus videoclipul acestei melodii.
Deci Bentu de Soli - Pearls of Summer
De aceea, pentru a îi ajuta pe cei care ar ajunge aici câutând informaţii despre noul proiect muzical Bentu de Soli (al fostului membru 3rei Sud Est - Laurenţiu Duţă) sau videoclipul şi versurile primului single "Pearls Of Summer”, mai jos am pus videoclipul acestei melodii.
Deci Bentu de Soli - Pearls of Summer
La numărat de ... puncte. (2)
O nouă săptămână o nouă... numărătoare.
Iubitorii de... puncte au motive de bucurie şi în această săptămână. După destul de modesta săptămână trecută (cu cele doar şase... puncte) doamna Iaromira Popescu revine în forţă cu nouă... puncte.
Din păcate dacă la număr de puncte articolul din această săptămână... excelează nu acelaşi lucru se poate spune despre utilizarea tehnicii DSI (Drupa Sferica Intramuralis). Astfel cel mai interesant citat nu este... decât acesta:
"A ieşirii pe nesmţite din timpul cotidian nesuferit, mereu măsurat...Ce reţetă mai grozavă a fericirii, chiar mică şi temporară, se poate găsi - în copilăriei, şi nu numai? Mai târziu, umblând prin lume, am găsit altfel de... Luna Park."
Deci...
Săptămâna 2 - 9 puncte de suspensie
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
Iubitorii de... puncte au motive de bucurie şi în această săptămână. După destul de modesta săptămână trecută (cu cele doar şase... puncte) doamna Iaromira Popescu revine în forţă cu nouă... puncte.
Din păcate dacă la număr de puncte articolul din această săptămână... excelează nu acelaşi lucru se poate spune despre utilizarea tehnicii DSI (Drupa Sferica Intramuralis). Astfel cel mai interesant citat nu este... decât acesta:
"A ieşirii pe nesmţite din timpul cotidian nesuferit, mereu măsurat...Ce reţetă mai grozavă a fericirii, chiar mică şi temporară, se poate găsi - în copilăriei, şi nu numai? Mai târziu, umblând prin lume, am găsit altfel de... Luna Park."
Deci...
Săptămâna 2 - 9 puncte de suspensie
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
luni, august 30, 2010
The end is HERE
Anul a început foarte prost. După una din cele mai grele ierni din istorie, cu căderi masive de zăpadă (cauza celor mai dezastruase avalanşe din istoria a doua ţări), a urmat o vară secetoasă. Până la mijlocul lunii august între 1000 şi 3000 de incendii cuprinseseră pădurile din regiune. Pe 20 august un front atmosferic rece a dus la extinderea incendilor. Doua zile mai târziu, când un alt front atmosferic rece a adus ploi, 3 milioane de hectare (12 000 km) de pădure deja arseseră. Opt oraşe au fost distruse în întregime. Câteva luni mai târziu şi câteva sute de kilometri mai la est alte incendii au distrus peste 1 milion de hectare de pădure. Între timp pe alt continent o mare capitală a fost inundată, pagubele totale ridicându-se la 1.5 miliarde de dolari.
Toate aceste dezastre nu sunt doar un semn prevestitor pentru ce o să urmeze ci o dovadă clară ca schimbările deja au loc. Mai mult evenimentele din acest an se potrivesc cu predicţile oamenilor de ştiinţă că fenomenele meteorologice extreme vor deveni mai intense şi mai frecvent.
Anul în discuţie este anul 1910 şi evenimentele prezentate sunt, în ordine, Roger pass avalanche din Canada şi Wellington avalanche din SUA, Great Fire of 1910 din SUA (statele Montana, Idaho şi Washington), Baudette Fire of 1910 din SUA(statul Minnesota) şi inundaţile din Paris. Evident au fost mult mai multe dezastre în acel an (secetă extremă în Sahel, etc.), dar am prezentat pe cele mai usor de găsit pe internet (vreo 5 minute a durat documentarea).
E bine să nu uităm că omenirea există de mai mult de 65 de ani (vârsta medie a persoanelor intervievate în caz de dezastru care spun, invariabil, că de când sunt ei nu au mai văzut aşa inundaţii, căldură, frig, vânt etc.). Dezastre au mai fost şi o să mai fie. Oricum chiar dacă clima nu o să se schimbe nu trebuie să ne deprimăm. Există oricând posibilitatea unei pandemii (mai ales dacă antibioticele nu o să mai functioneze), distrugerea Terrei din cauza suprapopularii, a unor războaie nucleare, radiaţii (cosmice sau nu), a unei ciocniri cu un metorit, etc.
Deci ca o concluzie : VOM MURI CU TOŢII!!!
Toate aceste dezastre nu sunt doar un semn prevestitor pentru ce o să urmeze ci o dovadă clară ca schimbările deja au loc. Mai mult evenimentele din acest an se potrivesc cu predicţile oamenilor de ştiinţă că fenomenele meteorologice extreme vor deveni mai intense şi mai frecvent.
Anul în discuţie este anul 1910 şi evenimentele prezentate sunt, în ordine, Roger pass avalanche din Canada şi Wellington avalanche din SUA, Great Fire of 1910 din SUA (statele Montana, Idaho şi Washington), Baudette Fire of 1910 din SUA(statul Minnesota) şi inundaţile din Paris. Evident au fost mult mai multe dezastre în acel an (secetă extremă în Sahel, etc.), dar am prezentat pe cele mai usor de găsit pe internet (vreo 5 minute a durat documentarea).
E bine să nu uităm că omenirea există de mai mult de 65 de ani (vârsta medie a persoanelor intervievate în caz de dezastru care spun, invariabil, că de când sunt ei nu au mai văzut aşa inundaţii, căldură, frig, vânt etc.). Dezastre au mai fost şi o să mai fie. Oricum chiar dacă clima nu o să se schimbe nu trebuie să ne deprimăm. Există oricând posibilitatea unei pandemii (mai ales dacă antibioticele nu o să mai functioneze), distrugerea Terrei din cauza suprapopularii, a unor războaie nucleare, radiaţii (cosmice sau nu), a unei ciocniri cu un metorit, etc.
Deci ca o concluzie : VOM MURI CU TOŢII!!!
duminică, august 29, 2010
La numărat de ... puncte. (1)
Punctele de suspensie sunt unele dintre cele mai hulite semne de... punctuaţie (vezi Eco,Umberto). Aceste umile... puncte care pot da oricărui text o doză de... mister au totuşi un apărător remarcabil în persoana doamnei Iaromira Popovici. În fiecare dintre articolele ei din Dilema Veche se strecoară de cel puţin 5-6 ori aceste creative... puncte. De accea pentru a onora acest admirabil... demers voi începe o rubrică săptămânală în care voi număra punctele de supensie din ultimul articol şi voi prezenta un citat... semnificativ.
Cel mai recent articol "La rude la ţară" din păcate nu este înfrumuseţat de prea multe puncte de suspensie, acestea fiind doar... 6.
Un citat reprezentativ:
"Mai era (şi este) tot acolo, o mătuşă de-a mea care întrupa (şi întrupează) toate calităţile modului de viaţă rural: avea o gospodărie reuşită, credea în Dumnezeu, ştia să ierte lucrurile grave. Şi... încarna ospitalitatea neaoşă - nu din cărţi ci reală: de câte ori ne duceam la ea, punea masa, cu păsări din curte şi legume din grădină, lapte de la vaca ei şi ţuică din proprile prune."
Deci...
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
Cel mai recent articol "La rude la ţară" din păcate nu este înfrumuseţat de prea multe puncte de suspensie, acestea fiind doar... 6.
Un citat reprezentativ:
"Mai era (şi este) tot acolo, o mătuşă de-a mea care întrupa (şi întrupează) toate calităţile modului de viaţă rural: avea o gospodărie reuşită, credea în Dumnezeu, ştia să ierte lucrurile grave. Şi... încarna ospitalitatea neaoşă - nu din cărţi ci reală: de câte ori ne duceam la ea, punea masa, cu păsări din curte şi legume din grădină, lapte de la vaca ei şi ţuică din proprile prune."
Deci...
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
luni, august 23, 2010
21st Century Socialism, Bolivarianism and Hugo Chávez
Mult iubitul preşedinte al Republici Bolivariene a Venezuelei, Hugo Chávez are noi motive de bucurie. Revoluţia bolivariana a dat în sfârşit rezulate. Venezuela este pe primul loc în lume.
Venezuela, More Deadly Than Iraq, Wonders Why
Evident cum articolul este din New York Times (Venezuela, More Deadly Than Iraq, Wonders Why) nu putem să credem ce scrie pentru că se supără respectatul analist politic Sean Penn.
Venezuela, More Deadly Than Iraq, Wonders Why
CARACAS, Venezuela — Some here joke that they might be safer if they lived in Baghdad. The numbers bear them out.
In Iraq, a country with about the same population as Venezuela, there were 4,644 civilian deaths from violence in 2009, according to Iraq Body Count; in Venezuela that year, the number of murders climbed above 16,000.
Even Mexico’s infamous drug war has claimed fewer lives.
Evident cum articolul este din New York Times (Venezuela, More Deadly Than Iraq, Wonders Why) nu putem să credem ce scrie pentru că se supără respectatul analist politic Sean Penn.
sâmbătă, august 14, 2010
Ultimul capitol?
A fost nevoie de aproape 3 săptămâni pentru ca dezvăluirile făcute aici în premieră despre relaţia nefiresc de apropiată dintre textele dl Sever Voinescu şi articolele apărute in New York Times să ajungă în atenţia publicului, respectiv in Observator Cultural. Când spun public, mă refer la publicul capabil să înţeleagă despre ce e vorba ( a se vedea comentarile, dar mai ales referintele lui zoso la Decât o Revista, din postarea acestuia despre caz).
Ce se va întâmpla în continuare? Cel mai probabil nimic.
Ce se va întâmpla în continuare? Cel mai probabil nimic.
luni, august 09, 2010
Sever Voinescu fură şi acum şi zoso fură
După cum cititorii mei fideli ştiu, înca din 23 iulie, Sever Voinescu plagiaza din New York Times şi recunoaşte. La ce nu se gândea nimeni era ca ştirea cu plagiatul să îmi fie furată de zoso, marele demascator de furt din online-ul românesc. Vinerea trecută am lăsat un comentariu legat de asemănarea izbitoare dintre ce scrie dl Sever Voinescu şi ce scrie un report de la New York Times pe zoso.ro. Acest comentariu a fost în moderare până duminică când, din pură coincidenţă, a apărut postarea "Sever Voinescu, prins cu ocaua mică" . Mă rog, poate exagerez, poate sunt doar dornic de faimă. Tot o coincidenţă este probabil şi că nici un comentariu de al meu nu trece de moderare pe blogul lui zoso (acum dispar imediat, nu ca primul comentariu care a stat vreo 2 zile). Dar să prezentăm faptele.
Vineri, iulie 23, 2010 - Intelectualul român în acţiune -Sever Voinescu bate câmpii şi acum şi fură articole? pe http://bentudesoli.blogspot.com/
24 Iulie 2010 02:07:35 Comentarii adăugate pe site-ul Dilemei Vechi de către mine la articolul Racheta, caprele şi mătuşa menţionând sursa articolului.
Duminică, 8 August 2010, Sever Voinescu, prins cu ocaua mică pe zoso.ro
Putem admite şi că zoso nu a furat (ca să nu fie nevoie să mă credeţi pe cuvânt că a existat acel comentariu), doar a descoperit, independent de mine, plagiatul din Dilema Veche. Dar cine credeţi că citeşte mai des Dilema Veche, eu sau zoso? În numeroasele postări ale lui zoso (blogul e început în 2005) Dilema Veche e menţionată de vreo 3 ori. Pe blogul meu aproape numai de Dilema Veche se vorbeşte (hmm... aproape bate la ochi).
În încheiere, Sever Voinescu fură, zoso fură... încep să mă simt lăsat pe afară. Măcar o acadea de la un copil mic, dar trebuie neapărat să iau şi eu ceva. România asta, doar de rău poţi să o vorbeşti... noroc cu mămăliga şi castraveţii.
Vineri, iulie 23, 2010 - Intelectualul român în acţiune -Sever Voinescu bate câmpii şi acum şi fură articole? pe http://bentudesoli.blogspot.com/
24 Iulie 2010 02:07:35 Comentarii adăugate pe site-ul Dilemei Vechi de către mine la articolul Racheta, caprele şi mătuşa menţionând sursa articolului.
Duminică, 8 August 2010, Sever Voinescu, prins cu ocaua mică pe zoso.ro
Putem admite şi că zoso nu a furat (ca să nu fie nevoie să mă credeţi pe cuvânt că a existat acel comentariu), doar a descoperit, independent de mine, plagiatul din Dilema Veche. Dar cine credeţi că citeşte mai des Dilema Veche, eu sau zoso? În numeroasele postări ale lui zoso (blogul e început în 2005) Dilema Veche e menţionată de vreo 3 ori. Pe blogul meu aproape numai de Dilema Veche se vorbeşte (hmm... aproape bate la ochi).
În încheiere, Sever Voinescu fură, zoso fură... încep să mă simt lăsat pe afară. Măcar o acadea de la un copil mic, dar trebuie neapărat să iau şi eu ceva. România asta, doar de rău poţi să o vorbeşti... noroc cu mămăliga şi castraveţii.
joi, august 05, 2010
Intelectualul român continuă acţiunea
Bă incultilor,bă! Ce fac eu e arta, necultivaţilor! Puneţi mâna pe o carte bă analfabeţilor, citiţi un Borges, un Marquez. Cum vreţi să întelegeţi complexitatea artei mele altfel?
Cam acesta este pe scurt ultimul articol al Artistului formerly know as Sever Voinescu din Dilema Veche (" Poveştile de aici"). Numeroşii mei cititori care au stat cu sufletul la gură urmărind desfăşurarea dramei "Racheta, caprele şi mătuşa " pot sa răsufle liniştiţi. Artistul formerly know as Sever Voinescu a răspuns. Într-un articol a cărui aroganţă este depăşită doar de folosirea cu o virtuozitate deosebită a tonului de om superior care coboară printre oamenii de rând, domnul Artist formerly know as Sever Voinescu se explică. Deci da, o mare parte dintre poveştile lui sunt luate din altă parte. DAR, şi aici e un mare dar de aceea l-am şi scris cu bold, "dacă aflu o poveste care mi se pare că merită să fie spusă mai departe, nu îi alterez nimic din detalile epice: nume de persoane implicată, locul acţiunii, data etc. [ nota mea: acţiune, cuvinte etc.] Vreau ca cititorul meu, care în mod natural se întreabă dacă ceea ce-i spun eu aici este adevărat sau fals, să mă poată verfica rapid şi convigător, manevrând, de pilda, instrumentul google. " S-a înţeles? Deci dacă auzeaţi de acest instrument numit google ştiaţi de mult de modul în care îşi scrie Artistul formerly know as Sever Voinescu articolele. Pentru claritatea nu schimbă nimic domnul Artist formerly know as Sever Voinescu din poveştile pe care le preia din altă parte, nu din alt motiv.
Poate unii dintre cititori se întreabă de ce mai scrie ceva dacă aceste poveşti sunt uşor de găsit folosind "instrumentul google" . Pentru că nu vibraţi de aceea. Sau în cuvintele nemuritorului Artist formerly know as Sever Voinescu "o poveste mă interesează şi mi se pare obligatorie de re-spus, dacă simt în ea o vibraţie etică ascunsă, neaparentă. Prin micile accente sau nuanţări pe care le fac cu ocazia re-spunerii urmăresc să scot în relief tocmai acest sens al poveştii, greu de indentificat la prima rostire". S-a înţeles acum? De aceea aceste poveşti nu sunt pur şi simplu scrise la rubrica "Ştiri nebăgate în seamă" din Dilema Veche. Aceste poveşti din "cel mai citit ziar al planetei, o telviziune foarte urmărită, o agenţie de ştiri sau mărturia unei celebrităţi" au nevoie de atingerea magică a trubadurului modern numit Artistul formerly know as Sever Voinescu pentru a spune cu adevărat ceva. Ba mai mult "această mică răsucire a poveştii bine ştiute nu o lămureşte apodictic, pentru că nu cred în poveştile care spun limpede, clar, un singur mesaj, care transmite o concluzie sau justifică o teză de orice fel a priori asumată". Vedeţi dragi copii de ce trebuie să studiaţi la şcoală limbile clasice? Cum să puteţi altfel să spuneţi în multe cuvinte că nu aduceţi nimic nou, ba chiar faceţi mai neclară o poveste care nu vă aparţine şi în acelaşi timp să păreţi şi inteligent. Ar exista posibilitatea să citaţi nejustificat din diverşi autori într-un fel de "name droping" intelectual. ( pentru cei care nu cunosc acest termen şi nu ştiu cum să folosească misteriosul "instrument google" definitia e aici . Nu vă lăsaţi speriaţi de prezentarea într-o lumină proastă a termenului. E de rău doar dacă o fac alţii. Daca o faceţi voi nu dovedeşte decât cultura dvs.). Evident, ca într-o parodie proastă în care se adună prea multe gaguri, Artistul formerly know as Sever Voinescu foloseşte şi acest procedeu aducând în sprijinul lui citate din Borges şi Marquez. "Istoria lumii, ca şi biografiile noastre, nu sînt înşiruiri de fapte şi date obiective, ci suma unor poveşti pe care le tot re-spunem şi, prin re-spunere, le tot răsucim. (Asta istoricii o ştiu din primul an de studii, iar iubitorii de literatură o ştiu de la Marquez - iată, surse cât se poate de deschise.)" Mea culpa, mea maxima culpa. Dacă avean cultură înţelegeam demersul domnului Artist formerly know as Sever Voinescu şi nu aruncam cu pietre în prea artistica domnie a sa.
Totuşi care e explicaţia faptului că nu menţionează niciodată de unde citează. Domnul menestrel modern, domnul Artist formerly know as Sever Voinescu, ne explică imediat: " ceea ce se urmăreşte întotdeauna prin indicarea sursei, adică exactitatea citării, nu este scopul meu. Pentru că eu nu spun, ci re-spun". Ah, câte regrete. De ştiam de această explicaţie atât de simplă în timpul şcolii. Nu doamnă profesoara, eu nu am luat de pe internet referatul, eu am re-spus. Acum este totul limpede. Cum domnul Artist formerly know as Sever Voinescu nu scrie nici jurnalism, nici literatura şi nici texte cu pretenţii ştiinţifice, ci ne decriptează "o realitatea mult mai adâncă, camuflată poate" are voie să nu menţioneze sursa. Mai ales că el, ca un bun gentlemen, nu îşi asumă paternitatea creaţiei poveştilor pe care le spune. Faptul că aceste poveşti apar la rubrica lui, sub numele lui şi cu titlu pus de el nu înseamnă asumarea paternităţii. Asumarea paternităţii se face dupa cum ştim de la romani prin ridicarea copilui în braţe. Vedeţi aşa ceva? Se încheie articolele lui cu Sever Voinescu me fecit? Deci cum puteţi afirma că plagiază. Plagiatul înseamnă asumarea paternităţii, lucru pe care Artistul formerly know as Sever Voinescu nu îl face.
Dacă credeaţi că asta e tot vă înşelaţi amarnic. Într-un moment de inspiraţie glorioasă, cum numai unui artist care vibrează la sensurile neaparente, Artistul formerly know as Sever Voinescu încheie acest poate unic articol original din ultima vreme cu un pasaj demn de domnul Adrian Năstase sau de domnul Nicolae Guţă. Deci "pe toţi îi asigur că mica curiozitate sau iritare pe care textele mele le-o provoacă dă modestului semnatar al acestei rubrici cea mai mare satisfacţie." Mai putem să ne mirăm că domnul Artist formerly know as Sever Voinescu este un mare fan al OTV-ului? Şmecherie mare domnul, duşmanii nu il atinge pe el. Ce mai putem spune acum. Restul este, cum ar spune domnul Pleşu, tăcere.
Cam acesta este pe scurt ultimul articol al Artistului formerly know as Sever Voinescu din Dilema Veche (" Poveştile de aici"). Numeroşii mei cititori care au stat cu sufletul la gură urmărind desfăşurarea dramei "Racheta, caprele şi mătuşa " pot sa răsufle liniştiţi. Artistul formerly know as Sever Voinescu a răspuns. Într-un articol a cărui aroganţă este depăşită doar de folosirea cu o virtuozitate deosebită a tonului de om superior care coboară printre oamenii de rând, domnul Artist formerly know as Sever Voinescu se explică. Deci da, o mare parte dintre poveştile lui sunt luate din altă parte. DAR, şi aici e un mare dar de aceea l-am şi scris cu bold, "dacă aflu o poveste care mi se pare că merită să fie spusă mai departe, nu îi alterez nimic din detalile epice: nume de persoane implicată, locul acţiunii, data etc. [ nota mea: acţiune, cuvinte etc.] Vreau ca cititorul meu, care în mod natural se întreabă dacă ceea ce-i spun eu aici este adevărat sau fals, să mă poată verfica rapid şi convigător, manevrând, de pilda, instrumentul google. " S-a înţeles? Deci dacă auzeaţi de acest instrument numit google ştiaţi de mult de modul în care îşi scrie Artistul formerly know as Sever Voinescu articolele. Pentru claritatea nu schimbă nimic domnul Artist formerly know as Sever Voinescu din poveştile pe care le preia din altă parte, nu din alt motiv.
Poate unii dintre cititori se întreabă de ce mai scrie ceva dacă aceste poveşti sunt uşor de găsit folosind "instrumentul google" . Pentru că nu vibraţi de aceea. Sau în cuvintele nemuritorului Artist formerly know as Sever Voinescu "o poveste mă interesează şi mi se pare obligatorie de re-spus, dacă simt în ea o vibraţie etică ascunsă, neaparentă. Prin micile accente sau nuanţări pe care le fac cu ocazia re-spunerii urmăresc să scot în relief tocmai acest sens al poveştii, greu de indentificat la prima rostire". S-a înţeles acum? De aceea aceste poveşti nu sunt pur şi simplu scrise la rubrica "Ştiri nebăgate în seamă" din Dilema Veche. Aceste poveşti din "cel mai citit ziar al planetei, o telviziune foarte urmărită, o agenţie de ştiri sau mărturia unei celebrităţi" au nevoie de atingerea magică a trubadurului modern numit Artistul formerly know as Sever Voinescu pentru a spune cu adevărat ceva. Ba mai mult "această mică răsucire a poveştii bine ştiute nu o lămureşte apodictic, pentru că nu cred în poveştile care spun limpede, clar, un singur mesaj, care transmite o concluzie sau justifică o teză de orice fel a priori asumată". Vedeţi dragi copii de ce trebuie să studiaţi la şcoală limbile clasice? Cum să puteţi altfel să spuneţi în multe cuvinte că nu aduceţi nimic nou, ba chiar faceţi mai neclară o poveste care nu vă aparţine şi în acelaşi timp să păreţi şi inteligent. Ar exista posibilitatea să citaţi nejustificat din diverşi autori într-un fel de "name droping" intelectual. ( pentru cei care nu cunosc acest termen şi nu ştiu cum să folosească misteriosul "instrument google" definitia e aici . Nu vă lăsaţi speriaţi de prezentarea într-o lumină proastă a termenului. E de rău doar dacă o fac alţii. Daca o faceţi voi nu dovedeşte decât cultura dvs.). Evident, ca într-o parodie proastă în care se adună prea multe gaguri, Artistul formerly know as Sever Voinescu foloseşte şi acest procedeu aducând în sprijinul lui citate din Borges şi Marquez. "Istoria lumii, ca şi biografiile noastre, nu sînt înşiruiri de fapte şi date obiective, ci suma unor poveşti pe care le tot re-spunem şi, prin re-spunere, le tot răsucim. (Asta istoricii o ştiu din primul an de studii, iar iubitorii de literatură o ştiu de la Marquez - iată, surse cât se poate de deschise.)" Mea culpa, mea maxima culpa. Dacă avean cultură înţelegeam demersul domnului Artist formerly know as Sever Voinescu şi nu aruncam cu pietre în prea artistica domnie a sa.
Totuşi care e explicaţia faptului că nu menţionează niciodată de unde citează. Domnul menestrel modern, domnul Artist formerly know as Sever Voinescu, ne explică imediat: " ceea ce se urmăreşte întotdeauna prin indicarea sursei, adică exactitatea citării, nu este scopul meu. Pentru că eu nu spun, ci re-spun". Ah, câte regrete. De ştiam de această explicaţie atât de simplă în timpul şcolii. Nu doamnă profesoara, eu nu am luat de pe internet referatul, eu am re-spus. Acum este totul limpede. Cum domnul Artist formerly know as Sever Voinescu nu scrie nici jurnalism, nici literatura şi nici texte cu pretenţii ştiinţifice, ci ne decriptează "o realitatea mult mai adâncă, camuflată poate" are voie să nu menţioneze sursa. Mai ales că el, ca un bun gentlemen, nu îşi asumă paternitatea creaţiei poveştilor pe care le spune. Faptul că aceste poveşti apar la rubrica lui, sub numele lui şi cu titlu pus de el nu înseamnă asumarea paternităţii. Asumarea paternităţii se face dupa cum ştim de la romani prin ridicarea copilui în braţe. Vedeţi aşa ceva? Se încheie articolele lui cu Sever Voinescu me fecit? Deci cum puteţi afirma că plagiază. Plagiatul înseamnă asumarea paternităţii, lucru pe care Artistul formerly know as Sever Voinescu nu îl face.
Dacă credeaţi că asta e tot vă înşelaţi amarnic. Într-un moment de inspiraţie glorioasă, cum numai unui artist care vibrează la sensurile neaparente, Artistul formerly know as Sever Voinescu încheie acest poate unic articol original din ultima vreme cu un pasaj demn de domnul Adrian Năstase sau de domnul Nicolae Guţă. Deci "pe toţi îi asigur că mica curiozitate sau iritare pe care textele mele le-o provoacă dă modestului semnatar al acestei rubrici cea mai mare satisfacţie." Mai putem să ne mirăm că domnul Artist formerly know as Sever Voinescu este un mare fan al OTV-ului? Şmecherie mare domnul, duşmanii nu il atinge pe el. Ce mai putem spune acum. Restul este, cum ar spune domnul Pleşu, tăcere.
vineri, iulie 23, 2010
Intelectualul român în acţiune
Sever Voinescu bate câmpii şi acum şi fură articole?
(Titlu de Libertatea pentru motoarele de căutare)
Inainte să fac dezvăluirile în premieră, respectiv că Sever Voinescu se inspiră mai mult decât e cazul din New York Times, o să fac un cam mare rezumat al activităţii publiciste din ultima vreme a distinsului domn. Dacă vreţi puteţi să incepeţi direct de la ultimele paragrafe ca să vedeţi cum se scriu articole şi în presa bună din Romania.
O să încep prin a spune că nu am fost niciodată un mare fan al domnului Sever Voinescu. Un articol semnat de el, "Darfur, avanpremiera războaielor viitorului" din 2008, în care nu a reuşit să demonstreze decât că nu a înţeles nimic din ce se întampla acolo, a fost primul impuls de a scrie redacţiei Dilemei Vechi. Până la urmă procrastinarea a înăbuşit impulsul. Dar ultimele luni au consituit un apogeu al articolelor "clasice" ale domnului Sever Voinescu. Pentru început a fabulat ca un adolescent întârziat despre meritele deosebite ale boemiei(Poveste boemă).Da, ştiu este o adevarată plăcere să trăieşti "sentimentul transcendent al neştiinţe în ce zi mă aflu asociat convingerii că, chiar dacă aflu, nu are nici o importanţă." Acest sentiment este cu atât mai plăcut cu cât nu se menţionează sursa venitului. Am cunoscut destui oameni care la 30 de ani nu lucraseră o zi în viaţă şi care se declarau foarte scârbiţi sau cel puţin opuşi unui stil de viaţă "obişnuit" în timp ce beau al treilea pahar de wiskey sau a zecea bere a serii, evident cumparata din banii părinţilor, bunicilor, mătuşilor, ca să mai fiu impresionat de astfel de texte. Nici ei nu ştiau ce zi este pentru că erau în fiecare noapte în cluburi sau baruri.
Ca să demonstreze prejudecata că absolvenţii de "uman" au un contact vag cu realitatea, domnul Sever Voinescu a continuat cu un articol despre absenţa predării eticii în şcoli (Închiderea minţii României ). Fraza cheie, definitorie pentru acest articol pompos-elitist este "Un ghiozdan uşor, pe de altă parte, înseamnă un ghiozdan în care marile cărţi nu mai au loc. Elevii nu vor frecventa pe Homer, pe Shakespeare sau pe Goethe, ci vor avea în ghiozdan cîte o foaie cu ceea ce spun alţii că se găseşte în Homer, Shakespeare şi Goethe." Vai de poporul român, acest far al cunoaşterii şi culturii europene şi mondiale, cum va supravieţui fără un ghiozdan greu. Îmi pare rău să vă dezamăgesc domnului Voinescu. Nu a existat niciodată în ghiozdanul meu de şcolar Homer sau Goethe, nici măcar rezumat. Nu a existat niciodată o Epocă de Aur în care majoritatea oamenilor citeau Homer sau Goethe. Da, ştiau toti absolvenţii de public schools din Marea Britanie în secolul XIX dar ei erau 5% din populaţie.
Despre Gînd despre învăţarea religiei nici nu o să încerc să spun nimic pentru că sunt prea multe de spus. Pe scurt dl Sever Voinescu mai bifează o caracteristică obligatorie a intelectualului român, respectiv creştinismul profund (obligatoriu ortodox evident). Sărim peste urmatoarele articole care sunt prea banale pentru a fi menţionate şi ajungem la mult comentatele OTV şi Cazul Dan Diaconescu. Cum bine a remarcat dl Cezar Paul-Bădescu aceste doua articole cad în clişeistica dorinţa a unor intelectuali de lucruri "autentice", din popor. Eu personal nu am nevoie să mă uit la OTV ca să cunosc România profundă. Merg cu tramvaiul, cu personalul, stau şi am stat în cartiere mărginaşe şi în oraşe de provincie. Nu e nimic interesant sau eliberator în a te uita la OTV la fel cum nu e nimic pitoresc sau autentic în sta într-o casă de chirpici şi a merge prin noroi la toaleta din fundul curţii. Poate dacă dl Sever Voinescu nu ar sta numai în turnul lui de fildeş nu ar mai avea nevoie de televizor pentru intra în contact cu realitatea. Bineînţeles că orice (pseudo)intelectual fin precum dl Sever Voinescu nu remarcă nici o contradicţie în a propune Homer pentru mase şi în lăuda ascultatul manelelor sau urmăritul OTV-ului.
În final ajungem şi la ultimul articol al acestui prea moralist domn. Intitulat Racheta, caprele şi mătuşa acest articol nu este încă disponibil pe internet. Pe scurt este o mică poveste despre nişte yemeniţi, nişte capre şi câteva rachete. Pe lânga faptul că este scrisă în stilul unei compuneri de gimnaziu (ştiu nu sunt obiectiv) articolul Racheta, caprele şi mătuşa se bazeaza in proporţie de peste 80% din articolul Is Yemen the Next Afghanistan? apărut în New York Times Magazine pe 6 Iulie 2010. Evident dacă citiţi articolul din Dilema Veche nu o să aflati acest lucru pentru ca eticul domn Sever Voinescu nu menţionează nimic despre sursa. Nu îl pot acuza pe domnul Sever de plagiat pentru în timp ce articolul din ziarul american este o investigaţie serioasă de 7 pagini, articolul său este o pastişa de jumătate de pagină în care în stilul său cunoscut reuşeşte să greşească vreo câteva nume. Iată şi un exemplu:
Mai sunt multe exemple ca acesta dar o să aştept să apară şi pe internet articolul dl Sever Voinescu ca să nu mai fiu eu nevoit să tastez încercările literare frauduloase ale eticului jurnalist, analist politic, diplomat şi om politic Sever Voinescu-Cotoi. Sincer eu cred că eticul ziarist Sever Voinescu doar vrea se verifice cât de atenţi şi informaţi sunt cititorii Dilemei Vechi.
Deci ca o întrebare pentru cei care au reuşit să citească până aici şi pentru Google Sever Voinescu a plagiat un articol din New York Times, da sau nu? Pentru normele juridice româneşti poate nu se poate numi plagiat dar pentru o persoană de statura dl Sever Voinescu asemănarea dintre articole ar trebui să dea de gândit.
(Titlu de Libertatea pentru motoarele de căutare)
Inainte să fac dezvăluirile în premieră, respectiv că Sever Voinescu se inspiră mai mult decât e cazul din New York Times, o să fac un cam mare rezumat al activităţii publiciste din ultima vreme a distinsului domn. Dacă vreţi puteţi să incepeţi direct de la ultimele paragrafe ca să vedeţi cum se scriu articole şi în presa bună din Romania.
O să încep prin a spune că nu am fost niciodată un mare fan al domnului Sever Voinescu. Un articol semnat de el, "Darfur, avanpremiera războaielor viitorului" din 2008, în care nu a reuşit să demonstreze decât că nu a înţeles nimic din ce se întampla acolo, a fost primul impuls de a scrie redacţiei Dilemei Vechi. Până la urmă procrastinarea a înăbuşit impulsul. Dar ultimele luni au consituit un apogeu al articolelor "clasice" ale domnului Sever Voinescu. Pentru început a fabulat ca un adolescent întârziat despre meritele deosebite ale boemiei(Poveste boemă).Da, ştiu este o adevarată plăcere să trăieşti "sentimentul transcendent al neştiinţe în ce zi mă aflu asociat convingerii că, chiar dacă aflu, nu are nici o importanţă." Acest sentiment este cu atât mai plăcut cu cât nu se menţionează sursa venitului. Am cunoscut destui oameni care la 30 de ani nu lucraseră o zi în viaţă şi care se declarau foarte scârbiţi sau cel puţin opuşi unui stil de viaţă "obişnuit" în timp ce beau al treilea pahar de wiskey sau a zecea bere a serii, evident cumparata din banii părinţilor, bunicilor, mătuşilor, ca să mai fiu impresionat de astfel de texte. Nici ei nu ştiau ce zi este pentru că erau în fiecare noapte în cluburi sau baruri.
Ca să demonstreze prejudecata că absolvenţii de "uman" au un contact vag cu realitatea, domnul Sever Voinescu a continuat cu un articol despre absenţa predării eticii în şcoli (Închiderea minţii României ). Fraza cheie, definitorie pentru acest articol pompos-elitist este "Un ghiozdan uşor, pe de altă parte, înseamnă un ghiozdan în care marile cărţi nu mai au loc. Elevii nu vor frecventa pe Homer, pe Shakespeare sau pe Goethe, ci vor avea în ghiozdan cîte o foaie cu ceea ce spun alţii că se găseşte în Homer, Shakespeare şi Goethe." Vai de poporul român, acest far al cunoaşterii şi culturii europene şi mondiale, cum va supravieţui fără un ghiozdan greu. Îmi pare rău să vă dezamăgesc domnului Voinescu. Nu a existat niciodată în ghiozdanul meu de şcolar Homer sau Goethe, nici măcar rezumat. Nu a existat niciodată o Epocă de Aur în care majoritatea oamenilor citeau Homer sau Goethe. Da, ştiau toti absolvenţii de public schools din Marea Britanie în secolul XIX dar ei erau 5% din populaţie.
Despre Gînd despre învăţarea religiei nici nu o să încerc să spun nimic pentru că sunt prea multe de spus. Pe scurt dl Sever Voinescu mai bifează o caracteristică obligatorie a intelectualului român, respectiv creştinismul profund (obligatoriu ortodox evident). Sărim peste urmatoarele articole care sunt prea banale pentru a fi menţionate şi ajungem la mult comentatele OTV şi Cazul Dan Diaconescu. Cum bine a remarcat dl Cezar Paul-Bădescu aceste doua articole cad în clişeistica dorinţa a unor intelectuali de lucruri "autentice", din popor. Eu personal nu am nevoie să mă uit la OTV ca să cunosc România profundă. Merg cu tramvaiul, cu personalul, stau şi am stat în cartiere mărginaşe şi în oraşe de provincie. Nu e nimic interesant sau eliberator în a te uita la OTV la fel cum nu e nimic pitoresc sau autentic în sta într-o casă de chirpici şi a merge prin noroi la toaleta din fundul curţii. Poate dacă dl Sever Voinescu nu ar sta numai în turnul lui de fildeş nu ar mai avea nevoie de televizor pentru intra în contact cu realitatea. Bineînţeles că orice (pseudo)intelectual fin precum dl Sever Voinescu nu remarcă nici o contradicţie în a propune Homer pentru mase şi în lăuda ascultatul manelelor sau urmăritul OTV-ului.
În final ajungem şi la ultimul articol al acestui prea moralist domn. Intitulat Racheta, caprele şi mătuşa acest articol nu este încă disponibil pe internet. Pe scurt este o mică poveste despre nişte yemeniţi, nişte capre şi câteva rachete. Pe lânga faptul că este scrisă în stilul unei compuneri de gimnaziu (ştiu nu sunt obiectiv) articolul Racheta, caprele şi mătuşa se bazeaza in proporţie de peste 80% din articolul Is Yemen the Next Afghanistan? apărut în New York Times Magazine pe 6 Iulie 2010. Evident dacă citiţi articolul din Dilema Veche nu o să aflati acest lucru pentru ca eticul domn Sever Voinescu nu menţionează nimic despre sursa. Nu îl pot acuza pe domnul Sever de plagiat pentru în timp ce articolul din ziarul american este o investigaţie serioasă de 7 pagini, articolul său este o pastişa de jumătate de pagină în care în stilul său cunoscut reuşeşte să greşească vreo câteva nume. Iată şi un exemplu:
Just before dawn on Dec. 24, an American cruise missile soared high over the southern coast of the Arabian peninsula, arced down toward the dark mountains above the Rafadh Valley in Yemen's Shabwa province and found its mark, crashing into a small stone house on a hillside where five young men were sleeping. Half a mile away, a 27-year-old Yemeni tribesman named Ali Muhammad Ahmed was awakened by the sound. Stumbling out of bed, he quickly dressed, slung his AK-47 over his shoulder and climbed down a footpath to the valley that shelters his village, two hours from the nearest paved road....Ahmed soon came upon the shattered house. Mangled bodies were strewn among the stones; he recognized a fellow tribesman.
Pe 25 decembrie 2009 cu câteva ore înainte să se lumineze, o bubuitură groaznică l-a trezit pe Ahmed din somn. Cu ochii cârpiţi, a sărit din cârpele care îi inveleau pe pământul bătătorit al cocioabei sale, a pus mîna pe vechiul Ak-7 de care nu se desparte niciodată şi a ieşit afară. La puţine sute de metri distanţă, o cocioabă ca a lui , ridicată cîş din chirpici şi întărită cu scănduri, era făcută zob... Pe unul dintre ei îi cunoştea. Era din tribul sau.
Mai sunt multe exemple ca acesta dar o să aştept să apară şi pe internet articolul dl Sever Voinescu ca să nu mai fiu eu nevoit să tastez încercările literare frauduloase ale eticului jurnalist, analist politic, diplomat şi om politic Sever Voinescu-Cotoi. Sincer eu cred că eticul ziarist Sever Voinescu doar vrea se verifice cât de atenţi şi informaţi sunt cititorii Dilemei Vechi.
Deci ca o întrebare pentru cei care au reuşit să citească până aici şi pentru Google Sever Voinescu a plagiat un articol din New York Times, da sau nu? Pentru normele juridice româneşti poate nu se poate numi plagiat dar pentru o persoană de statura dl Sever Voinescu asemănarea dintre articole ar trebui să dea de gândit.
marți, iunie 29, 2010
Victims of Oppression
Din NY Times :
In caz ca va intrebati cine ar putea sa fie acesti vandali finalul foarte scurtului articol ofera un posibil raspuns:
E bine ca se gandesc la binele copiilor pentru ca oricum agentiile ONU nu ii ajuta cu nimic....
Vandals Set Fire to U.N. Children’s Camp in Gaza
GAZA CITY — A gang of gunmen slashed plastic sheds and toys and vandalized a swimming pool at a United Nations summer camp for children in the Gaza Strip before setting fire to the site Monday, United Nations officials said.
In caz ca va intrebati cine ar putea sa fie acesti vandali finalul foarte scurtului articol ofera un posibil raspuns:
Islamic extremist groups in Gaza have said in the past that the Relief and Works Agency, the main arm of the United Nations operating in Gaza, was a corrupting influence on local children for introducing activities they consider at odds with conservative Islamic customs.
E bine ca se gandesc la binele copiilor pentru ca oricum agentiile ONU nu ii ajuta cu nimic....
In 2000, UNRWA spent more than $72 per Palestinian refugee (on average) while UNHCR spent roughly $53 per refugee on the refugees from the rest of the world indicating that Palestinian refugees are treated better by the United Nations than other refugees. ( Wikipedia )
vineri, martie 26, 2010
Human Achievement Hour
From the previous posts it may seem that I like only to complain. This is quite true actually. But I will make an exception for this campaign:
"During Human Achievement Hour, people around the world will be recognising the incredible accomplishments of the human race.
Originally conceived by the Competitive Enterprise Institute in 2009, Human Achievement Hour coincides with the earth hour campaign but salutes those who keep the lights on and produce the energy that makes human achievement possible.
Millions of people around the world will be showing their support for human achievement by simply going about their daily lives. While earth hour activists will be left in the dark, Human Achievement Hour participants will be going to the cinema, enjoying a hot meal, driving their car or watching television.
Human Achievement Hour 2010 will be between 8.30pm and 9.30pm on Saturday 27 March."
miercuri, martie 24, 2010
Vestul decadent
“Într-un sistem islamic, femeile, în rolul lor de fiinţe umane, pot lucra alături de barbaţi pentru a dezvolta societatea islamica, dar nu dacă doresc să se poarte ca simple obiecte. Femeile nu au dreptul să se coboare singure la un astfel de nivel, nici bărbaţii nu au dreptul să se gândească la ele astfel. În ceea ce priveşte lucrurile numite distracţie, Islamul se opune oricărui lucru care duce fiinţele umane spre o natură frivolă.
Islamul nu vrea ca femeile să fie un obiect, să fie păpuşi în mâna noastră. Islamul vrea să apere nobilitatea femeilor, vrea să le făcă fiinţe umane serioase şi eficiente. Nu vom lăsa niciodata femeile să fie pur şi simplu obiecte sexuale ale bărbaţilor”
Marele Ayatollah Sayyed Ruhollah Mousavi Khomeini
Lider suprem al Iranului (1979-1989)
Nikāh al-Mut‘ah (Arabă: căsătorie de plăcere), or sigheh (Persia), este o căsătorie cu termen fix (de la o oră la maxim 99 de ani) recunoscută de către şcoala islamică dominantă în Iran. Această căsătorie permite cuplurilor să aibă relaţii sexuale legale ( sexul în afară căsătorie se pedepseşte cu până la 99 de lovituri cu biciul şi pentru adulter pedeapsa cu moarte prin lapidare), fără nici un angajament şi fără să fie necesară aprobarea clericilor. Căsătoria expiră la termenul prevăzut iniţial şi presupune o plată din partea bărbatului. Bărbatul poate întrerupe oricând căsătoria. O soţie temporară nu se adună la numărul de 4 soţii legale pe care le poate avea un bărbat în acelaşi timp. Un bărbat poate avea teoretic un număr nelimitat de soţii temporare. O femeie poate avea doar un soţ în acelaşi timp (temporari sau nu) şi trebuie să aibă după încheirea unui contract 3 luni de pauză înainte să poată să se recăsătorească.Spre deosebire de o căsătorie normală soţul nu este obligat să întreţină soţia iar soţia are voie să iasă din casă fară acordul soţului. De asemenea o căsătorie temporară poate să fie încheiată doar pentru sex.
Majoritatea sigheh – urilor sunt încheiate între clerici sau oameni de afaceri bogaţi şi văduve şi tinere din familii sărace. Practica nu este doar tolerată este şi încurajată de către clerici şi oficialităţi. De exemplu ministrul de interne declara în 2007 „ Căsătoria temporară trebuie promovată cu curaj. Islamul nu este indiferent la nevoile unui tânar de 15 ani în care Dumnezeu a plasat dorinţă sexuală”. Fostul preşedinte Ali Akbar Hashemi Rafsanjani este unul dintre pricipalii promotori al căsătoriilor temporare, încurajând tinerii iranieni care nu işi permit să se căsătorească să nu fie promiscui precum occidentalii ci să folosească această soluţie dată de Allah, căsătoria temporară. Un procent de 65% la sută din populaţia Iranului are sub 30 de ani iar rata şomajului pentru tineri este în jur de 30%.
Mai multe aici şi aici
Islamul nu vrea ca femeile să fie un obiect, să fie păpuşi în mâna noastră. Islamul vrea să apere nobilitatea femeilor, vrea să le făcă fiinţe umane serioase şi eficiente. Nu vom lăsa niciodata femeile să fie pur şi simplu obiecte sexuale ale bărbaţilor”
Marele Ayatollah Sayyed Ruhollah Mousavi Khomeini
Lider suprem al Iranului (1979-1989)
Nikāh al-Mut‘ah (Arabă: căsătorie de plăcere), or sigheh (Persia), este o căsătorie cu termen fix (de la o oră la maxim 99 de ani) recunoscută de către şcoala islamică dominantă în Iran. Această căsătorie permite cuplurilor să aibă relaţii sexuale legale ( sexul în afară căsătorie se pedepseşte cu până la 99 de lovituri cu biciul şi pentru adulter pedeapsa cu moarte prin lapidare), fără nici un angajament şi fără să fie necesară aprobarea clericilor. Căsătoria expiră la termenul prevăzut iniţial şi presupune o plată din partea bărbatului. Bărbatul poate întrerupe oricând căsătoria. O soţie temporară nu se adună la numărul de 4 soţii legale pe care le poate avea un bărbat în acelaşi timp. Un bărbat poate avea teoretic un număr nelimitat de soţii temporare. O femeie poate avea doar un soţ în acelaşi timp (temporari sau nu) şi trebuie să aibă după încheirea unui contract 3 luni de pauză înainte să poată să se recăsătorească.Spre deosebire de o căsătorie normală soţul nu este obligat să întreţină soţia iar soţia are voie să iasă din casă fară acordul soţului. De asemenea o căsătorie temporară poate să fie încheiată doar pentru sex.
Majoritatea sigheh – urilor sunt încheiate între clerici sau oameni de afaceri bogaţi şi văduve şi tinere din familii sărace. Practica nu este doar tolerată este şi încurajată de către clerici şi oficialităţi. De exemplu ministrul de interne declara în 2007 „ Căsătoria temporară trebuie promovată cu curaj. Islamul nu este indiferent la nevoile unui tânar de 15 ani în care Dumnezeu a plasat dorinţă sexuală”. Fostul preşedinte Ali Akbar Hashemi Rafsanjani este unul dintre pricipalii promotori al căsătoriilor temporare, încurajând tinerii iranieni care nu işi permit să se căsătorească să nu fie promiscui precum occidentalii ci să folosească această soluţie dată de Allah, căsătoria temporară. Un procent de 65% la sută din populaţia Iranului are sub 30 de ani iar rata şomajului pentru tineri este în jur de 30%.
Mai multe aici şi aici
joi, martie 18, 2010
Some people were made for the desert sau ancoriţii scăpaţi în lume
"Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile – adînci, bărbaţii – aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare. "
Andreea Nicoleta SEPI sec XXI d.HR Dilema veche
"Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, dispreţuiesc autoritatea şi dovedesc lipsă de respect faţă de bătrâni, iubesc mai mult să vorbească decât să se pregătească. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Işi contazic părinţii, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior şi sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decat la ei înşişi. Nu au pic de respect pentru părinţi sau persoane in vârstă. Vorbesc ca şi cum ei înşişi ar şti totul si ceea ce noi consideram intelepciune este lipsit de relevanţă pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie şi nefeminine in limbaj, comportament si îmbrăcăminte."
Socrate , secolul V i. Hr.
Faptul ca Dilema Veche publică astfel de scrisori de Formula AS doveşte decăderea revistei. Pe vremea când am început să citesc eu era mult mai interesantă.....
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare. "
Andreea Nicoleta SEPI sec XXI d.HR Dilema veche
"Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, dispreţuiesc autoritatea şi dovedesc lipsă de respect faţă de bătrâni, iubesc mai mult să vorbească decât să se pregătească. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Işi contazic părinţii, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior şi sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decat la ei înşişi. Nu au pic de respect pentru părinţi sau persoane in vârstă. Vorbesc ca şi cum ei înşişi ar şti totul si ceea ce noi consideram intelepciune este lipsit de relevanţă pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie şi nefeminine in limbaj, comportament si îmbrăcăminte."
Socrate , secolul V i. Hr.
Faptul ca Dilema Veche publică astfel de scrisori de Formula AS doveşte decăderea revistei. Pe vremea când am început să citesc eu era mult mai interesantă.....
Economia şi Teoria Jocului
In numărul 313 din Dilema Veche Cristian Ghinea se intreba , pornind de la apariţia mişcarii Tea Party, dacă nu cumva există un simţ moral kantian în economie. Cum răspunsul nu a fost publicat în Dilema până acum o să dau răspunsul aici.
Explicaţia comportamentului aparent iraţional al membrilor mişcării Tea Party este dată de unele rezultate obţinute de experimente bazate pe "Game Theory" (Teoria Jocului). Teoria Jocului este o ramură a matematicii aplicate care încearcă să descopere comportamentul oamenilor în situaţile strategice în care succesul unui individ depinde de alegerile celorlalţi. Una dintre descoperirile interesante este pedepsirea altruistică, adică faptul că oameni pedepsesc pe cei care nu respectă regulile chiar şi când au de pierdut din acest lucru.
Pedepsirea altruistică poate fi exemplificată cel mai simplu de jocul "Ultimatum". La doi jucători le este prezentată o sumă, de exmplu 10 dolari. Unuia dintre jucători, J1 , i se spune că poate oferi o singură dată orice sumă, de la un dolar la 10 jucătorului 2. Dacă acesta acceptă suma este împărţită corespunzător. Dacă acesta refuză ambii jucători nu primesc nimic. Teoretic, daca oamenii ar fi agenţi raţionali interesaţi doar de proprile câştiguri, o singură strategie ar fi folosită şi anume jucătorul J1 să ofere 1 dolar şi jucătorul J2 să accepte. În realitate în cazurile studiate nu numai ca J1 a oferit des până la 50% din sumă dar J2 a refuzat frecvent ofertele sub 30%. Rezultatele au fost influenţate de cultură reflectând standardele diverse pentru ce înseamă corectitudine. În studile în care J1 era un calculator şi J2 ştia acest lucru ofertele mici erau rar refuzate, deci este clar că J2 pedepsea prin refuz o încalcare a normelor sociale. Alte studii mai complexe care au introdus şi o a treia parte cu rol de observator şi cu puterea să pedepsească contra unui cost au arătat că indivizii sunt predispuşi să pedepsească chiar şi când nu sunt direcţi implicaţi şi acest lucru îi costă.
Care este explicaţia unui astfel de comportament aparent universal? Un posibil raspuns este dat de un experiment din 2005 din care a rezultat că în jocurile de cooperare grupurile care au ales să pedepsească contribuţile sub medie au avut câştiguri mult mai mari la sfârşit decât grupurile care nu au ales să pedepsească.
Este important de reţinut că în toate situaţile prezentate mai sus au fost persoane care au fost interesate doar de câştigurile proprii. "Free riders", călătorii clandestini, acele persoane care folosesc bunurile comune în exces sau care nu işi aduc contribuţia corectă la costurile producţiei au existat în orice societate. Problema genereată de ei este că dacă nu sunt împiedicaţi în vreun fel ajung să devină majoritatea şi să ducă la distrugerea întregului sistem. Faptul că există încă societăţi complexe denotă că strămoşii noştrii au dezvoltat un sistem aproape instinctual de soluţiona problema călătorilor clandestini. Evoluţia societăţii în ultimele sute de ani a fost însă prea rapidă şi astfel acest instict nu este prea eficient în societăţile moderne mult mai complexe şi cu mult mai mulţi membrii decă micile gurpuri de oameni în care a apărut iniţial.
În încheiere aş mai adăuga câteva idei despre mişcarea Tea Party. În opinia mea deşi se apropie mult de reagen-ism şi thatcher-ism această mişcare are cauze mult mai profunde. Într-un fel se apropie de fundamentalismul islamic fiind o mişcare contra globalizării. La fel cum puşi în faţa unei lumii complexe şi în continuă şi mai ales rapidă schimbare unii musulmani privesc înapoi spre un mitic secol VI al islamului la fel şi mişcarea Tea Party priveşte spre un trecut mitic populat de pioneri cu arma în mână, autosuficienţi, care trăiau în mici comunităţi extrem de descentralizate. Acest filon extrem libertarian specific american (nu cunosc ceva asemănător în cultura română) a fost adus în prim plan din nou de evenimentele recente şi de răspândirea internetului. Mişcarea Tea Party a fost "anunţată" de rezultatle alegerilor din 1992 în care Ross Perrot, candidat independent cu propuneri asemănătoare cu actuala mişcare, a obţinut 18,9% din voturi după ce la un moment dat conducea în sondaje. O posibilă cauză a fost atunci semnarea tratatului NAFTA de cooperare economică în America de Nord şi impresia unei mari părţi a clase de mijloc că va duce la migrarea industrie in Mexic (în parte împlinită). Prosperitatea anilor 90' bazată pe produse ieftine (întâi din Mexic şi apoi din China), credite uşor de obţinut şi dezvoltarea industrilor high-tech a dus la dispariţia din plin plan a acestei mişcări. Noua criză economică din prezent, problemele unei societăţi post-industriale şi percepţia mai mult sau mai puţin reala a unei distanţe între preocupările elitelor (încălzirea globală, căsătoria între persoane de acelaşi sex) şi preocupările maselor (şomajul, imigraţia legală dar mai ales ilegală, înlocuirea locurilor de muncă plătite cu 16-30 de dolari pe oră din industrie cu locuri de muncă plătite cu 6-10 dolari pe oră din sectorul servicilor) a dus la unirea într-o singură mişcare a multor grupări ( mişcările extrem libertariene din nord vestul şi nord estul Statelor Unite, protestanţii evanghelici din sud şi foştii muncitori industriali din zona Marilor Lacuri).
Explicaţia comportamentului aparent iraţional al membrilor mişcării Tea Party este dată de unele rezultate obţinute de experimente bazate pe "Game Theory" (Teoria Jocului). Teoria Jocului este o ramură a matematicii aplicate care încearcă să descopere comportamentul oamenilor în situaţile strategice în care succesul unui individ depinde de alegerile celorlalţi. Una dintre descoperirile interesante este pedepsirea altruistică, adică faptul că oameni pedepsesc pe cei care nu respectă regulile chiar şi când au de pierdut din acest lucru.
Pedepsirea altruistică poate fi exemplificată cel mai simplu de jocul "Ultimatum". La doi jucători le este prezentată o sumă, de exmplu 10 dolari. Unuia dintre jucători, J1 , i se spune că poate oferi o singură dată orice sumă, de la un dolar la 10 jucătorului 2. Dacă acesta acceptă suma este împărţită corespunzător. Dacă acesta refuză ambii jucători nu primesc nimic. Teoretic, daca oamenii ar fi agenţi raţionali interesaţi doar de proprile câştiguri, o singură strategie ar fi folosită şi anume jucătorul J1 să ofere 1 dolar şi jucătorul J2 să accepte. În realitate în cazurile studiate nu numai ca J1 a oferit des până la 50% din sumă dar J2 a refuzat frecvent ofertele sub 30%. Rezultatele au fost influenţate de cultură reflectând standardele diverse pentru ce înseamă corectitudine. În studile în care J1 era un calculator şi J2 ştia acest lucru ofertele mici erau rar refuzate, deci este clar că J2 pedepsea prin refuz o încalcare a normelor sociale. Alte studii mai complexe care au introdus şi o a treia parte cu rol de observator şi cu puterea să pedepsească contra unui cost au arătat că indivizii sunt predispuşi să pedepsească chiar şi când nu sunt direcţi implicaţi şi acest lucru îi costă.
Care este explicaţia unui astfel de comportament aparent universal? Un posibil raspuns este dat de un experiment din 2005 din care a rezultat că în jocurile de cooperare grupurile care au ales să pedepsească contribuţile sub medie au avut câştiguri mult mai mari la sfârşit decât grupurile care nu au ales să pedepsească.
Este important de reţinut că în toate situaţile prezentate mai sus au fost persoane care au fost interesate doar de câştigurile proprii. "Free riders", călătorii clandestini, acele persoane care folosesc bunurile comune în exces sau care nu işi aduc contribuţia corectă la costurile producţiei au existat în orice societate. Problema genereată de ei este că dacă nu sunt împiedicaţi în vreun fel ajung să devină majoritatea şi să ducă la distrugerea întregului sistem. Faptul că există încă societăţi complexe denotă că strămoşii noştrii au dezvoltat un sistem aproape instinctual de soluţiona problema călătorilor clandestini. Evoluţia societăţii în ultimele sute de ani a fost însă prea rapidă şi astfel acest instict nu este prea eficient în societăţile moderne mult mai complexe şi cu mult mai mulţi membrii decă micile gurpuri de oameni în care a apărut iniţial.
În încheiere aş mai adăuga câteva idei despre mişcarea Tea Party. În opinia mea deşi se apropie mult de reagen-ism şi thatcher-ism această mişcare are cauze mult mai profunde. Într-un fel se apropie de fundamentalismul islamic fiind o mişcare contra globalizării. La fel cum puşi în faţa unei lumii complexe şi în continuă şi mai ales rapidă schimbare unii musulmani privesc înapoi spre un mitic secol VI al islamului la fel şi mişcarea Tea Party priveşte spre un trecut mitic populat de pioneri cu arma în mână, autosuficienţi, care trăiau în mici comunităţi extrem de descentralizate. Acest filon extrem libertarian specific american (nu cunosc ceva asemănător în cultura română) a fost adus în prim plan din nou de evenimentele recente şi de răspândirea internetului. Mişcarea Tea Party a fost "anunţată" de rezultatle alegerilor din 1992 în care Ross Perrot, candidat independent cu propuneri asemănătoare cu actuala mişcare, a obţinut 18,9% din voturi după ce la un moment dat conducea în sondaje. O posibilă cauză a fost atunci semnarea tratatului NAFTA de cooperare economică în America de Nord şi impresia unei mari părţi a clase de mijloc că va duce la migrarea industrie in Mexic (în parte împlinită). Prosperitatea anilor 90' bazată pe produse ieftine (întâi din Mexic şi apoi din China), credite uşor de obţinut şi dezvoltarea industrilor high-tech a dus la dispariţia din plin plan a acestei mişcări. Noua criză economică din prezent, problemele unei societăţi post-industriale şi percepţia mai mult sau mai puţin reala a unei distanţe între preocupările elitelor (încălzirea globală, căsătoria între persoane de acelaşi sex) şi preocupările maselor (şomajul, imigraţia legală dar mai ales ilegală, înlocuirea locurilor de muncă plătite cu 16-30 de dolari pe oră din industrie cu locuri de muncă plătite cu 6-10 dolari pe oră din sectorul servicilor) a dus la unirea într-o singură mişcare a multor grupări ( mişcările extrem libertariene din nord vestul şi nord estul Statelor Unite, protestanţii evanghelici din sud şi foştii muncitori industriali din zona Marilor Lacuri).
marți, februarie 16, 2010
Marşul progresului colectiv
Scrisoare Alexandrina Satnoinu din Dilema Veche nr 312 aduce în prim plan o teorie, „limbajul sexist”, care discrediteză feminismul prin faptul că este o înţelegere greşită şi depăşită a naturii limbajului şi a procesului de transformarea a limbii.
Argumentul ca absenţa unor cuvinte precum ministră, preşedintă, directoare diminueaza dreptul la identitate al femeilor este uşor de demontat de situaţia opusa. Limba persană modernă, limba oficială în statul Iran şi o limba indo-europeană la fel ca româna, nu are gen gramatical. Toate cuvintele au aceaşi formă indiferent dacă se referă la bărbaţi, femei sau obiecte. Cu toate acestea deşi limba nu discriminează nu se poate spune acelaşi lucru şi despre statul Iran. Ipoteza că limba influenţează felul în care vedem lumea şi în care gândim a aparut iniţial in Germania la sfârşitul secolului XVIII (limba este reprezentarea „spiritului poporului”). La inceputul secolului 20 a devenit teoria acceptată in mediul academic, sub numele de ipoteza Sapir-Whorf. Din cate se intelege din scrisoare teoria feminista a limbajului se bazeză pe forma cea mai detereministă a teoriei şi anume ca limba determină în întregime felul în care gândim, versiune de mult respinsă (din anii 60'). Din pacate acesta nu este singurul argument bazat pe o teorie depăşită. Feminizarea limbii nu este o etapă normală in evoluţia limbii pentru ca limba nu are etape, nu înaintează către ceva. Limba şi schimbările lingvistice nu sunt un lucru controlabil sau planificabil. Limbile se dezvoltă şi se schimbă spontan. Nu există limbi primitive şi limbi progresive, moderne, feminizate. Tot ce se poate spune este că limbile cu mulţi vorbitori şi mai ales cele din zone de contact se simplifică (aceasta este un din cauzele absenţei genurilor in persană) şi cele cu puţini vorbitori şi izolate se „complică” (sunete noi, gramatică mai complexă etc.). Vizunea unei ierarhii a limbilor şi a unor etape se bazează pe alte ipoteze depăşite, pe determinismul istoric de la mijlocul secolului XIX prezent in comunism şi pozitivism. La fel cum nu există un proces liniar şi absolut necesar de trecere de la etapa sclavagistă la cea feudală la cea modernă şi , în final, la încununarea istorică numită etapa comunistă nu exista nici un proces liniar si obligatoriu de trecere de la limbajul sexist la limbajul purificat, feminizat. Necesitatea modificării limbajului mă duce cu gândul la newspeak-ul orwellian. Ce se va întâmpla dacă indivizii nu vor alege să folosească formele feminine? Nu ar fi prima dată cand indivizii ar alege ceva ce nu este considerat bun pentru ei ( a se vede Orientul Mijlociu unde primul lucru pe care il fac localnicii când au dreptul sa voteze este să aleagă patide fundamentaliste sper frustrarea guvernelor occidentale sau cazul alegerilor din Kuweit în care femeile nu doar că nu au votat alte femei dar au votat persoanele cele mai opuse drepului lor la vot). Sunt foarte sigur că în această situaţie vor există voci care vor susţine necesitata unei „Big Sister” care va reglementa şi probabil va pedepsi. O limbă cu gen gramatical denotă prin acesta ce vor vorbitorii să determine. A lăsa un for de persoane binevoitoare să decidă ce şi cum se vor exprima ceilalţi este un principiu totalitar.
Ar mai fi multe de spus dar nu cred că spaţiu permite. Totuşi dacă limbajul influenţează gandirea de ce nu am presupune ca şi reversul este adevărat. De ce să nu presupunem că discriminările de gen vor dispărea şi în acel moment limba se va adapta la noile realitătţi.Nu este abordarea încurajată în scrisoarea doamnei Satnoinu una „de sus în jos”, una bazată pe relaţile de putere atât de detestate de feminism? Nu este mai bine să lăsăm limba să se schimbe organic. Puteţi chiar dumneavoastră să începeţi prin a vă numi consilieră. Oricum Codul ocupaţilor, ca orice fixare a unui lucru atât de fluid precum limbajul, este mult în urma utilizărilor prezente (în carte mea de muncă am trecută o ocupaţie pe care nu am avut-o dar slujba pe care o aveam atunci nu era înregistrată acolo). Cred că este mult mai bine să ne ocupăm de probleme cu adevarat importante şi să lăsăm la o parte aceste preocupări care sunt în cel mai bun caz triviale şi în cel mai rău profund greşite si cu implicaţii periculoase.
Argumentul ca absenţa unor cuvinte precum ministră, preşedintă, directoare diminueaza dreptul la identitate al femeilor este uşor de demontat de situaţia opusa. Limba persană modernă, limba oficială în statul Iran şi o limba indo-europeană la fel ca româna, nu are gen gramatical. Toate cuvintele au aceaşi formă indiferent dacă se referă la bărbaţi, femei sau obiecte. Cu toate acestea deşi limba nu discriminează nu se poate spune acelaşi lucru şi despre statul Iran. Ipoteza că limba influenţează felul în care vedem lumea şi în care gândim a aparut iniţial in Germania la sfârşitul secolului XVIII (limba este reprezentarea „spiritului poporului”). La inceputul secolului 20 a devenit teoria acceptată in mediul academic, sub numele de ipoteza Sapir-Whorf. Din cate se intelege din scrisoare teoria feminista a limbajului se bazeză pe forma cea mai detereministă a teoriei şi anume ca limba determină în întregime felul în care gândim, versiune de mult respinsă (din anii 60'). Din pacate acesta nu este singurul argument bazat pe o teorie depăşită. Feminizarea limbii nu este o etapă normală in evoluţia limbii pentru ca limba nu are etape, nu înaintează către ceva. Limba şi schimbările lingvistice nu sunt un lucru controlabil sau planificabil. Limbile se dezvoltă şi se schimbă spontan. Nu există limbi primitive şi limbi progresive, moderne, feminizate. Tot ce se poate spune este că limbile cu mulţi vorbitori şi mai ales cele din zone de contact se simplifică (aceasta este un din cauzele absenţei genurilor in persană) şi cele cu puţini vorbitori şi izolate se „complică” (sunete noi, gramatică mai complexă etc.). Vizunea unei ierarhii a limbilor şi a unor etape se bazează pe alte ipoteze depăşite, pe determinismul istoric de la mijlocul secolului XIX prezent in comunism şi pozitivism. La fel cum nu există un proces liniar şi absolut necesar de trecere de la etapa sclavagistă la cea feudală la cea modernă şi , în final, la încununarea istorică numită etapa comunistă nu exista nici un proces liniar si obligatoriu de trecere de la limbajul sexist la limbajul purificat, feminizat. Necesitatea modificării limbajului mă duce cu gândul la newspeak-ul orwellian. Ce se va întâmpla dacă indivizii nu vor alege să folosească formele feminine? Nu ar fi prima dată cand indivizii ar alege ceva ce nu este considerat bun pentru ei ( a se vede Orientul Mijlociu unde primul lucru pe care il fac localnicii când au dreptul sa voteze este să aleagă patide fundamentaliste sper frustrarea guvernelor occidentale sau cazul alegerilor din Kuweit în care femeile nu doar că nu au votat alte femei dar au votat persoanele cele mai opuse drepului lor la vot). Sunt foarte sigur că în această situaţie vor există voci care vor susţine necesitata unei „Big Sister” care va reglementa şi probabil va pedepsi. O limbă cu gen gramatical denotă prin acesta ce vor vorbitorii să determine. A lăsa un for de persoane binevoitoare să decidă ce şi cum se vor exprima ceilalţi este un principiu totalitar.
Ar mai fi multe de spus dar nu cred că spaţiu permite. Totuşi dacă limbajul influenţează gandirea de ce nu am presupune ca şi reversul este adevărat. De ce să nu presupunem că discriminările de gen vor dispărea şi în acel moment limba se va adapta la noile realitătţi.Nu este abordarea încurajată în scrisoarea doamnei Satnoinu una „de sus în jos”, una bazată pe relaţile de putere atât de detestate de feminism? Nu este mai bine să lăsăm limba să se schimbe organic. Puteţi chiar dumneavoastră să începeţi prin a vă numi consilieră. Oricum Codul ocupaţilor, ca orice fixare a unui lucru atât de fluid precum limbajul, este mult în urma utilizărilor prezente (în carte mea de muncă am trecută o ocupaţie pe care nu am avut-o dar slujba pe care o aveam atunci nu era înregistrată acolo). Cred că este mult mai bine să ne ocupăm de probleme cu adevarat importante şi să lăsăm la o parte aceste preocupări care sunt în cel mai bun caz triviale şi în cel mai rău profund greşite si cu implicaţii periculoase.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
