Evident nu se putea acoperi doar intr-o singură postare toate articolele de exceptie din Dilema Veche. Deci, in stilul unui alt mare autor din Dilema Veche, să continuam...
Privatizarea luminii - Dorel Dumitru CHIRIŢESCU
"Monopolul de stat e de preferat celui privat
Mă pronunţ categoric împotriva acestui demers de privatizare. Motivele sînt nenumărate. În primul rînd, aşa cum spuneam, mediul politic nu s-a schimbat foarte mult. Trăim sub conducerea aceleiaşi tipologii de personaj politic, caracterizat de amatorism, grabă şi mesianism reformator. De orice pot fi acuzaţi oamenii politici din România de azi, numai de patriotism excesiv, nu. Or, problema privatizării producţiei de energie electrică tocmai asta ar cere în primul rînd: PATRIOTISM. Un pas făcut în grabă, şi ne putem trezi în întuneric, la propriu, prin stingerea luminii de către un competitor geopolitic din zonă sau de mai departe. (...)
bursă oricine poate ajunge la pachetul majoritar sau minoritar (după cum se instituie regula) care să-i poată permite a revendica managementul companiei. Eventualele obligaţii faţă de România, neasumate prin contracte ferme, pot să dispară printr-un lobby politic sau în justiţie. Ce surprize putem avea?! Privatizarea managementului este o altă soluţie pe care o discută analiştii noştri economici şi politici. Adică, ar trebui să înţelegem noi, muritorii de rînd, că managementul statului dezvoltă clientelă, corupţie şi deficite, iar managementul privat nu. Sigur? Eu mă îndoiesc de asta! Cred chiar că managementul privat ar fi cea mai la îndemînă soluţie prin care s-ar produce corupţie şi mai multă, deficite – şi mai mari.(...)
Criza financiară globală este numai o faţetă, un moment. Ne aflăm în mijlocul unei bătălii pentru reaşezarea sferelor de influenţă. Nu avem strategii clare pentru gestionarea unei lumi în mişcare şi, dacă nu sîntem atenţi, va dispărea chiar şi posibilitatea elaborării lor.
Avem nevoie de mai multă atenţie şi de mai mult patriotism, fără exagerări, fără vorbe goale, pur şi simplu."
Noul Război Rece - Dorel Dumitru CHIRIŢESCU
"Vom rămîne pentru mult timp prea mici în acest univers, ale cărui taine abia sîntem pe punctul de a începe a le descifra. Ce ştim sigur este că, într-o evoluţie firească, generaţiile următoare vor asista la mutaţii formidabile în ceea ce priveşte tehnologia şi capabilităţile umane. Este posibil ca oamenii viitoarei planete, indiferent de rasă, religie, culoare, să se solidarizeze – aşa cum anticipează Fukuyama – în jurul unui proiect comun, ale cărui repere fundamentale vor fi: individualismul civic şi social, proprietatea privată, egalitatea şanselor, caracterul contractual al instituţiilor, identitatea, subsidiaritatea (primatul regulilor locale), sustenabilitatea ecologică, patrimoniul comun, diversitatea (naturală şi culturală), drepturile umane fundamentale, garanţia şi securitatea alimentelor, garanţia calităţii mărfurilor, echitatea.
Am enumerat la întîmplare elementele unui proiect comun de lume. Dacă aşa s-ar întîmpla, dacă societatea umană s-ar dezvolta pe asemenea coordonate, atunci am putea anticipa apariţia la orizont a unui destin comun, glorios al speciei umane-"
Nu trageţi cu ochiul după femeia arabă! - Adrian CIOROIANU
" Nu vă aşteptaţi ca femeile Arabiei să aibă un aer oropsit, să le simţi încătuşate în straiele lor sau dornice să şi le deşire – aşa cum fac unele ucrainence la supărare, prin faţa vreunui tribunal. Dimpotrivă: cît am tras eu cu ochiul (decent), mi s-a părut (să nu se supere prietenii qatarezi c-o spun) că femeile sînt cele care-i ghidează pe bărbaţi şi că sînt la fel de sfătuitoare (incorecţii-politic ar spune „cicălitoare“) precum toate suratele lor din lume. Pe o terasă, m-am uitat la un tînăr cuplu de-al locului – el în alb, ea în negru, el i-a adus o cupă cu îngheţată iar ea, taca-taca-abharam-bahkaram, ori îi spunea că îngheţata e divin de bună, ori îi spunea că e bleg şi că n-a ales bine (după mimica femeii n-am putut să mă dumiresc).(...)Iar în mediile tradiţionaliste, se întîmplă ades – mi se spune – ca soţia să-l împrumute pe soţ cu bani pentru ca acesta să-şi ia o a doua soaţă, dar cu condiţia ca soaţa nr. 2 să fie aleasă de soaţa nr. 1 (eventual dintre prietenele ei). Aşadar, realitatea e nuanţată. Oricum, o!, cititorule, ai grijă: de-mi vei călca pe urme, să nu tragi cu ochiul după femeile arabe că nu-i frumos – decît dac-o faci, precum povestitorul, în interesul etno-sociologic al dilematicilor de pretutindeni!"
Nu se putea ca dintr-o colecţie de Greatest Hits să lipsească tocmai domnul Andrei Pleşu,practic imaginea Dilemei Vechi . Toate articolele domnului Pleşu au peste 15000 de vizualizari, indiferent de subiect. De aceea a fost greu procesul de selecţie a unui citat seminificativ. Sper că am reuşit.
Note berlineze - Andrei Pleşu
"Un biolog, mare specialist în furnici, spune, la începutul conferinţei sale, că e mai greu să ne închipuim planeta fără furnici, decît fără oameni. Fără furnici, natura ar arăta altfel. Mai prost. Fără oameni ar lipsi, evident, tot ce ţine de cultură, dar lumea înconjurătoare nu numai că nu s-ar dezechilibra, dar, dimpotrivă, ar fi mai vitală şi mai igienică, recuperînd rapid ceea ce prezenţa umană a dereglat în măruntaiele ei. Fără oameni, lumea ar înflori...
Biologii fac adesea observaţii pasionante, pe care, din păcate, nu se străduiesc să le ducă spre ultimele (sau măcar penultimele) lor consecinţe. Declaraţia de mai sus ar merita fie şi o rapidă reflecţie marginală. Dacă omul nu e indispensabil şi, de fapt, nici măcar binevenit în marele spectacol al naturii, înseamnă că, în evoluţia speciilor, el e un element perturbator, venit pe altă linie decît cea care a întemeiat armonia ansamblului. Apariţia omului e divagatorie: un accident de parcurs sau opera unui demiurg rău (sau stîngaci). Dacă dimpotrivă el e, cum spune Darwin, încununarea treaptei supreme a scării zoologice, atunci e de neînţeles de ce tot ce e natură sub- şi pre-umană s-a „mobilizat“ pentru a produce un rebut, un agent toxic, menit parcă anume să-şi dizloce temelia, să-şi dinamiteze antecesorii. Cu alte cuvinte, există două posibilităţi: ori omul e o greşeală de ultimă instanţă, care compromite construcţia globală, ori întreaga construcţie e defectă, de vreme ce şi-a pregătit singură implozia. Dinaintea unei asemenea perspective speculative e preferabil, recunosc, să studiezi sociabilitatea furnicilor, felul lor de a comunica, mai eficient, uneori, ca acela al oamenilor. Fapt e că, în urma cercetărilor de zoologie, omul iese întotdeauna prost."
La final, incheiem colecţia cu inegalabilul poet, Sever Voinescu.
Refugiul bolii - Sever VOINESCU
"Dar boala, e altceva. Boala te scuteşte, te apără, te ocroteşte. În viaţă, vezi că cei bolnavi sînt scutiţi de toate îndatoririle sau pedepsele. Boala este scutirea universală. Sigur, îmi vei spune, dar boala este ceva cu adevărat dăunător, ceva rău, ceva ce te distruge, iar sensul acestei scutiri este acela că lupta cu boala primează, dar odată ce ai învins boala, te întorci la viaţa normală, cu responsabilităţi şi sancţiuni. Eu nu gîndesc aşa. Dacă o boală oarecare – aş prefera una gravă, majestuoasă, îndelungată – mă poate pune la adăpost de spaima mea, o vreau.(...)
Sigur, bolile care contează cu adevărat sînt cele mortale. Forţa metaforică a tuberculozei a scăzut simţitor în ultima sută de ani tocmai pentru că din ce în ce mai puţini oameni mor din cauza ei. Cancerul, însă, domină lista bolilor. E atît de divers, e atît de surprinzător, e atît pervers! Ah, îmi spuneam în clipele mele de mare spaimă, să descopăr un cancer acum şi gata, asta îmi va da totală imunitate în faţa absurdului cu care această lume m-ar strivi. Oricît ar fi lumea de absurdă, nu va distruge un canceros! Sever, ultimul refugiu în faţa absurdului este boala. Ea te protejează cu adevărat.“
Se afișează postările cu eticheta most inteligent animal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta most inteligent animal. Afișați toate postările
luni, decembrie 12, 2011
Greatest hits sau motive să citeşti Dilema Veche (1)
Există multe motive să citeşti Dilema Veche. Poţi să citeşti pentru că vrei să fii la curent cu lumea intelectuală românească sau poate pentru că vrei să pari inteligent. Dar poate tot ce vrei e să ai unde să citeşti texte ca cele mai de jos.
Să încep deci cu unul dintre cele mai fabuloase texte din publicistica română din toate timpurile. Poate părea o hiperbolă dar vă asigur că după ce o să citiţi articolul o să imi daţi dreptate.
De ce nu locuiesc în televizor - Lavinia BĂLULESCU
"Tot în anul 2007, vara, Lavinia Bălulescu, o studentă la jurnalism, renunţa la televizor. Tînăra locuia în Timişoara şi se mutase de curînd cu chirie într-un apartament care nu avea cablu TV. La început încercase să o convingă pe proprietară că trebuie neapărat să facă un abonament, dar între timp îşi dăduse seama că viaţa putea continua fără probleme în acest fel. Îşi alegea filmele şi muzica de pe Internet, iar restul – emisiunile, pauzele publicitare – nu-i lipseau absolut deloc. Timp de trei ani, de fiecare dată cînd povestea cuiva că nu are televizor acasă, Lavinia trebuia să explice cum poate supravieţui în acest fel şi, de fapt, să sublinieze că ceea ce pare a fi o mare ciudăţenie este un lucru atît de normal."
"De aproape un an, am şi cablu. Deschid televizorul foarte rar, atunci cînd nu pot să adorm singură, dar îi opresc sonorul. Habar nu am pe ce canale sînt programele şi niciodată nu găsesc ceea ce caut. Oricum, de fiecare dată cînd deschid televizorul, mă simt ca la muzeu. Sînt uimită de cantitatea de informaţii care mi se transmite, sînt bombardată cu lucruri pe care nu le voi ţine minte, care nu mă interesează sau care sînt minunate, dar pe care oricum le voi uita. Mi-am pierdut „memoria televizorului“, nu sînt în stare să urmăresc un film mai mult de 20 de minute, restul emisiunilor sînt ca şi inexistente, cît despre program... îmi dau seama că nu ştiu ziua şi ora la care începe nici măcar o singură emisiune, un singur film."
"La patru ani de cînd, fără să vreau, am început o altă viaţă, televiziunea a rămas pentru mine un teritoriu aproape necunoscut. Ceva care mă amuză, mă plictiseşte şi mă uimeşte în aceeaşi măsură. Spre exemplu, felul în care părinţii mei încă se aşază în faţa televizorului seara, la ora 7, pentru a urmări ştirile, mă înduioşează enorm. E un soi de ritual care ne aminteşte că sîntem tineri, că sîntem împreună şi că sîntem vii. În rest, televiziunea îmi pare un tărîm al infantilului, al vacanţei, al pornografiei vintage şi al frumuseţii de plastic, o minunăţie, o grozăvie. Uneori, are ceva aproape uman, care mă atrage, un fel de nostalgie. Sincer, mă bate gîndul să petrec o după-amiază întreagă în care să pun programele în ordine, ca în copilărie, începînd cu TVR 1 şi terminînd cu nemţii, italienii, francezii. În restul timpului, prefer oamenii în carne şi oase"
Din păcate spaţiul limitat nu imi permite să citez mai mult din acest, şi acum trebui să mă repet, fabulos text. Lavinia Bălulescu este fascinantă in acest scurt eseu despre dificilul sacrificiu făcut de Lavinia Bălulescu pentru a fi Lavinia Bălulescu.
Poate părea surprinzător dar o altă prezenţă, din păcate mult prea rară, in paginile Dileme Vechi are potenţialul să se apropie de nivelul Laviniei Bălulescu. Este vorba despre cunoscuta activistă, absolventă şi, nu in ultimul rând, critic de artă Anamaria Dobinciuc.
De ce Buffy contează - Anamaria DOBINCIUC
"O zi însorită de toamnă. O apariţie stranie pe ecranul televizorului meu. Un promo pentru Buffy, spaima vampirilor pe Diva Universal. Urmat imediat de aplauze şi obligatoriul tweet entuziast. Ştiu că nu v-aţi uitat la serial, aşa cum v-am recomandat – din cauza audienţei scăzute, Diva a mutat Buffy într-un interval orar imposibil (ora 13,00, cu reluarea de la ora 12,00) –, astfel că insist: Buffy merită văzut şi mai ales revăzut. Nu. Buffy trebuie (re)văzut. E o vizionare obligatorie pentru oricine are pretenţia că ştie două-trei lucruri despre impactul culturii pop.(...)
De ce trebuie văzut
Dar chiar dacă e mai mult decît un serial cu vampiri, de ce ar trebui (re)văzut, întrebaţi? Ei bine:
E iubit de academicieni.(...)
E feminist.(...)
Tematica LGBTQ.(...)
Episoadele cult.(...)
Buffy a fost şi încă e un serial curajos şi inovator. Buffy e una dintre cele mai bune dovezi ale faptului că televiziunea îşi poate îndeplini cu succes funcţia de povestitor. Buffy e serialul care mă face să exclam: de asta îmi place televiziunea!"
Anamaria Dobinciuc mai are zeci de articole la fel de fascinante precum:
Urzeala împotriva femeilor ("Problema cu Game of Thrones e că rasismul şi sexismul pot fi foarte uşor justificate prin faptul că lumea creată e una de tip medieval. Însă ca nou-venită în lumea fantasy, am o nedumerire: dacă ai inventat o geografie, o istorie, o mitologie, o religie, o limbă, ce te opreşte să imaginezi structuri sociale diferite, roluri de gen diferite? Desigur, nu mă aştept ca genul fantasy să creeze (doar) lumi utopice, nici măcar mai bune. Dar oare e prea mult să mă aştept la lumi diferite")
Femeile, specii ameninţate (Endangered Species e un summit internaţional care va avea loc în martie 2011 în Londra şi în New York. Summitul nu are însă nicio legătură cu fauna şi/sau vegetaţia, şi asta pentru că speciile ameninţate sînt femeile. Acţiunile din timpul summitului vor fi coordonate de The Women’s Therapy Centre Institute din New York şi de organizaţia britanică AnyBody şi vor avea ca scop lansarea unei campanii prin care să se creeze un nou mediu vizual, unul care să promoveze o diversitate de corpuri (...)Orbach îşi bazează teza pe asumpţia că imaginea corpului e un construct socio-cultural, ceea ce, desigur, nu e nimic nou. Naomi Wolf prezintă idei ceva mai radicale în The Beauty Myth, iar Baudrillard, cu mult înaintea celor două, teoretiza corpul ca obiect al societăţii de consum. Bodies vine ca o actualizare a acestor teorii şi mai ales ca un semnal de alarmă – cultura vizuală trebuie diversificată acum!")
Neo-burlesque şi pin-up - nostalgii retro ("O alternativă la idealul de frumuseţe promovat de media mainstream propune şi site-ul Suicide Girls, care a fost înfiinţat în 2001 de către Alec Jain şi Selena Mooney, numele fiind ales dintr-un roman de Chuck Palahniuk, Survivor, şi referindu-se la „suicid social“, i.e. nonconformism. Suicide Girls a fost creat cu scopul de a oferi femeilor control asupra felului în care este prezentată sexualitatea lor, fiind astfel o alternativă la Playboy. Site-ul conţine jurnale online, profiluri şi fotografii nud ale unor tinere femei care au tatuaje şi/sau piercinguri. Practic, site-ul este centrat pe cultura punk, goth, retro, indie sau DIY (do-it-yourself). Mai trebuie menţionat că Suicide Girls este un site comercial. O parte din conţinut este accesibil oricărui vizitator (interviuri, ştiri), însă fotografiile nud ale modelelor sînt accesibile doar membrilor. De asemenea, există şi mărfuri marca Suicide Girls (DVD-uri, CD-uri, cărţi, tricouri etc.), precum şi show-uri live de inspiraţie burlesque sau cabaret. Popularitatea site-ului este explicată prin faptul că promovează o diversitate de imagini de frumuseţe, şi este privit ca un loc unde se pune accentul atît pe frumuseţe cît şi pe inteligenţă.
Deşi creatorii site-ului nu folosesc cuvîntul „feminist“ pentru a-l descrie, Suicide Girls este adesea prezentat ca un site feminist, şi asta deoarece modelele deţin controlul asupra modului în care sînt reprezentate. Acestea nu sînt doar obiecte, ci şi subiecte – prin faptul că participă la producerea propriilor imagini. În plus, prin tatuaje şi piercinguri, se „deviază“ de la normele convenţionale de frumuseţe feminină impuse de mass-media mainstream").
Studiu individual ("Una dintre bloggeriţele mele preferate, precum şi una dintre susţinătoarele educaţiei media este Anita Sarkeesian (http://www.feministfrequency.com). Cunoscută sub numele de feministfrequency pe YouTube, aceasta ţine un vlog în care vorbeşte despre cultura pop dintr-o perspectivă feministă, totul într-un limbaj accesibil. Printr-un clip foarte reuşit, Sarkeesian a contribuit considerabil la popularizarea testului Bechdel, un instrument interesant şi util pentru o verificare rapidă a prezenţei feminine în filme. Numele testului vine de la Alison Bechdel, cea care l-a creat în 1985, în banda desenată Dykes to Watch Out For. Pentru a trece testul, un film trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 1) să aibă cel puţin două personaje feminine cu nume, care 2) intră în dialog, şi care 3) vorbesc şi despre altceva în afară de bărbaţi. Sînt nişte condiţii rezonabile, nu? Ei bine, lista filmelor (americane mainstream) care nu trec testul e kilometrică. Clipul The Bechdel Test for Women are peste 300.000 de vizualizări pe YouTube, ceea ce poate părea puţin, însă pentru un nume de utilizator care conţine „the F word“, numărul de vizualizări e chiar impresionant. Printre subiectele abordate în cele mai recente clipuri se numără poveştile femeilor şi filmele de Oscar, True Grit (Ethan şi Joel Coen, 2010), Sucker Punch (Zack Snyder, 2011), şi recomand mai ales seria „Tropi versus femei“ (Tropes versus Women), care deocamdată are doar două intrări: The Manic Pixie Dream Girl, respectiv Women in Refrigerators.
Anita Sarkeesian e implicată şi în proiectul „Political Remix Video“ (http://www.politicalremixvideo.com), care promovează remixul video ca formă de critică. În ciuda numelui, clipurile nu abordează doar teme politice, ci şi teme de cultură pop")
Cum mai sunt multe articole pentru care merită sa citeşti Dilema Veche nu rataţi partea a doua a
Să încep deci cu unul dintre cele mai fabuloase texte din publicistica română din toate timpurile. Poate părea o hiperbolă dar vă asigur că după ce o să citiţi articolul o să imi daţi dreptate.
De ce nu locuiesc în televizor - Lavinia BĂLULESCU
"Tot în anul 2007, vara, Lavinia Bălulescu, o studentă la jurnalism, renunţa la televizor. Tînăra locuia în Timişoara şi se mutase de curînd cu chirie într-un apartament care nu avea cablu TV. La început încercase să o convingă pe proprietară că trebuie neapărat să facă un abonament, dar între timp îşi dăduse seama că viaţa putea continua fără probleme în acest fel. Îşi alegea filmele şi muzica de pe Internet, iar restul – emisiunile, pauzele publicitare – nu-i lipseau absolut deloc. Timp de trei ani, de fiecare dată cînd povestea cuiva că nu are televizor acasă, Lavinia trebuia să explice cum poate supravieţui în acest fel şi, de fapt, să sublinieze că ceea ce pare a fi o mare ciudăţenie este un lucru atît de normal."
"De aproape un an, am şi cablu. Deschid televizorul foarte rar, atunci cînd nu pot să adorm singură, dar îi opresc sonorul. Habar nu am pe ce canale sînt programele şi niciodată nu găsesc ceea ce caut. Oricum, de fiecare dată cînd deschid televizorul, mă simt ca la muzeu. Sînt uimită de cantitatea de informaţii care mi se transmite, sînt bombardată cu lucruri pe care nu le voi ţine minte, care nu mă interesează sau care sînt minunate, dar pe care oricum le voi uita. Mi-am pierdut „memoria televizorului“, nu sînt în stare să urmăresc un film mai mult de 20 de minute, restul emisiunilor sînt ca şi inexistente, cît despre program... îmi dau seama că nu ştiu ziua şi ora la care începe nici măcar o singură emisiune, un singur film."
"La patru ani de cînd, fără să vreau, am început o altă viaţă, televiziunea a rămas pentru mine un teritoriu aproape necunoscut. Ceva care mă amuză, mă plictiseşte şi mă uimeşte în aceeaşi măsură. Spre exemplu, felul în care părinţii mei încă se aşază în faţa televizorului seara, la ora 7, pentru a urmări ştirile, mă înduioşează enorm. E un soi de ritual care ne aminteşte că sîntem tineri, că sîntem împreună şi că sîntem vii. În rest, televiziunea îmi pare un tărîm al infantilului, al vacanţei, al pornografiei vintage şi al frumuseţii de plastic, o minunăţie, o grozăvie. Uneori, are ceva aproape uman, care mă atrage, un fel de nostalgie. Sincer, mă bate gîndul să petrec o după-amiază întreagă în care să pun programele în ordine, ca în copilărie, începînd cu TVR 1 şi terminînd cu nemţii, italienii, francezii. În restul timpului, prefer oamenii în carne şi oase"
Din păcate spaţiul limitat nu imi permite să citez mai mult din acest, şi acum trebui să mă repet, fabulos text. Lavinia Bălulescu este fascinantă in acest scurt eseu despre dificilul sacrificiu făcut de Lavinia Bălulescu pentru a fi Lavinia Bălulescu.
Poate părea surprinzător dar o altă prezenţă, din păcate mult prea rară, in paginile Dileme Vechi are potenţialul să se apropie de nivelul Laviniei Bălulescu. Este vorba despre cunoscuta activistă, absolventă şi, nu in ultimul rând, critic de artă Anamaria Dobinciuc.
De ce Buffy contează - Anamaria DOBINCIUC
"O zi însorită de toamnă. O apariţie stranie pe ecranul televizorului meu. Un promo pentru Buffy, spaima vampirilor pe Diva Universal. Urmat imediat de aplauze şi obligatoriul tweet entuziast. Ştiu că nu v-aţi uitat la serial, aşa cum v-am recomandat – din cauza audienţei scăzute, Diva a mutat Buffy într-un interval orar imposibil (ora 13,00, cu reluarea de la ora 12,00) –, astfel că insist: Buffy merită văzut şi mai ales revăzut. Nu. Buffy trebuie (re)văzut. E o vizionare obligatorie pentru oricine are pretenţia că ştie două-trei lucruri despre impactul culturii pop.(...)
De ce trebuie văzut
Dar chiar dacă e mai mult decît un serial cu vampiri, de ce ar trebui (re)văzut, întrebaţi? Ei bine:
E iubit de academicieni.(...)
E feminist.(...)
Tematica LGBTQ.(...)
Episoadele cult.(...)
Buffy a fost şi încă e un serial curajos şi inovator. Buffy e una dintre cele mai bune dovezi ale faptului că televiziunea îşi poate îndeplini cu succes funcţia de povestitor. Buffy e serialul care mă face să exclam: de asta îmi place televiziunea!"
Anamaria Dobinciuc mai are zeci de articole la fel de fascinante precum:
Urzeala împotriva femeilor ("Problema cu Game of Thrones e că rasismul şi sexismul pot fi foarte uşor justificate prin faptul că lumea creată e una de tip medieval. Însă ca nou-venită în lumea fantasy, am o nedumerire: dacă ai inventat o geografie, o istorie, o mitologie, o religie, o limbă, ce te opreşte să imaginezi structuri sociale diferite, roluri de gen diferite? Desigur, nu mă aştept ca genul fantasy să creeze (doar) lumi utopice, nici măcar mai bune. Dar oare e prea mult să mă aştept la lumi diferite")
Femeile, specii ameninţate (Endangered Species e un summit internaţional care va avea loc în martie 2011 în Londra şi în New York. Summitul nu are însă nicio legătură cu fauna şi/sau vegetaţia, şi asta pentru că speciile ameninţate sînt femeile. Acţiunile din timpul summitului vor fi coordonate de The Women’s Therapy Centre Institute din New York şi de organizaţia britanică AnyBody şi vor avea ca scop lansarea unei campanii prin care să se creeze un nou mediu vizual, unul care să promoveze o diversitate de corpuri (...)Orbach îşi bazează teza pe asumpţia că imaginea corpului e un construct socio-cultural, ceea ce, desigur, nu e nimic nou. Naomi Wolf prezintă idei ceva mai radicale în The Beauty Myth, iar Baudrillard, cu mult înaintea celor două, teoretiza corpul ca obiect al societăţii de consum. Bodies vine ca o actualizare a acestor teorii şi mai ales ca un semnal de alarmă – cultura vizuală trebuie diversificată acum!")
Neo-burlesque şi pin-up - nostalgii retro ("O alternativă la idealul de frumuseţe promovat de media mainstream propune şi site-ul Suicide Girls, care a fost înfiinţat în 2001 de către Alec Jain şi Selena Mooney, numele fiind ales dintr-un roman de Chuck Palahniuk, Survivor, şi referindu-se la „suicid social“, i.e. nonconformism. Suicide Girls a fost creat cu scopul de a oferi femeilor control asupra felului în care este prezentată sexualitatea lor, fiind astfel o alternativă la Playboy. Site-ul conţine jurnale online, profiluri şi fotografii nud ale unor tinere femei care au tatuaje şi/sau piercinguri. Practic, site-ul este centrat pe cultura punk, goth, retro, indie sau DIY (do-it-yourself). Mai trebuie menţionat că Suicide Girls este un site comercial. O parte din conţinut este accesibil oricărui vizitator (interviuri, ştiri), însă fotografiile nud ale modelelor sînt accesibile doar membrilor. De asemenea, există şi mărfuri marca Suicide Girls (DVD-uri, CD-uri, cărţi, tricouri etc.), precum şi show-uri live de inspiraţie burlesque sau cabaret. Popularitatea site-ului este explicată prin faptul că promovează o diversitate de imagini de frumuseţe, şi este privit ca un loc unde se pune accentul atît pe frumuseţe cît şi pe inteligenţă.
Deşi creatorii site-ului nu folosesc cuvîntul „feminist“ pentru a-l descrie, Suicide Girls este adesea prezentat ca un site feminist, şi asta deoarece modelele deţin controlul asupra modului în care sînt reprezentate. Acestea nu sînt doar obiecte, ci şi subiecte – prin faptul că participă la producerea propriilor imagini. În plus, prin tatuaje şi piercinguri, se „deviază“ de la normele convenţionale de frumuseţe feminină impuse de mass-media mainstream").
Studiu individual ("Una dintre bloggeriţele mele preferate, precum şi una dintre susţinătoarele educaţiei media este Anita Sarkeesian (http://www.feministfrequency.com). Cunoscută sub numele de feministfrequency pe YouTube, aceasta ţine un vlog în care vorbeşte despre cultura pop dintr-o perspectivă feministă, totul într-un limbaj accesibil. Printr-un clip foarte reuşit, Sarkeesian a contribuit considerabil la popularizarea testului Bechdel, un instrument interesant şi util pentru o verificare rapidă a prezenţei feminine în filme. Numele testului vine de la Alison Bechdel, cea care l-a creat în 1985, în banda desenată Dykes to Watch Out For. Pentru a trece testul, un film trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 1) să aibă cel puţin două personaje feminine cu nume, care 2) intră în dialog, şi care 3) vorbesc şi despre altceva în afară de bărbaţi. Sînt nişte condiţii rezonabile, nu? Ei bine, lista filmelor (americane mainstream) care nu trec testul e kilometrică. Clipul The Bechdel Test for Women are peste 300.000 de vizualizări pe YouTube, ceea ce poate părea puţin, însă pentru un nume de utilizator care conţine „the F word“, numărul de vizualizări e chiar impresionant. Printre subiectele abordate în cele mai recente clipuri se numără poveştile femeilor şi filmele de Oscar, True Grit (Ethan şi Joel Coen, 2010), Sucker Punch (Zack Snyder, 2011), şi recomand mai ales seria „Tropi versus femei“ (Tropes versus Women), care deocamdată are doar două intrări: The Manic Pixie Dream Girl, respectiv Women in Refrigerators.
Anita Sarkeesian e implicată şi în proiectul „Political Remix Video“ (http://www.politicalremixvideo.com), care promovează remixul video ca formă de critică. În ciuda numelui, clipurile nu abordează doar teme politice, ci şi teme de cultură pop")
Cum mai sunt multe articole pentru care merită sa citeşti Dilema Veche nu rataţi partea a doua a
Dileme în câmpul muncii
Mai jos am reprodus un comentariu mai vechi la un articol deja tipic de "dilematic" al domnului C.Ghinea (Și cine să mai tranșeze porcul la abator?).
Pe scurt răspunsul domnului Ghinea la întrebarea din titlu este că, şi aici parafrazez puţin, spaniolii e leneşi şi de aia trebuie românii să muncească pentru ei. Şi ca să fie clar mai au şi legi socialiste aşa că stau cu părinţii acasă (he he, losers). Răspunsul luat direct din cărţi e evident. Mai multă educaţie şi mai mulţi imigranţi cu cultura muncii (aşa, ca românii). Oricum nu ar vrea spaniolii să taie porcii, pentru că munca fizică a fost stigmatizată (mai e şi snobi, dom'le).
Evident motivul pentru care spaniolul e şomer şi românul munceşte nu poate să fie că spaniolul nu vrea să munceasca 10 ore pe zi ca să locuiască într-o cameră cu alţi 6 oameni. Există un lucru care se învaţă la primele lecţii de economie, şi anume legea cererii si ofertei. De aceea nu există muncă pe care să nu o facă nimeni, există muncă pe care să nu o facă nimeni in condiţile actuale. Poate americanii ar munci în construcţii dacă salariu ar fi mai mare. Dacă oferta de munca ar fi limitată, la un moment dat, salarile ar creşte. Dar cum să crească când există o ofertă practic nelimitată de muncă ieftina din Mexic. Şi dacă se termină Mexicul există întotdeauna Guatemala, sau Honduras etc. În plus forţă de muncă ieftină este produsă natural în cantităţi mai mult decât suficiente, chiar in aceste momente. O lume fără graniţe duce la o egalizare a veniturile. Dar această egalizare e în jos, spre nivelul Africii, nu în sus. Orice ai face, există sigur mulţi alţii care ar fi dispuşi să facă acelaşi lucru pe 10% din cât câştigi tu. Industria se poate muta, în cazul servicilor şi al agriculturii se pot aduce imigranţi. Daca ştii multe e mai greu să fii înlocuit, dar până la urma poţi să înveţi cât vrei, se găsesc destui chinezi inteligenti care să te înlocuiască.
Poate toate asta sunt inevitabile, dar de ce sa ceri spaniolilor să îşi semneze singuri condamnarea? Nu că ar fi fost vreodata intrebaţi.
Pe scurt răspunsul domnului Ghinea la întrebarea din titlu este că, şi aici parafrazez puţin, spaniolii e leneşi şi de aia trebuie românii să muncească pentru ei. Şi ca să fie clar mai au şi legi socialiste aşa că stau cu părinţii acasă (he he, losers). Răspunsul luat direct din cărţi e evident. Mai multă educaţie şi mai mulţi imigranţi cu cultura muncii (aşa, ca românii). Oricum nu ar vrea spaniolii să taie porcii, pentru că munca fizică a fost stigmatizată (mai e şi snobi, dom'le).
Evident motivul pentru care spaniolul e şomer şi românul munceşte nu poate să fie că spaniolul nu vrea să munceasca 10 ore pe zi ca să locuiască într-o cameră cu alţi 6 oameni. Există un lucru care se învaţă la primele lecţii de economie, şi anume legea cererii si ofertei. De aceea nu există muncă pe care să nu o facă nimeni, există muncă pe care să nu o facă nimeni in condiţile actuale. Poate americanii ar munci în construcţii dacă salariu ar fi mai mare. Dacă oferta de munca ar fi limitată, la un moment dat, salarile ar creşte. Dar cum să crească când există o ofertă practic nelimitată de muncă ieftina din Mexic. Şi dacă se termină Mexicul există întotdeauna Guatemala, sau Honduras etc. În plus forţă de muncă ieftină este produsă natural în cantităţi mai mult decât suficiente, chiar in aceste momente. O lume fără graniţe duce la o egalizare a veniturile. Dar această egalizare e în jos, spre nivelul Africii, nu în sus. Orice ai face, există sigur mulţi alţii care ar fi dispuşi să facă acelaşi lucru pe 10% din cât câştigi tu. Industria se poate muta, în cazul servicilor şi al agriculturii se pot aduce imigranţi. Daca ştii multe e mai greu să fii înlocuit, dar până la urma poţi să înveţi cât vrei, se găsesc destui chinezi inteligenti care să te înlocuiască.
Poate toate asta sunt inevitabile, dar de ce sa ceri spaniolilor să îşi semneze singuri condamnarea? Nu că ar fi fost vreodata intrebaţi.
luni, septembrie 05, 2011
Problema cu meritocraţia
Meritocraţie este, cel puţin în teorie, o idee foarte bună. O societate în care succesul depinde doar de talent si de merite este o societate dorită şi de Dreapta şi de Stânga. Singura problemă a meritocraţiei este că nu poate exista în realitate. În primul rând o meritocraţie nu durează niciodată foarte mult. De obicei, primii care ajung sus modifică sistemul astfel încat să rămână permanent acolo şi doar ei să işi aleagă succesorii. Faptul că "meritul" este ceva vag ajută evident. Dar, ceea ce este mai grav, este distanţa socială creată de o meritocraţie. Dacă trăieşti într-o societate liberă şi meritocratică şi tot nu ai ajuns "cineva" înseamnă că eşti prost şi leneş. Este la fel de natural că dacă ai ajuns "cineva" înseamnă că eşti inteligent şi muncitor.
Să luăm, de exemplu, evoluţia dl Cristian Ghinea. Când a început să scrie la Dilema Veche era un tânăr semi-necunoscut. Articolele erau muncite, inteligente şi bine argumentate. Câţiva ani de scris la Dilema, de apărut prin emisiuni şi în general de învartit în mediile intelectuale româneşti, au fost suficienţi ca să il transforme. Acum articolele dl Ghinea sunt uneori mai arogante şi mai pline de platitudini decât unele articole ale dl Sever Voinescu. Acum dl Ghinea fiind în vârf nu mai are de ce să muncească. A dovedit că are merite ajungând acolo. De ce să mai argumenteze când e suficient să spună "Eu deştept, tu prost" ? Doar e adevărat, că dacă nu ar fi cum ar fi putut să ajungă să scrie el la ziar.
Şi aşa se ajunge de la meritocraţie la aristocraţie.
Să luăm, de exemplu, evoluţia dl Cristian Ghinea. Când a început să scrie la Dilema Veche era un tânăr semi-necunoscut. Articolele erau muncite, inteligente şi bine argumentate. Câţiva ani de scris la Dilema, de apărut prin emisiuni şi în general de învartit în mediile intelectuale româneşti, au fost suficienţi ca să il transforme. Acum articolele dl Ghinea sunt uneori mai arogante şi mai pline de platitudini decât unele articole ale dl Sever Voinescu. Acum dl Ghinea fiind în vârf nu mai are de ce să muncească. A dovedit că are merite ajungând acolo. De ce să mai argumenteze când e suficient să spună "Eu deştept, tu prost" ? Doar e adevărat, că dacă nu ar fi cum ar fi putut să ajungă să scrie el la ziar.
Şi aşa se ajunge de la meritocraţie la aristocraţie.
miercuri, aprilie 13, 2011
Lipsa oxigenului
The Guardian:
Bolivia enshrines natural world's rights with equal status for Mother EarthLaw of Mother Earth expected to prompt radical new conservation and social measures in South American nation Bolivia is set to pass the world's first laws granting all nature equal rights to humans.
The Law of Mother Earth, now agreed by politicians and grassroots social groups, redefines the country's rich mineral deposits as "blessings" and is expected to lead to radical new conservation and social measures to reduce pollution and control industry. They include: the right to life and to exist; the right to continue vital cycles and processes free from human alteration; the right to pure water and clean air; the right to balance; the right not to be polluted; and the right to not have cellular structure modified or genetically altered.
In the indigenous philosophy, the Pachamama is a living being. The draft of the new law states: "She is sacred, fertile and the source of life that feeds and cares for all living beings in her womb. She is in permanent balance, harmony and communication with the cosmos. She is comprised of all ecosystems and living beings, and their self-organisation."
sâmbătă, octombrie 16, 2010
Exploding melons
De mult timp am avut o vagă bănuială că majoritatea ecologiştilor cu carnet de partid (adică nu oamenii care mai strang pungi de plastic din parcuri sau mai plantează un pom) sunt nişte comunişti mizantropi. Ecologiştii au acelaşi idealism extrem bazat pe o înţelegere pseudo-ştiinţifică a realităţii şi aceleaşi impulsuri totalitare ca şi comuniştii dar spre deosebire de aceştia vor să fie auto-proclamata avangarda revoluţionară a Naturii nu a clasei muncitoare (animalele au si avantajul că nu pot să se opună spre deosebire de unii muncitorii care nu ştiu ce e mai bine pentru ei şi cad in capcana consumerismului). Cum spuneam este doar o bănuială pentru că la fel se poate spune despre ei că sunt nişte fundamentalişti religioşii - cu o zeitate atotputernică (Gaia) , cu ritualuri cu semnificaţie religioasă, cu săbători (Earth Day), cu diete specifice etc.- sau că sunt nişte fascişti (viziune idilică asupra trecutului, obsesie cu puritatea genetică, viziunea negativă asupra ştiintei şi raţiunii).
Cum spuneam, doar bănuieli. Ce ştiu sigur e că majoritatea sunt nişte idioţi care ar trebui abandonaţii undeva in estul Republicii Centrafricane cu o săpăligă şi un sac de seminţe. Totuşi ceea ce se putea spune despre ei până acum era că se pricep la relaţiile cu publicul.
De aceea nu mă aşteptam ca următorul clip să fie făcut de o organizaţie ecologistă.
Evident prima lor reacţie a fost :
"With climate change becoming increasingly threatening, and decreasingly talked about in the media, we wanted to find a way to bring this critical issue back into the headlines whilst making people laugh.(...)Many people found the resulting film extremely funny, but unfortunately some didn't and we sincerely apologise to anybody we have offended.
As a result of these concerns we've taken it off our website."
Pe scurt intenţile au fost bune păcat că unii răuvoitorii nu au înţeles. Şi au şi dreptate. Când viitoarul umanitaţii şi, mai important, al vieţii pe Terra e la mijloc ce mai contează câteva cadavre...
Cum spuneam, doar bănuieli. Ce ştiu sigur e că majoritatea sunt nişte idioţi care ar trebui abandonaţii undeva in estul Republicii Centrafricane cu o săpăligă şi un sac de seminţe. Totuşi ceea ce se putea spune despre ei până acum era că se pricep la relaţiile cu publicul.
De aceea nu mă aşteptam ca următorul clip să fie făcut de o organizaţie ecologistă.
Evident prima lor reacţie a fost :
"With climate change becoming increasingly threatening, and decreasingly talked about in the media, we wanted to find a way to bring this critical issue back into the headlines whilst making people laugh.(...)Many people found the resulting film extremely funny, but unfortunately some didn't and we sincerely apologise to anybody we have offended.
As a result of these concerns we've taken it off our website."
Pe scurt intenţile au fost bune păcat că unii răuvoitorii nu au înţeles. Şi au şi dreptate. Când viitoarul umanitaţii şi, mai important, al vieţii pe Terra e la mijloc ce mai contează câteva cadavre...
vineri, iulie 23, 2010
Intelectualul român în acţiune
Sever Voinescu bate câmpii şi acum şi fură articole?
(Titlu de Libertatea pentru motoarele de căutare)
Inainte să fac dezvăluirile în premieră, respectiv că Sever Voinescu se inspiră mai mult decât e cazul din New York Times, o să fac un cam mare rezumat al activităţii publiciste din ultima vreme a distinsului domn. Dacă vreţi puteţi să incepeţi direct de la ultimele paragrafe ca să vedeţi cum se scriu articole şi în presa bună din Romania.
O să încep prin a spune că nu am fost niciodată un mare fan al domnului Sever Voinescu. Un articol semnat de el, "Darfur, avanpremiera războaielor viitorului" din 2008, în care nu a reuşit să demonstreze decât că nu a înţeles nimic din ce se întampla acolo, a fost primul impuls de a scrie redacţiei Dilemei Vechi. Până la urmă procrastinarea a înăbuşit impulsul. Dar ultimele luni au consituit un apogeu al articolelor "clasice" ale domnului Sever Voinescu. Pentru început a fabulat ca un adolescent întârziat despre meritele deosebite ale boemiei(Poveste boemă).Da, ştiu este o adevarată plăcere să trăieşti "sentimentul transcendent al neştiinţe în ce zi mă aflu asociat convingerii că, chiar dacă aflu, nu are nici o importanţă." Acest sentiment este cu atât mai plăcut cu cât nu se menţionează sursa venitului. Am cunoscut destui oameni care la 30 de ani nu lucraseră o zi în viaţă şi care se declarau foarte scârbiţi sau cel puţin opuşi unui stil de viaţă "obişnuit" în timp ce beau al treilea pahar de wiskey sau a zecea bere a serii, evident cumparata din banii părinţilor, bunicilor, mătuşilor, ca să mai fiu impresionat de astfel de texte. Nici ei nu ştiau ce zi este pentru că erau în fiecare noapte în cluburi sau baruri.
Ca să demonstreze prejudecata că absolvenţii de "uman" au un contact vag cu realitatea, domnul Sever Voinescu a continuat cu un articol despre absenţa predării eticii în şcoli (Închiderea minţii României ). Fraza cheie, definitorie pentru acest articol pompos-elitist este "Un ghiozdan uşor, pe de altă parte, înseamnă un ghiozdan în care marile cărţi nu mai au loc. Elevii nu vor frecventa pe Homer, pe Shakespeare sau pe Goethe, ci vor avea în ghiozdan cîte o foaie cu ceea ce spun alţii că se găseşte în Homer, Shakespeare şi Goethe." Vai de poporul român, acest far al cunoaşterii şi culturii europene şi mondiale, cum va supravieţui fără un ghiozdan greu. Îmi pare rău să vă dezamăgesc domnului Voinescu. Nu a existat niciodată în ghiozdanul meu de şcolar Homer sau Goethe, nici măcar rezumat. Nu a existat niciodată o Epocă de Aur în care majoritatea oamenilor citeau Homer sau Goethe. Da, ştiau toti absolvenţii de public schools din Marea Britanie în secolul XIX dar ei erau 5% din populaţie.
Despre Gînd despre învăţarea religiei nici nu o să încerc să spun nimic pentru că sunt prea multe de spus. Pe scurt dl Sever Voinescu mai bifează o caracteristică obligatorie a intelectualului român, respectiv creştinismul profund (obligatoriu ortodox evident). Sărim peste urmatoarele articole care sunt prea banale pentru a fi menţionate şi ajungem la mult comentatele OTV şi Cazul Dan Diaconescu. Cum bine a remarcat dl Cezar Paul-Bădescu aceste doua articole cad în clişeistica dorinţa a unor intelectuali de lucruri "autentice", din popor. Eu personal nu am nevoie să mă uit la OTV ca să cunosc România profundă. Merg cu tramvaiul, cu personalul, stau şi am stat în cartiere mărginaşe şi în oraşe de provincie. Nu e nimic interesant sau eliberator în a te uita la OTV la fel cum nu e nimic pitoresc sau autentic în sta într-o casă de chirpici şi a merge prin noroi la toaleta din fundul curţii. Poate dacă dl Sever Voinescu nu ar sta numai în turnul lui de fildeş nu ar mai avea nevoie de televizor pentru intra în contact cu realitatea. Bineînţeles că orice (pseudo)intelectual fin precum dl Sever Voinescu nu remarcă nici o contradicţie în a propune Homer pentru mase şi în lăuda ascultatul manelelor sau urmăritul OTV-ului.
În final ajungem şi la ultimul articol al acestui prea moralist domn. Intitulat Racheta, caprele şi mătuşa acest articol nu este încă disponibil pe internet. Pe scurt este o mică poveste despre nişte yemeniţi, nişte capre şi câteva rachete. Pe lânga faptul că este scrisă în stilul unei compuneri de gimnaziu (ştiu nu sunt obiectiv) articolul Racheta, caprele şi mătuşa se bazeaza in proporţie de peste 80% din articolul Is Yemen the Next Afghanistan? apărut în New York Times Magazine pe 6 Iulie 2010. Evident dacă citiţi articolul din Dilema Veche nu o să aflati acest lucru pentru ca eticul domn Sever Voinescu nu menţionează nimic despre sursa. Nu îl pot acuza pe domnul Sever de plagiat pentru în timp ce articolul din ziarul american este o investigaţie serioasă de 7 pagini, articolul său este o pastişa de jumătate de pagină în care în stilul său cunoscut reuşeşte să greşească vreo câteva nume. Iată şi un exemplu:
Mai sunt multe exemple ca acesta dar o să aştept să apară şi pe internet articolul dl Sever Voinescu ca să nu mai fiu eu nevoit să tastez încercările literare frauduloase ale eticului jurnalist, analist politic, diplomat şi om politic Sever Voinescu-Cotoi. Sincer eu cred că eticul ziarist Sever Voinescu doar vrea se verifice cât de atenţi şi informaţi sunt cititorii Dilemei Vechi.
Deci ca o întrebare pentru cei care au reuşit să citească până aici şi pentru Google Sever Voinescu a plagiat un articol din New York Times, da sau nu? Pentru normele juridice româneşti poate nu se poate numi plagiat dar pentru o persoană de statura dl Sever Voinescu asemănarea dintre articole ar trebui să dea de gândit.
(Titlu de Libertatea pentru motoarele de căutare)
Inainte să fac dezvăluirile în premieră, respectiv că Sever Voinescu se inspiră mai mult decât e cazul din New York Times, o să fac un cam mare rezumat al activităţii publiciste din ultima vreme a distinsului domn. Dacă vreţi puteţi să incepeţi direct de la ultimele paragrafe ca să vedeţi cum se scriu articole şi în presa bună din Romania.
O să încep prin a spune că nu am fost niciodată un mare fan al domnului Sever Voinescu. Un articol semnat de el, "Darfur, avanpremiera războaielor viitorului" din 2008, în care nu a reuşit să demonstreze decât că nu a înţeles nimic din ce se întampla acolo, a fost primul impuls de a scrie redacţiei Dilemei Vechi. Până la urmă procrastinarea a înăbuşit impulsul. Dar ultimele luni au consituit un apogeu al articolelor "clasice" ale domnului Sever Voinescu. Pentru început a fabulat ca un adolescent întârziat despre meritele deosebite ale boemiei(Poveste boemă).Da, ştiu este o adevarată plăcere să trăieşti "sentimentul transcendent al neştiinţe în ce zi mă aflu asociat convingerii că, chiar dacă aflu, nu are nici o importanţă." Acest sentiment este cu atât mai plăcut cu cât nu se menţionează sursa venitului. Am cunoscut destui oameni care la 30 de ani nu lucraseră o zi în viaţă şi care se declarau foarte scârbiţi sau cel puţin opuşi unui stil de viaţă "obişnuit" în timp ce beau al treilea pahar de wiskey sau a zecea bere a serii, evident cumparata din banii părinţilor, bunicilor, mătuşilor, ca să mai fiu impresionat de astfel de texte. Nici ei nu ştiau ce zi este pentru că erau în fiecare noapte în cluburi sau baruri.
Ca să demonstreze prejudecata că absolvenţii de "uman" au un contact vag cu realitatea, domnul Sever Voinescu a continuat cu un articol despre absenţa predării eticii în şcoli (Închiderea minţii României ). Fraza cheie, definitorie pentru acest articol pompos-elitist este "Un ghiozdan uşor, pe de altă parte, înseamnă un ghiozdan în care marile cărţi nu mai au loc. Elevii nu vor frecventa pe Homer, pe Shakespeare sau pe Goethe, ci vor avea în ghiozdan cîte o foaie cu ceea ce spun alţii că se găseşte în Homer, Shakespeare şi Goethe." Vai de poporul român, acest far al cunoaşterii şi culturii europene şi mondiale, cum va supravieţui fără un ghiozdan greu. Îmi pare rău să vă dezamăgesc domnului Voinescu. Nu a existat niciodată în ghiozdanul meu de şcolar Homer sau Goethe, nici măcar rezumat. Nu a existat niciodată o Epocă de Aur în care majoritatea oamenilor citeau Homer sau Goethe. Da, ştiau toti absolvenţii de public schools din Marea Britanie în secolul XIX dar ei erau 5% din populaţie.
Despre Gînd despre învăţarea religiei nici nu o să încerc să spun nimic pentru că sunt prea multe de spus. Pe scurt dl Sever Voinescu mai bifează o caracteristică obligatorie a intelectualului român, respectiv creştinismul profund (obligatoriu ortodox evident). Sărim peste urmatoarele articole care sunt prea banale pentru a fi menţionate şi ajungem la mult comentatele OTV şi Cazul Dan Diaconescu. Cum bine a remarcat dl Cezar Paul-Bădescu aceste doua articole cad în clişeistica dorinţa a unor intelectuali de lucruri "autentice", din popor. Eu personal nu am nevoie să mă uit la OTV ca să cunosc România profundă. Merg cu tramvaiul, cu personalul, stau şi am stat în cartiere mărginaşe şi în oraşe de provincie. Nu e nimic interesant sau eliberator în a te uita la OTV la fel cum nu e nimic pitoresc sau autentic în sta într-o casă de chirpici şi a merge prin noroi la toaleta din fundul curţii. Poate dacă dl Sever Voinescu nu ar sta numai în turnul lui de fildeş nu ar mai avea nevoie de televizor pentru intra în contact cu realitatea. Bineînţeles că orice (pseudo)intelectual fin precum dl Sever Voinescu nu remarcă nici o contradicţie în a propune Homer pentru mase şi în lăuda ascultatul manelelor sau urmăritul OTV-ului.
În final ajungem şi la ultimul articol al acestui prea moralist domn. Intitulat Racheta, caprele şi mătuşa acest articol nu este încă disponibil pe internet. Pe scurt este o mică poveste despre nişte yemeniţi, nişte capre şi câteva rachete. Pe lânga faptul că este scrisă în stilul unei compuneri de gimnaziu (ştiu nu sunt obiectiv) articolul Racheta, caprele şi mătuşa se bazeaza in proporţie de peste 80% din articolul Is Yemen the Next Afghanistan? apărut în New York Times Magazine pe 6 Iulie 2010. Evident dacă citiţi articolul din Dilema Veche nu o să aflati acest lucru pentru ca eticul domn Sever Voinescu nu menţionează nimic despre sursa. Nu îl pot acuza pe domnul Sever de plagiat pentru în timp ce articolul din ziarul american este o investigaţie serioasă de 7 pagini, articolul său este o pastişa de jumătate de pagină în care în stilul său cunoscut reuşeşte să greşească vreo câteva nume. Iată şi un exemplu:
Just before dawn on Dec. 24, an American cruise missile soared high over the southern coast of the Arabian peninsula, arced down toward the dark mountains above the Rafadh Valley in Yemen's Shabwa province and found its mark, crashing into a small stone house on a hillside where five young men were sleeping. Half a mile away, a 27-year-old Yemeni tribesman named Ali Muhammad Ahmed was awakened by the sound. Stumbling out of bed, he quickly dressed, slung his AK-47 over his shoulder and climbed down a footpath to the valley that shelters his village, two hours from the nearest paved road....Ahmed soon came upon the shattered house. Mangled bodies were strewn among the stones; he recognized a fellow tribesman.
Pe 25 decembrie 2009 cu câteva ore înainte să se lumineze, o bubuitură groaznică l-a trezit pe Ahmed din somn. Cu ochii cârpiţi, a sărit din cârpele care îi inveleau pe pământul bătătorit al cocioabei sale, a pus mîna pe vechiul Ak-7 de care nu se desparte niciodată şi a ieşit afară. La puţine sute de metri distanţă, o cocioabă ca a lui , ridicată cîş din chirpici şi întărită cu scănduri, era făcută zob... Pe unul dintre ei îi cunoştea. Era din tribul sau.
Mai sunt multe exemple ca acesta dar o să aştept să apară şi pe internet articolul dl Sever Voinescu ca să nu mai fiu eu nevoit să tastez încercările literare frauduloase ale eticului jurnalist, analist politic, diplomat şi om politic Sever Voinescu-Cotoi. Sincer eu cred că eticul ziarist Sever Voinescu doar vrea se verifice cât de atenţi şi informaţi sunt cititorii Dilemei Vechi.
Deci ca o întrebare pentru cei care au reuşit să citească până aici şi pentru Google Sever Voinescu a plagiat un articol din New York Times, da sau nu? Pentru normele juridice româneşti poate nu se poate numi plagiat dar pentru o persoană de statura dl Sever Voinescu asemănarea dintre articole ar trebui să dea de gândit.
marți, iunie 29, 2010
Victims of Oppression
Din NY Times :
In caz ca va intrebati cine ar putea sa fie acesti vandali finalul foarte scurtului articol ofera un posibil raspuns:
E bine ca se gandesc la binele copiilor pentru ca oricum agentiile ONU nu ii ajuta cu nimic....
Vandals Set Fire to U.N. Children’s Camp in Gaza
GAZA CITY — A gang of gunmen slashed plastic sheds and toys and vandalized a swimming pool at a United Nations summer camp for children in the Gaza Strip before setting fire to the site Monday, United Nations officials said.
In caz ca va intrebati cine ar putea sa fie acesti vandali finalul foarte scurtului articol ofera un posibil raspuns:
Islamic extremist groups in Gaza have said in the past that the Relief and Works Agency, the main arm of the United Nations operating in Gaza, was a corrupting influence on local children for introducing activities they consider at odds with conservative Islamic customs.
E bine ca se gandesc la binele copiilor pentru ca oricum agentiile ONU nu ii ajuta cu nimic....
In 2000, UNRWA spent more than $72 per Palestinian refugee (on average) while UNHCR spent roughly $53 per refugee on the refugees from the rest of the world indicating that Palestinian refugees are treated better by the United Nations than other refugees. ( Wikipedia )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
