Meritocraţie este, cel puţin în teorie, o idee foarte bună. O societate în care succesul depinde doar de talent si de merite este o societate dorită şi de Dreapta şi de Stânga. Singura problemă a meritocraţiei este că nu poate exista în realitate. În primul rând o meritocraţie nu durează niciodată foarte mult. De obicei, primii care ajung sus modifică sistemul astfel încat să rămână permanent acolo şi doar ei să işi aleagă succesorii. Faptul că "meritul" este ceva vag ajută evident. Dar, ceea ce este mai grav, este distanţa socială creată de o meritocraţie. Dacă trăieşti într-o societate liberă şi meritocratică şi tot nu ai ajuns "cineva" înseamnă că eşti prost şi leneş. Este la fel de natural că dacă ai ajuns "cineva" înseamnă că eşti inteligent şi muncitor.
Să luăm, de exemplu, evoluţia dl Cristian Ghinea. Când a început să scrie la Dilema Veche era un tânăr semi-necunoscut. Articolele erau muncite, inteligente şi bine argumentate. Câţiva ani de scris la Dilema, de apărut prin emisiuni şi în general de învartit în mediile intelectuale româneşti, au fost suficienţi ca să il transforme. Acum articolele dl Ghinea sunt uneori mai arogante şi mai pline de platitudini decât unele articole ale dl Sever Voinescu. Acum dl Ghinea fiind în vârf nu mai are de ce să muncească. A dovedit că are merite ajungând acolo. De ce să mai argumenteze când e suficient să spună "Eu deştept, tu prost" ? Doar e adevărat, că dacă nu ar fi cum ar fi putut să ajungă să scrie el la ziar.
Şi aşa se ajunge de la meritocraţie la aristocraţie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu