The right is right, right? cont.

Ca să rămânem la Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, trebuie să precizez că am primit şi un răspuns la The right is right, right?. Nu am menţionat până acum acest lucru din două motive. În primul rând aşteptam să apară pe site-ul Dilemei Vechi. Cum ultimele scrisori de pe site sunt de acum 50 şi ceva de numere nu cred că mai are sens să aştept. În al doilea rând răspunsul dlui George Daniel Rîpă nu îmi este adresat mie, ci mai degrabă unui interlocutor imaginar. Să vedem totuşi ce spune dl Rîpă:


"Domnule Y ddraig werdd,

Reformele la care am făcut referire vizau strict spaţiul britanic, ca de altfel întreg articolul.[ nota mea: poate am înţeles eu greşit din "De altfel, mai toate libertăţilor politice şi economice care există într-o democraţie au apărut în Anglia condusă de monarhi şi guvernată de conservatori. Principii precum votul universal, libertatea comerţului sau piaţa liberă au plecat din Anglia conservatoare.] În ceea ce priveşte sistemul de sănătate britanic, ţin să vă reamintesc că tot conservatorii noştri se fac vinovaţi de primii paşi. Menţionez aici primele reforme al lui Sir Robert Peel, care a reuşit prin Public Health Act, din 1848, să reducă rata mortalitaţii în anume zone defavorizate. Să nu-l uităm nici pe Benjamin Disraeli, care a încercat prin Public Health Act să contracareze efectele revoluţiei industriale. Ne aflăm în 1875! Să numim în acelaşi sens şi Pure Food and Drugs Act, din acelaşi an. În 1911, liberalii au completat legislaţia în domeniu.

Din fericire, doar o parte a stângii britanice pune la îndoială monarhia constituţională, ceea ce mă face să cred că totuşi susţinerea regalităţii este apanajul conservatorilor.[ nota mea: doar o parte a stângii e anti monarhistă deci doar conservatorii susţin monarhia, din fericire?!?] Poate nu reuşim să vedem întotdeauna importanţa "practică" a unui eveniment, iar unul dintre motive ar putea fi şi acela că supuşii majestăţii sale se simt mai legaţi de generaţiile de la 1200 (care au trăit sub un Ion) decât ne simiţim noi de generaţia părinţilor noştrii (conduşi tot de un Ion).[ nota mea: Ion Iliescu a "condus" până în 2004 deci dl Rîpă are mai puţin de 7 ani? Sau e vorba de Ion Antonescu?] Poate că şi acest sentiment i-a făcut să reziste, singuri, împotriva lui Hitler. Chiar aşa, noi pentru ce valori am fi dispuşi să luptăm? Închei însă, înainte de a (re)deveni liric. Rămîn însă cu cel puţin două nelămuriri: De ce e rău un naţionalism sănătos la cap şi de ce e rău să fii religios? Pe de altă parte, în numele căror idealuri ar trebui să celebrăm internaţionalismul şi de ce ar trebui să fim atei?"

Nu mai sunt multe lucruri de spus. Poate doar că nu am menţionat nicăieri că sunt ateu internaţionalist? Este bine de ştiut că cine nu este extaziat de monarhia britanică este un comunist. Un semn bun pentru susţinătorul unui naţionalism sănătos la cap că deja vede totul doar în alb şi negru.

Oricum comparaţia dintre Marea Britanie şi România este o comparaţie între mere şi pere. La 1200 exista un stat numit Anglia cu capitala la Londra de mai mult de 100 de ani. La 1200 Bucureştiul nu exista şi nu exista nici un stat românesc, sau în orice caz nu era menţionat de nimeni. Trecutul este o ţară stăină şi pentru englezi, şi pentru români. Chiar dacă există mai multă continuitate în istoria Marii Britanii decât României are acest lucru legătură cu monarhia sau cu faptul că ultimele conflicte pe teritoriul Angliei au avut loc pe la 1650 şi ultimele în Scoţia un secol mai târziu? Greu de spus, pentru că realitatea este mult mai complexă. Corelaţia nu presupune cazualitate. Tocmai tendinţa de a simplifica totul şi a considera rezulatele universal valabile este una dintre marile probleme ale stângii.

Conservatorismul, în ciuda numelui, nu este static. Valorile conservatoare actuale, mai ales în ţările anglo-saxone, sunt în mare parte valorile liberale din sec XIX. Faptul că stânga consideră că tot ce e nou e bun şi tot ce e vechi e suspect nu înseamnă că dreapta trebuie să se opună noului. Diferenţa este dată de cum se desfăşoară adaptare la schimbare. Stânga are tendinţa să pune pe piedestale diverse idealuri, precum Progresul, Egalitatea (întai de şanse, apoi de rezultate), Raţiunea (cel puţin stânga clasică, nu stânga verde-roşie de acum) şi altele. Problema este că viaţa nu este un roman romantic. Viaţa în general este banală, mediocră, necesită compromisuri şi generează dileme. Idealismul este ceva frumos (şi necesar) în tinereţea indivizilor. Pentru societăţii este mai complicat, deoarece, când încerci să potriveşti realitatea cu idealuri şi nu invers, de obicei în urmă rămân victime. Poţi să experimentezi cu viaţa ta, dar nu vieţile altora. De aceea nu cred că dreapta trebuie să işi ridice şi ea diverse piedestale, decât poate pentru Moderaţie şi Scepticism. Nu o să vinzi prea multe tricouri cu asta dar, oricum, nu are nici un sens să te lupţi cu idealuri frumoase şi eroice, pentru că întodeauna o utopie este mai atrăgătoare decât o lume reală. Asta este problema mea cu paragrafele lirice al dlui Rîpă. Apelează doar la emoţii, la fel ca şi sloganele demonstranţilor anti-globalizare. E de înţeles dacă dreapta tradiţionalistă română vrea să lupte împotriva tricourilor cu Che Guevara, dar nu cred ca metoda cea mai potrivită este să facă tricouri cu regi şi steaguri.