Evident nu se putea acoperi doar intr-o singură postare toate articolele de exceptie din Dilema Veche. Deci, in stilul unui alt mare autor din Dilema Veche, să continuam...
Privatizarea luminii - Dorel Dumitru CHIRIŢESCU
"Monopolul de stat e de preferat celui privat
Mă pronunţ categoric împotriva acestui demers de privatizare. Motivele sînt nenumărate. În primul rînd, aşa cum spuneam, mediul politic nu s-a schimbat foarte mult. Trăim sub conducerea aceleiaşi tipologii de personaj politic, caracterizat de amatorism, grabă şi mesianism reformator. De orice pot fi acuzaţi oamenii politici din România de azi, numai de patriotism excesiv, nu. Or, problema privatizării producţiei de energie electrică tocmai asta ar cere în primul rînd: PATRIOTISM. Un pas făcut în grabă, şi ne putem trezi în întuneric, la propriu, prin stingerea luminii de către un competitor geopolitic din zonă sau de mai departe. (...)
bursă oricine poate ajunge la pachetul majoritar sau minoritar (după cum se instituie regula) care să-i poată permite a revendica managementul companiei. Eventualele obligaţii faţă de România, neasumate prin contracte ferme, pot să dispară printr-un lobby politic sau în justiţie. Ce surprize putem avea?! Privatizarea managementului este o altă soluţie pe care o discută analiştii noştri economici şi politici. Adică, ar trebui să înţelegem noi, muritorii de rînd, că managementul statului dezvoltă clientelă, corupţie şi deficite, iar managementul privat nu. Sigur? Eu mă îndoiesc de asta! Cred chiar că managementul privat ar fi cea mai la îndemînă soluţie prin care s-ar produce corupţie şi mai multă, deficite – şi mai mari.(...)
Criza financiară globală este numai o faţetă, un moment. Ne aflăm în mijlocul unei bătălii pentru reaşezarea sferelor de influenţă. Nu avem strategii clare pentru gestionarea unei lumi în mişcare şi, dacă nu sîntem atenţi, va dispărea chiar şi posibilitatea elaborării lor.
Avem nevoie de mai multă atenţie şi de mai mult patriotism, fără exagerări, fără vorbe goale, pur şi simplu."
Noul Război Rece - Dorel Dumitru CHIRIŢESCU
"Vom rămîne pentru mult timp prea mici în acest univers, ale cărui taine abia sîntem pe punctul de a începe a le descifra. Ce ştim sigur este că, într-o evoluţie firească, generaţiile următoare vor asista la mutaţii formidabile în ceea ce priveşte tehnologia şi capabilităţile umane. Este posibil ca oamenii viitoarei planete, indiferent de rasă, religie, culoare, să se solidarizeze – aşa cum anticipează Fukuyama – în jurul unui proiect comun, ale cărui repere fundamentale vor fi: individualismul civic şi social, proprietatea privată, egalitatea şanselor, caracterul contractual al instituţiilor, identitatea, subsidiaritatea (primatul regulilor locale), sustenabilitatea ecologică, patrimoniul comun, diversitatea (naturală şi culturală), drepturile umane fundamentale, garanţia şi securitatea alimentelor, garanţia calităţii mărfurilor, echitatea.
Am enumerat la întîmplare elementele unui proiect comun de lume. Dacă aşa s-ar întîmpla, dacă societatea umană s-ar dezvolta pe asemenea coordonate, atunci am putea anticipa apariţia la orizont a unui destin comun, glorios al speciei umane-"
Nu trageţi cu ochiul după femeia arabă! - Adrian CIOROIANU
" Nu vă aşteptaţi ca femeile Arabiei să aibă un aer oropsit, să le simţi încătuşate în straiele lor sau dornice să şi le deşire – aşa cum fac unele ucrainence la supărare, prin faţa vreunui tribunal. Dimpotrivă: cît am tras eu cu ochiul (decent), mi s-a părut (să nu se supere prietenii qatarezi c-o spun) că femeile sînt cele care-i ghidează pe bărbaţi şi că sînt la fel de sfătuitoare (incorecţii-politic ar spune „cicălitoare“) precum toate suratele lor din lume. Pe o terasă, m-am uitat la un tînăr cuplu de-al locului – el în alb, ea în negru, el i-a adus o cupă cu îngheţată iar ea, taca-taca-abharam-bahkaram, ori îi spunea că îngheţata e divin de bună, ori îi spunea că e bleg şi că n-a ales bine (după mimica femeii n-am putut să mă dumiresc).(...)Iar în mediile tradiţionaliste, se întîmplă ades – mi se spune – ca soţia să-l împrumute pe soţ cu bani pentru ca acesta să-şi ia o a doua soaţă, dar cu condiţia ca soaţa nr. 2 să fie aleasă de soaţa nr. 1 (eventual dintre prietenele ei). Aşadar, realitatea e nuanţată. Oricum, o!, cititorule, ai grijă: de-mi vei călca pe urme, să nu tragi cu ochiul după femeile arabe că nu-i frumos – decît dac-o faci, precum povestitorul, în interesul etno-sociologic al dilematicilor de pretutindeni!"
Nu se putea ca dintr-o colecţie de Greatest Hits să lipsească tocmai domnul Andrei Pleşu,practic imaginea Dilemei Vechi . Toate articolele domnului Pleşu au peste 15000 de vizualizari, indiferent de subiect. De aceea a fost greu procesul de selecţie a unui citat seminificativ. Sper că am reuşit.
Note berlineze - Andrei Pleşu
"Un biolog, mare specialist în furnici, spune, la începutul conferinţei sale, că e mai greu să ne închipuim planeta fără furnici, decît fără oameni. Fără furnici, natura ar arăta altfel. Mai prost. Fără oameni ar lipsi, evident, tot ce ţine de cultură, dar lumea înconjurătoare nu numai că nu s-ar dezechilibra, dar, dimpotrivă, ar fi mai vitală şi mai igienică, recuperînd rapid ceea ce prezenţa umană a dereglat în măruntaiele ei. Fără oameni, lumea ar înflori...
Biologii fac adesea observaţii pasionante, pe care, din păcate, nu se străduiesc să le ducă spre ultimele (sau măcar penultimele) lor consecinţe. Declaraţia de mai sus ar merita fie şi o rapidă reflecţie marginală. Dacă omul nu e indispensabil şi, de fapt, nici măcar binevenit în marele spectacol al naturii, înseamnă că, în evoluţia speciilor, el e un element perturbator, venit pe altă linie decît cea care a întemeiat armonia ansamblului. Apariţia omului e divagatorie: un accident de parcurs sau opera unui demiurg rău (sau stîngaci). Dacă dimpotrivă el e, cum spune Darwin, încununarea treaptei supreme a scării zoologice, atunci e de neînţeles de ce tot ce e natură sub- şi pre-umană s-a „mobilizat“ pentru a produce un rebut, un agent toxic, menit parcă anume să-şi dizloce temelia, să-şi dinamiteze antecesorii. Cu alte cuvinte, există două posibilităţi: ori omul e o greşeală de ultimă instanţă, care compromite construcţia globală, ori întreaga construcţie e defectă, de vreme ce şi-a pregătit singură implozia. Dinaintea unei asemenea perspective speculative e preferabil, recunosc, să studiezi sociabilitatea furnicilor, felul lor de a comunica, mai eficient, uneori, ca acela al oamenilor. Fapt e că, în urma cercetărilor de zoologie, omul iese întotdeauna prost."
La final, incheiem colecţia cu inegalabilul poet, Sever Voinescu.
Refugiul bolii - Sever VOINESCU
"Dar boala, e altceva. Boala te scuteşte, te apără, te ocroteşte. În viaţă, vezi că cei bolnavi sînt scutiţi de toate îndatoririle sau pedepsele. Boala este scutirea universală. Sigur, îmi vei spune, dar boala este ceva cu adevărat dăunător, ceva rău, ceva ce te distruge, iar sensul acestei scutiri este acela că lupta cu boala primează, dar odată ce ai învins boala, te întorci la viaţa normală, cu responsabilităţi şi sancţiuni. Eu nu gîndesc aşa. Dacă o boală oarecare – aş prefera una gravă, majestuoasă, îndelungată – mă poate pune la adăpost de spaima mea, o vreau.(...)
Sigur, bolile care contează cu adevărat sînt cele mortale. Forţa metaforică a tuberculozei a scăzut simţitor în ultima sută de ani tocmai pentru că din ce în ce mai puţini oameni mor din cauza ei. Cancerul, însă, domină lista bolilor. E atît de divers, e atît de surprinzător, e atît pervers! Ah, îmi spuneam în clipele mele de mare spaimă, să descopăr un cancer acum şi gata, asta îmi va da totală imunitate în faţa absurdului cu care această lume m-ar strivi. Oricît ar fi lumea de absurdă, nu va distruge un canceros! Sever, ultimul refugiu în faţa absurdului este boala. Ea te protejează cu adevărat.“
Se afișează postările cu eticheta Dilema Veche. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dilema Veche. Afișați toate postările
luni, decembrie 12, 2011
Greatest hits sau motive să citeşti Dilema Veche (1)
Există multe motive să citeşti Dilema Veche. Poţi să citeşti pentru că vrei să fii la curent cu lumea intelectuală românească sau poate pentru că vrei să pari inteligent. Dar poate tot ce vrei e să ai unde să citeşti texte ca cele mai de jos.
Să încep deci cu unul dintre cele mai fabuloase texte din publicistica română din toate timpurile. Poate părea o hiperbolă dar vă asigur că după ce o să citiţi articolul o să imi daţi dreptate.
De ce nu locuiesc în televizor - Lavinia BĂLULESCU
"Tot în anul 2007, vara, Lavinia Bălulescu, o studentă la jurnalism, renunţa la televizor. Tînăra locuia în Timişoara şi se mutase de curînd cu chirie într-un apartament care nu avea cablu TV. La început încercase să o convingă pe proprietară că trebuie neapărat să facă un abonament, dar între timp îşi dăduse seama că viaţa putea continua fără probleme în acest fel. Îşi alegea filmele şi muzica de pe Internet, iar restul – emisiunile, pauzele publicitare – nu-i lipseau absolut deloc. Timp de trei ani, de fiecare dată cînd povestea cuiva că nu are televizor acasă, Lavinia trebuia să explice cum poate supravieţui în acest fel şi, de fapt, să sublinieze că ceea ce pare a fi o mare ciudăţenie este un lucru atît de normal."
"De aproape un an, am şi cablu. Deschid televizorul foarte rar, atunci cînd nu pot să adorm singură, dar îi opresc sonorul. Habar nu am pe ce canale sînt programele şi niciodată nu găsesc ceea ce caut. Oricum, de fiecare dată cînd deschid televizorul, mă simt ca la muzeu. Sînt uimită de cantitatea de informaţii care mi se transmite, sînt bombardată cu lucruri pe care nu le voi ţine minte, care nu mă interesează sau care sînt minunate, dar pe care oricum le voi uita. Mi-am pierdut „memoria televizorului“, nu sînt în stare să urmăresc un film mai mult de 20 de minute, restul emisiunilor sînt ca şi inexistente, cît despre program... îmi dau seama că nu ştiu ziua şi ora la care începe nici măcar o singură emisiune, un singur film."
"La patru ani de cînd, fără să vreau, am început o altă viaţă, televiziunea a rămas pentru mine un teritoriu aproape necunoscut. Ceva care mă amuză, mă plictiseşte şi mă uimeşte în aceeaşi măsură. Spre exemplu, felul în care părinţii mei încă se aşază în faţa televizorului seara, la ora 7, pentru a urmări ştirile, mă înduioşează enorm. E un soi de ritual care ne aminteşte că sîntem tineri, că sîntem împreună şi că sîntem vii. În rest, televiziunea îmi pare un tărîm al infantilului, al vacanţei, al pornografiei vintage şi al frumuseţii de plastic, o minunăţie, o grozăvie. Uneori, are ceva aproape uman, care mă atrage, un fel de nostalgie. Sincer, mă bate gîndul să petrec o după-amiază întreagă în care să pun programele în ordine, ca în copilărie, începînd cu TVR 1 şi terminînd cu nemţii, italienii, francezii. În restul timpului, prefer oamenii în carne şi oase"
Din păcate spaţiul limitat nu imi permite să citez mai mult din acest, şi acum trebui să mă repet, fabulos text. Lavinia Bălulescu este fascinantă in acest scurt eseu despre dificilul sacrificiu făcut de Lavinia Bălulescu pentru a fi Lavinia Bălulescu.
Poate părea surprinzător dar o altă prezenţă, din păcate mult prea rară, in paginile Dileme Vechi are potenţialul să se apropie de nivelul Laviniei Bălulescu. Este vorba despre cunoscuta activistă, absolventă şi, nu in ultimul rând, critic de artă Anamaria Dobinciuc.
De ce Buffy contează - Anamaria DOBINCIUC
"O zi însorită de toamnă. O apariţie stranie pe ecranul televizorului meu. Un promo pentru Buffy, spaima vampirilor pe Diva Universal. Urmat imediat de aplauze şi obligatoriul tweet entuziast. Ştiu că nu v-aţi uitat la serial, aşa cum v-am recomandat – din cauza audienţei scăzute, Diva a mutat Buffy într-un interval orar imposibil (ora 13,00, cu reluarea de la ora 12,00) –, astfel că insist: Buffy merită văzut şi mai ales revăzut. Nu. Buffy trebuie (re)văzut. E o vizionare obligatorie pentru oricine are pretenţia că ştie două-trei lucruri despre impactul culturii pop.(...)
De ce trebuie văzut
Dar chiar dacă e mai mult decît un serial cu vampiri, de ce ar trebui (re)văzut, întrebaţi? Ei bine:
E iubit de academicieni.(...)
E feminist.(...)
Tematica LGBTQ.(...)
Episoadele cult.(...)
Buffy a fost şi încă e un serial curajos şi inovator. Buffy e una dintre cele mai bune dovezi ale faptului că televiziunea îşi poate îndeplini cu succes funcţia de povestitor. Buffy e serialul care mă face să exclam: de asta îmi place televiziunea!"
Anamaria Dobinciuc mai are zeci de articole la fel de fascinante precum:
Urzeala împotriva femeilor ("Problema cu Game of Thrones e că rasismul şi sexismul pot fi foarte uşor justificate prin faptul că lumea creată e una de tip medieval. Însă ca nou-venită în lumea fantasy, am o nedumerire: dacă ai inventat o geografie, o istorie, o mitologie, o religie, o limbă, ce te opreşte să imaginezi structuri sociale diferite, roluri de gen diferite? Desigur, nu mă aştept ca genul fantasy să creeze (doar) lumi utopice, nici măcar mai bune. Dar oare e prea mult să mă aştept la lumi diferite")
Femeile, specii ameninţate (Endangered Species e un summit internaţional care va avea loc în martie 2011 în Londra şi în New York. Summitul nu are însă nicio legătură cu fauna şi/sau vegetaţia, şi asta pentru că speciile ameninţate sînt femeile. Acţiunile din timpul summitului vor fi coordonate de The Women’s Therapy Centre Institute din New York şi de organizaţia britanică AnyBody şi vor avea ca scop lansarea unei campanii prin care să se creeze un nou mediu vizual, unul care să promoveze o diversitate de corpuri (...)Orbach îşi bazează teza pe asumpţia că imaginea corpului e un construct socio-cultural, ceea ce, desigur, nu e nimic nou. Naomi Wolf prezintă idei ceva mai radicale în The Beauty Myth, iar Baudrillard, cu mult înaintea celor două, teoretiza corpul ca obiect al societăţii de consum. Bodies vine ca o actualizare a acestor teorii şi mai ales ca un semnal de alarmă – cultura vizuală trebuie diversificată acum!")
Neo-burlesque şi pin-up - nostalgii retro ("O alternativă la idealul de frumuseţe promovat de media mainstream propune şi site-ul Suicide Girls, care a fost înfiinţat în 2001 de către Alec Jain şi Selena Mooney, numele fiind ales dintr-un roman de Chuck Palahniuk, Survivor, şi referindu-se la „suicid social“, i.e. nonconformism. Suicide Girls a fost creat cu scopul de a oferi femeilor control asupra felului în care este prezentată sexualitatea lor, fiind astfel o alternativă la Playboy. Site-ul conţine jurnale online, profiluri şi fotografii nud ale unor tinere femei care au tatuaje şi/sau piercinguri. Practic, site-ul este centrat pe cultura punk, goth, retro, indie sau DIY (do-it-yourself). Mai trebuie menţionat că Suicide Girls este un site comercial. O parte din conţinut este accesibil oricărui vizitator (interviuri, ştiri), însă fotografiile nud ale modelelor sînt accesibile doar membrilor. De asemenea, există şi mărfuri marca Suicide Girls (DVD-uri, CD-uri, cărţi, tricouri etc.), precum şi show-uri live de inspiraţie burlesque sau cabaret. Popularitatea site-ului este explicată prin faptul că promovează o diversitate de imagini de frumuseţe, şi este privit ca un loc unde se pune accentul atît pe frumuseţe cît şi pe inteligenţă.
Deşi creatorii site-ului nu folosesc cuvîntul „feminist“ pentru a-l descrie, Suicide Girls este adesea prezentat ca un site feminist, şi asta deoarece modelele deţin controlul asupra modului în care sînt reprezentate. Acestea nu sînt doar obiecte, ci şi subiecte – prin faptul că participă la producerea propriilor imagini. În plus, prin tatuaje şi piercinguri, se „deviază“ de la normele convenţionale de frumuseţe feminină impuse de mass-media mainstream").
Studiu individual ("Una dintre bloggeriţele mele preferate, precum şi una dintre susţinătoarele educaţiei media este Anita Sarkeesian (http://www.feministfrequency.com). Cunoscută sub numele de feministfrequency pe YouTube, aceasta ţine un vlog în care vorbeşte despre cultura pop dintr-o perspectivă feministă, totul într-un limbaj accesibil. Printr-un clip foarte reuşit, Sarkeesian a contribuit considerabil la popularizarea testului Bechdel, un instrument interesant şi util pentru o verificare rapidă a prezenţei feminine în filme. Numele testului vine de la Alison Bechdel, cea care l-a creat în 1985, în banda desenată Dykes to Watch Out For. Pentru a trece testul, un film trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 1) să aibă cel puţin două personaje feminine cu nume, care 2) intră în dialog, şi care 3) vorbesc şi despre altceva în afară de bărbaţi. Sînt nişte condiţii rezonabile, nu? Ei bine, lista filmelor (americane mainstream) care nu trec testul e kilometrică. Clipul The Bechdel Test for Women are peste 300.000 de vizualizări pe YouTube, ceea ce poate părea puţin, însă pentru un nume de utilizator care conţine „the F word“, numărul de vizualizări e chiar impresionant. Printre subiectele abordate în cele mai recente clipuri se numără poveştile femeilor şi filmele de Oscar, True Grit (Ethan şi Joel Coen, 2010), Sucker Punch (Zack Snyder, 2011), şi recomand mai ales seria „Tropi versus femei“ (Tropes versus Women), care deocamdată are doar două intrări: The Manic Pixie Dream Girl, respectiv Women in Refrigerators.
Anita Sarkeesian e implicată şi în proiectul „Political Remix Video“ (http://www.politicalremixvideo.com), care promovează remixul video ca formă de critică. În ciuda numelui, clipurile nu abordează doar teme politice, ci şi teme de cultură pop")
Cum mai sunt multe articole pentru care merită sa citeşti Dilema Veche nu rataţi partea a doua a
Să încep deci cu unul dintre cele mai fabuloase texte din publicistica română din toate timpurile. Poate părea o hiperbolă dar vă asigur că după ce o să citiţi articolul o să imi daţi dreptate.
De ce nu locuiesc în televizor - Lavinia BĂLULESCU
"Tot în anul 2007, vara, Lavinia Bălulescu, o studentă la jurnalism, renunţa la televizor. Tînăra locuia în Timişoara şi se mutase de curînd cu chirie într-un apartament care nu avea cablu TV. La început încercase să o convingă pe proprietară că trebuie neapărat să facă un abonament, dar între timp îşi dăduse seama că viaţa putea continua fără probleme în acest fel. Îşi alegea filmele şi muzica de pe Internet, iar restul – emisiunile, pauzele publicitare – nu-i lipseau absolut deloc. Timp de trei ani, de fiecare dată cînd povestea cuiva că nu are televizor acasă, Lavinia trebuia să explice cum poate supravieţui în acest fel şi, de fapt, să sublinieze că ceea ce pare a fi o mare ciudăţenie este un lucru atît de normal."
"De aproape un an, am şi cablu. Deschid televizorul foarte rar, atunci cînd nu pot să adorm singură, dar îi opresc sonorul. Habar nu am pe ce canale sînt programele şi niciodată nu găsesc ceea ce caut. Oricum, de fiecare dată cînd deschid televizorul, mă simt ca la muzeu. Sînt uimită de cantitatea de informaţii care mi se transmite, sînt bombardată cu lucruri pe care nu le voi ţine minte, care nu mă interesează sau care sînt minunate, dar pe care oricum le voi uita. Mi-am pierdut „memoria televizorului“, nu sînt în stare să urmăresc un film mai mult de 20 de minute, restul emisiunilor sînt ca şi inexistente, cît despre program... îmi dau seama că nu ştiu ziua şi ora la care începe nici măcar o singură emisiune, un singur film."
"La patru ani de cînd, fără să vreau, am început o altă viaţă, televiziunea a rămas pentru mine un teritoriu aproape necunoscut. Ceva care mă amuză, mă plictiseşte şi mă uimeşte în aceeaşi măsură. Spre exemplu, felul în care părinţii mei încă se aşază în faţa televizorului seara, la ora 7, pentru a urmări ştirile, mă înduioşează enorm. E un soi de ritual care ne aminteşte că sîntem tineri, că sîntem împreună şi că sîntem vii. În rest, televiziunea îmi pare un tărîm al infantilului, al vacanţei, al pornografiei vintage şi al frumuseţii de plastic, o minunăţie, o grozăvie. Uneori, are ceva aproape uman, care mă atrage, un fel de nostalgie. Sincer, mă bate gîndul să petrec o după-amiază întreagă în care să pun programele în ordine, ca în copilărie, începînd cu TVR 1 şi terminînd cu nemţii, italienii, francezii. În restul timpului, prefer oamenii în carne şi oase"
Din păcate spaţiul limitat nu imi permite să citez mai mult din acest, şi acum trebui să mă repet, fabulos text. Lavinia Bălulescu este fascinantă in acest scurt eseu despre dificilul sacrificiu făcut de Lavinia Bălulescu pentru a fi Lavinia Bălulescu.
Poate părea surprinzător dar o altă prezenţă, din păcate mult prea rară, in paginile Dileme Vechi are potenţialul să se apropie de nivelul Laviniei Bălulescu. Este vorba despre cunoscuta activistă, absolventă şi, nu in ultimul rând, critic de artă Anamaria Dobinciuc.
De ce Buffy contează - Anamaria DOBINCIUC
"O zi însorită de toamnă. O apariţie stranie pe ecranul televizorului meu. Un promo pentru Buffy, spaima vampirilor pe Diva Universal. Urmat imediat de aplauze şi obligatoriul tweet entuziast. Ştiu că nu v-aţi uitat la serial, aşa cum v-am recomandat – din cauza audienţei scăzute, Diva a mutat Buffy într-un interval orar imposibil (ora 13,00, cu reluarea de la ora 12,00) –, astfel că insist: Buffy merită văzut şi mai ales revăzut. Nu. Buffy trebuie (re)văzut. E o vizionare obligatorie pentru oricine are pretenţia că ştie două-trei lucruri despre impactul culturii pop.(...)
De ce trebuie văzut
Dar chiar dacă e mai mult decît un serial cu vampiri, de ce ar trebui (re)văzut, întrebaţi? Ei bine:
E iubit de academicieni.(...)
E feminist.(...)
Tematica LGBTQ.(...)
Episoadele cult.(...)
Buffy a fost şi încă e un serial curajos şi inovator. Buffy e una dintre cele mai bune dovezi ale faptului că televiziunea îşi poate îndeplini cu succes funcţia de povestitor. Buffy e serialul care mă face să exclam: de asta îmi place televiziunea!"
Anamaria Dobinciuc mai are zeci de articole la fel de fascinante precum:
Urzeala împotriva femeilor ("Problema cu Game of Thrones e că rasismul şi sexismul pot fi foarte uşor justificate prin faptul că lumea creată e una de tip medieval. Însă ca nou-venită în lumea fantasy, am o nedumerire: dacă ai inventat o geografie, o istorie, o mitologie, o religie, o limbă, ce te opreşte să imaginezi structuri sociale diferite, roluri de gen diferite? Desigur, nu mă aştept ca genul fantasy să creeze (doar) lumi utopice, nici măcar mai bune. Dar oare e prea mult să mă aştept la lumi diferite")
Femeile, specii ameninţate (Endangered Species e un summit internaţional care va avea loc în martie 2011 în Londra şi în New York. Summitul nu are însă nicio legătură cu fauna şi/sau vegetaţia, şi asta pentru că speciile ameninţate sînt femeile. Acţiunile din timpul summitului vor fi coordonate de The Women’s Therapy Centre Institute din New York şi de organizaţia britanică AnyBody şi vor avea ca scop lansarea unei campanii prin care să se creeze un nou mediu vizual, unul care să promoveze o diversitate de corpuri (...)Orbach îşi bazează teza pe asumpţia că imaginea corpului e un construct socio-cultural, ceea ce, desigur, nu e nimic nou. Naomi Wolf prezintă idei ceva mai radicale în The Beauty Myth, iar Baudrillard, cu mult înaintea celor două, teoretiza corpul ca obiect al societăţii de consum. Bodies vine ca o actualizare a acestor teorii şi mai ales ca un semnal de alarmă – cultura vizuală trebuie diversificată acum!")
Neo-burlesque şi pin-up - nostalgii retro ("O alternativă la idealul de frumuseţe promovat de media mainstream propune şi site-ul Suicide Girls, care a fost înfiinţat în 2001 de către Alec Jain şi Selena Mooney, numele fiind ales dintr-un roman de Chuck Palahniuk, Survivor, şi referindu-se la „suicid social“, i.e. nonconformism. Suicide Girls a fost creat cu scopul de a oferi femeilor control asupra felului în care este prezentată sexualitatea lor, fiind astfel o alternativă la Playboy. Site-ul conţine jurnale online, profiluri şi fotografii nud ale unor tinere femei care au tatuaje şi/sau piercinguri. Practic, site-ul este centrat pe cultura punk, goth, retro, indie sau DIY (do-it-yourself). Mai trebuie menţionat că Suicide Girls este un site comercial. O parte din conţinut este accesibil oricărui vizitator (interviuri, ştiri), însă fotografiile nud ale modelelor sînt accesibile doar membrilor. De asemenea, există şi mărfuri marca Suicide Girls (DVD-uri, CD-uri, cărţi, tricouri etc.), precum şi show-uri live de inspiraţie burlesque sau cabaret. Popularitatea site-ului este explicată prin faptul că promovează o diversitate de imagini de frumuseţe, şi este privit ca un loc unde se pune accentul atît pe frumuseţe cît şi pe inteligenţă.
Deşi creatorii site-ului nu folosesc cuvîntul „feminist“ pentru a-l descrie, Suicide Girls este adesea prezentat ca un site feminist, şi asta deoarece modelele deţin controlul asupra modului în care sînt reprezentate. Acestea nu sînt doar obiecte, ci şi subiecte – prin faptul că participă la producerea propriilor imagini. În plus, prin tatuaje şi piercinguri, se „deviază“ de la normele convenţionale de frumuseţe feminină impuse de mass-media mainstream").
Studiu individual ("Una dintre bloggeriţele mele preferate, precum şi una dintre susţinătoarele educaţiei media este Anita Sarkeesian (http://www.feministfrequency.com). Cunoscută sub numele de feministfrequency pe YouTube, aceasta ţine un vlog în care vorbeşte despre cultura pop dintr-o perspectivă feministă, totul într-un limbaj accesibil. Printr-un clip foarte reuşit, Sarkeesian a contribuit considerabil la popularizarea testului Bechdel, un instrument interesant şi util pentru o verificare rapidă a prezenţei feminine în filme. Numele testului vine de la Alison Bechdel, cea care l-a creat în 1985, în banda desenată Dykes to Watch Out For. Pentru a trece testul, un film trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 1) să aibă cel puţin două personaje feminine cu nume, care 2) intră în dialog, şi care 3) vorbesc şi despre altceva în afară de bărbaţi. Sînt nişte condiţii rezonabile, nu? Ei bine, lista filmelor (americane mainstream) care nu trec testul e kilometrică. Clipul The Bechdel Test for Women are peste 300.000 de vizualizări pe YouTube, ceea ce poate părea puţin, însă pentru un nume de utilizator care conţine „the F word“, numărul de vizualizări e chiar impresionant. Printre subiectele abordate în cele mai recente clipuri se numără poveştile femeilor şi filmele de Oscar, True Grit (Ethan şi Joel Coen, 2010), Sucker Punch (Zack Snyder, 2011), şi recomand mai ales seria „Tropi versus femei“ (Tropes versus Women), care deocamdată are doar două intrări: The Manic Pixie Dream Girl, respectiv Women in Refrigerators.
Anita Sarkeesian e implicată şi în proiectul „Political Remix Video“ (http://www.politicalremixvideo.com), care promovează remixul video ca formă de critică. În ciuda numelui, clipurile nu abordează doar teme politice, ci şi teme de cultură pop")
Cum mai sunt multe articole pentru care merită sa citeşti Dilema Veche nu rataţi partea a doua a
Dileme în câmpul muncii
Mai jos am reprodus un comentariu mai vechi la un articol deja tipic de "dilematic" al domnului C.Ghinea (Și cine să mai tranșeze porcul la abator?).
Pe scurt răspunsul domnului Ghinea la întrebarea din titlu este că, şi aici parafrazez puţin, spaniolii e leneşi şi de aia trebuie românii să muncească pentru ei. Şi ca să fie clar mai au şi legi socialiste aşa că stau cu părinţii acasă (he he, losers). Răspunsul luat direct din cărţi e evident. Mai multă educaţie şi mai mulţi imigranţi cu cultura muncii (aşa, ca românii). Oricum nu ar vrea spaniolii să taie porcii, pentru că munca fizică a fost stigmatizată (mai e şi snobi, dom'le).
Evident motivul pentru care spaniolul e şomer şi românul munceşte nu poate să fie că spaniolul nu vrea să munceasca 10 ore pe zi ca să locuiască într-o cameră cu alţi 6 oameni. Există un lucru care se învaţă la primele lecţii de economie, şi anume legea cererii si ofertei. De aceea nu există muncă pe care să nu o facă nimeni, există muncă pe care să nu o facă nimeni in condiţile actuale. Poate americanii ar munci în construcţii dacă salariu ar fi mai mare. Dacă oferta de munca ar fi limitată, la un moment dat, salarile ar creşte. Dar cum să crească când există o ofertă practic nelimitată de muncă ieftina din Mexic. Şi dacă se termină Mexicul există întotdeauna Guatemala, sau Honduras etc. În plus forţă de muncă ieftină este produsă natural în cantităţi mai mult decât suficiente, chiar in aceste momente. O lume fără graniţe duce la o egalizare a veniturile. Dar această egalizare e în jos, spre nivelul Africii, nu în sus. Orice ai face, există sigur mulţi alţii care ar fi dispuşi să facă acelaşi lucru pe 10% din cât câştigi tu. Industria se poate muta, în cazul servicilor şi al agriculturii se pot aduce imigranţi. Daca ştii multe e mai greu să fii înlocuit, dar până la urma poţi să înveţi cât vrei, se găsesc destui chinezi inteligenti care să te înlocuiască.
Poate toate asta sunt inevitabile, dar de ce sa ceri spaniolilor să îşi semneze singuri condamnarea? Nu că ar fi fost vreodata intrebaţi.
Pe scurt răspunsul domnului Ghinea la întrebarea din titlu este că, şi aici parafrazez puţin, spaniolii e leneşi şi de aia trebuie românii să muncească pentru ei. Şi ca să fie clar mai au şi legi socialiste aşa că stau cu părinţii acasă (he he, losers). Răspunsul luat direct din cărţi e evident. Mai multă educaţie şi mai mulţi imigranţi cu cultura muncii (aşa, ca românii). Oricum nu ar vrea spaniolii să taie porcii, pentru că munca fizică a fost stigmatizată (mai e şi snobi, dom'le).
Evident motivul pentru care spaniolul e şomer şi românul munceşte nu poate să fie că spaniolul nu vrea să munceasca 10 ore pe zi ca să locuiască într-o cameră cu alţi 6 oameni. Există un lucru care se învaţă la primele lecţii de economie, şi anume legea cererii si ofertei. De aceea nu există muncă pe care să nu o facă nimeni, există muncă pe care să nu o facă nimeni in condiţile actuale. Poate americanii ar munci în construcţii dacă salariu ar fi mai mare. Dacă oferta de munca ar fi limitată, la un moment dat, salarile ar creşte. Dar cum să crească când există o ofertă practic nelimitată de muncă ieftina din Mexic. Şi dacă se termină Mexicul există întotdeauna Guatemala, sau Honduras etc. În plus forţă de muncă ieftină este produsă natural în cantităţi mai mult decât suficiente, chiar in aceste momente. O lume fără graniţe duce la o egalizare a veniturile. Dar această egalizare e în jos, spre nivelul Africii, nu în sus. Orice ai face, există sigur mulţi alţii care ar fi dispuşi să facă acelaşi lucru pe 10% din cât câştigi tu. Industria se poate muta, în cazul servicilor şi al agriculturii se pot aduce imigranţi. Daca ştii multe e mai greu să fii înlocuit, dar până la urma poţi să înveţi cât vrei, se găsesc destui chinezi inteligenti care să te înlocuiască.
Poate toate asta sunt inevitabile, dar de ce sa ceri spaniolilor să îşi semneze singuri condamnarea? Nu că ar fi fost vreodata intrebaţi.
luni, septembrie 05, 2011
Problema cu meritocraţia
Meritocraţie este, cel puţin în teorie, o idee foarte bună. O societate în care succesul depinde doar de talent si de merite este o societate dorită şi de Dreapta şi de Stânga. Singura problemă a meritocraţiei este că nu poate exista în realitate. În primul rând o meritocraţie nu durează niciodată foarte mult. De obicei, primii care ajung sus modifică sistemul astfel încat să rămână permanent acolo şi doar ei să işi aleagă succesorii. Faptul că "meritul" este ceva vag ajută evident. Dar, ceea ce este mai grav, este distanţa socială creată de o meritocraţie. Dacă trăieşti într-o societate liberă şi meritocratică şi tot nu ai ajuns "cineva" înseamnă că eşti prost şi leneş. Este la fel de natural că dacă ai ajuns "cineva" înseamnă că eşti inteligent şi muncitor.
Să luăm, de exemplu, evoluţia dl Cristian Ghinea. Când a început să scrie la Dilema Veche era un tânăr semi-necunoscut. Articolele erau muncite, inteligente şi bine argumentate. Câţiva ani de scris la Dilema, de apărut prin emisiuni şi în general de învartit în mediile intelectuale româneşti, au fost suficienţi ca să il transforme. Acum articolele dl Ghinea sunt uneori mai arogante şi mai pline de platitudini decât unele articole ale dl Sever Voinescu. Acum dl Ghinea fiind în vârf nu mai are de ce să muncească. A dovedit că are merite ajungând acolo. De ce să mai argumenteze când e suficient să spună "Eu deştept, tu prost" ? Doar e adevărat, că dacă nu ar fi cum ar fi putut să ajungă să scrie el la ziar.
Şi aşa se ajunge de la meritocraţie la aristocraţie.
Să luăm, de exemplu, evoluţia dl Cristian Ghinea. Când a început să scrie la Dilema Veche era un tânăr semi-necunoscut. Articolele erau muncite, inteligente şi bine argumentate. Câţiva ani de scris la Dilema, de apărut prin emisiuni şi în general de învartit în mediile intelectuale româneşti, au fost suficienţi ca să il transforme. Acum articolele dl Ghinea sunt uneori mai arogante şi mai pline de platitudini decât unele articole ale dl Sever Voinescu. Acum dl Ghinea fiind în vârf nu mai are de ce să muncească. A dovedit că are merite ajungând acolo. De ce să mai argumenteze când e suficient să spună "Eu deştept, tu prost" ? Doar e adevărat, că dacă nu ar fi cum ar fi putut să ajungă să scrie el la ziar.
Şi aşa se ajunge de la meritocraţie la aristocraţie.
duminică, iulie 31, 2011
The right is right, right? cont.
Ca să rămânem la Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, trebuie să precizez că am primit şi un răspuns la The right is right, right?. Nu am menţionat până acum acest lucru din două motive. În primul rând aşteptam să apară pe site-ul Dilemei Vechi. Cum ultimele scrisori de pe site sunt de acum 50 şi ceva de numere nu cred că mai are sens să aştept. În al doilea rând răspunsul dlui George Daniel Rîpă nu îmi este adresat mie, ci mai degrabă unui interlocutor imaginar. Să vedem totuşi ce spune dl Rîpă:
"Domnule Y ddraig werdd,
Reformele la care am făcut referire vizau strict spaţiul britanic, ca de altfel întreg articolul.[ nota mea: poate am înţeles eu greşit din "De altfel, mai toate libertăţilor politice şi economice care există într-o democraţie au apărut în Anglia condusă de monarhi şi guvernată de conservatori. Principii precum votul universal, libertatea comerţului sau piaţa liberă au plecat din Anglia conservatoare.] În ceea ce priveşte sistemul de sănătate britanic, ţin să vă reamintesc că tot conservatorii noştri se fac vinovaţi de primii paşi. Menţionez aici primele reforme al lui Sir Robert Peel, care a reuşit prin Public Health Act, din 1848, să reducă rata mortalitaţii în anume zone defavorizate. Să nu-l uităm nici pe Benjamin Disraeli, care a încercat prin Public Health Act să contracareze efectele revoluţiei industriale. Ne aflăm în 1875! Să numim în acelaşi sens şi Pure Food and Drugs Act, din acelaşi an. În 1911, liberalii au completat legislaţia în domeniu.
Din fericire, doar o parte a stângii britanice pune la îndoială monarhia constituţională, ceea ce mă face să cred că totuşi susţinerea regalităţii este apanajul conservatorilor.[ nota mea: doar o parte a stângii e anti monarhistă deci doar conservatorii susţin monarhia, din fericire?!?] Poate nu reuşim să vedem întotdeauna importanţa "practică" a unui eveniment, iar unul dintre motive ar putea fi şi acela că supuşii majestăţii sale se simt mai legaţi de generaţiile de la 1200 (care au trăit sub un Ion) decât ne simiţim noi de generaţia părinţilor noştrii (conduşi tot de un Ion).[ nota mea: Ion Iliescu a "condus" până în 2004 deci dl Rîpă are mai puţin de 7 ani? Sau e vorba de Ion Antonescu?] Poate că şi acest sentiment i-a făcut să reziste, singuri, împotriva lui Hitler. Chiar aşa, noi pentru ce valori am fi dispuşi să luptăm? Închei însă, înainte de a (re)deveni liric. Rămîn însă cu cel puţin două nelămuriri: De ce e rău un naţionalism sănătos la cap şi de ce e rău să fii religios? Pe de altă parte, în numele căror idealuri ar trebui să celebrăm internaţionalismul şi de ce ar trebui să fim atei?"
Nu mai sunt multe lucruri de spus. Poate doar că nu am menţionat nicăieri că sunt ateu internaţionalist? Este bine de ştiut că cine nu este extaziat de monarhia britanică este un comunist. Un semn bun pentru susţinătorul unui naţionalism sănătos la cap că deja vede totul doar în alb şi negru.
Oricum comparaţia dintre Marea Britanie şi România este o comparaţie între mere şi pere. La 1200 exista un stat numit Anglia cu capitala la Londra de mai mult de 100 de ani. La 1200 Bucureştiul nu exista şi nu exista nici un stat românesc, sau în orice caz nu era menţionat de nimeni. Trecutul este o ţară stăină şi pentru englezi, şi pentru români. Chiar dacă există mai multă continuitate în istoria Marii Britanii decât României are acest lucru legătură cu monarhia sau cu faptul că ultimele conflicte pe teritoriul Angliei au avut loc pe la 1650 şi ultimele în Scoţia un secol mai târziu? Greu de spus, pentru că realitatea este mult mai complexă. Corelaţia nu presupune cazualitate. Tocmai tendinţa de a simplifica totul şi a considera rezulatele universal valabile este una dintre marile probleme ale stângii.
Conservatorismul, în ciuda numelui, nu este static. Valorile conservatoare actuale, mai ales în ţările anglo-saxone, sunt în mare parte valorile liberale din sec XIX. Faptul că stânga consideră că tot ce e nou e bun şi tot ce e vechi e suspect nu înseamnă că dreapta trebuie să se opună noului. Diferenţa este dată de cum se desfăşoară adaptare la schimbare. Stânga are tendinţa să pune pe piedestale diverse idealuri, precum Progresul, Egalitatea (întai de şanse, apoi de rezultate), Raţiunea (cel puţin stânga clasică, nu stânga verde-roşie de acum) şi altele. Problema este că viaţa nu este un roman romantic. Viaţa în general este banală, mediocră, necesită compromisuri şi generează dileme. Idealismul este ceva frumos (şi necesar) în tinereţea indivizilor. Pentru societăţii este mai complicat, deoarece, când încerci să potriveşti realitatea cu idealuri şi nu invers, de obicei în urmă rămân victime. Poţi să experimentezi cu viaţa ta, dar nu vieţile altora. De aceea nu cred că dreapta trebuie să işi ridice şi ea diverse piedestale, decât poate pentru Moderaţie şi Scepticism. Nu o să vinzi prea multe tricouri cu asta dar, oricum, nu are nici un sens să te lupţi cu idealuri frumoase şi eroice, pentru că întodeauna o utopie este mai atrăgătoare decât o lume reală. Asta este problema mea cu paragrafele lirice al dlui Rîpă. Apelează doar la emoţii, la fel ca şi sloganele demonstranţilor anti-globalizare. E de înţeles dacă dreapta tradiţionalistă română vrea să lupte împotriva tricourilor cu Che Guevara, dar nu cred ca metoda cea mai potrivită este să facă tricouri cu regi şi steaguri.
"Domnule Y ddraig werdd,
Reformele la care am făcut referire vizau strict spaţiul britanic, ca de altfel întreg articolul.[ nota mea: poate am înţeles eu greşit din "De altfel, mai toate libertăţilor politice şi economice care există într-o democraţie au apărut în Anglia condusă de monarhi şi guvernată de conservatori. Principii precum votul universal, libertatea comerţului sau piaţa liberă au plecat din Anglia conservatoare.] În ceea ce priveşte sistemul de sănătate britanic, ţin să vă reamintesc că tot conservatorii noştri se fac vinovaţi de primii paşi. Menţionez aici primele reforme al lui Sir Robert Peel, care a reuşit prin Public Health Act, din 1848, să reducă rata mortalitaţii în anume zone defavorizate. Să nu-l uităm nici pe Benjamin Disraeli, care a încercat prin Public Health Act să contracareze efectele revoluţiei industriale. Ne aflăm în 1875! Să numim în acelaşi sens şi Pure Food and Drugs Act, din acelaşi an. În 1911, liberalii au completat legislaţia în domeniu.
Din fericire, doar o parte a stângii britanice pune la îndoială monarhia constituţională, ceea ce mă face să cred că totuşi susţinerea regalităţii este apanajul conservatorilor.[ nota mea: doar o parte a stângii e anti monarhistă deci doar conservatorii susţin monarhia, din fericire?!?] Poate nu reuşim să vedem întotdeauna importanţa "practică" a unui eveniment, iar unul dintre motive ar putea fi şi acela că supuşii majestăţii sale se simt mai legaţi de generaţiile de la 1200 (care au trăit sub un Ion) decât ne simiţim noi de generaţia părinţilor noştrii (conduşi tot de un Ion).[ nota mea: Ion Iliescu a "condus" până în 2004 deci dl Rîpă are mai puţin de 7 ani? Sau e vorba de Ion Antonescu?] Poate că şi acest sentiment i-a făcut să reziste, singuri, împotriva lui Hitler. Chiar aşa, noi pentru ce valori am fi dispuşi să luptăm? Închei însă, înainte de a (re)deveni liric. Rămîn însă cu cel puţin două nelămuriri: De ce e rău un naţionalism sănătos la cap şi de ce e rău să fii religios? Pe de altă parte, în numele căror idealuri ar trebui să celebrăm internaţionalismul şi de ce ar trebui să fim atei?"
Nu mai sunt multe lucruri de spus. Poate doar că nu am menţionat nicăieri că sunt ateu internaţionalist? Este bine de ştiut că cine nu este extaziat de monarhia britanică este un comunist. Un semn bun pentru susţinătorul unui naţionalism sănătos la cap că deja vede totul doar în alb şi negru.
Oricum comparaţia dintre Marea Britanie şi România este o comparaţie între mere şi pere. La 1200 exista un stat numit Anglia cu capitala la Londra de mai mult de 100 de ani. La 1200 Bucureştiul nu exista şi nu exista nici un stat românesc, sau în orice caz nu era menţionat de nimeni. Trecutul este o ţară stăină şi pentru englezi, şi pentru români. Chiar dacă există mai multă continuitate în istoria Marii Britanii decât României are acest lucru legătură cu monarhia sau cu faptul că ultimele conflicte pe teritoriul Angliei au avut loc pe la 1650 şi ultimele în Scoţia un secol mai târziu? Greu de spus, pentru că realitatea este mult mai complexă. Corelaţia nu presupune cazualitate. Tocmai tendinţa de a simplifica totul şi a considera rezulatele universal valabile este una dintre marile probleme ale stângii.
Conservatorismul, în ciuda numelui, nu este static. Valorile conservatoare actuale, mai ales în ţările anglo-saxone, sunt în mare parte valorile liberale din sec XIX. Faptul că stânga consideră că tot ce e nou e bun şi tot ce e vechi e suspect nu înseamnă că dreapta trebuie să se opună noului. Diferenţa este dată de cum se desfăşoară adaptare la schimbare. Stânga are tendinţa să pune pe piedestale diverse idealuri, precum Progresul, Egalitatea (întai de şanse, apoi de rezultate), Raţiunea (cel puţin stânga clasică, nu stânga verde-roşie de acum) şi altele. Problema este că viaţa nu este un roman romantic. Viaţa în general este banală, mediocră, necesită compromisuri şi generează dileme. Idealismul este ceva frumos (şi necesar) în tinereţea indivizilor. Pentru societăţii este mai complicat, deoarece, când încerci să potriveşti realitatea cu idealuri şi nu invers, de obicei în urmă rămân victime. Poţi să experimentezi cu viaţa ta, dar nu vieţile altora. De aceea nu cred că dreapta trebuie să işi ridice şi ea diverse piedestale, decât poate pentru Moderaţie şi Scepticism. Nu o să vinzi prea multe tricouri cu asta dar, oricum, nu are nici un sens să te lupţi cu idealuri frumoase şi eroice, pentru că întodeauna o utopie este mai atrăgătoare decât o lume reală. Asta este problema mea cu paragrafele lirice al dlui Rîpă. Apelează doar la emoţii, la fel ca şi sloganele demonstranţilor anti-globalizare. E de înţeles dacă dreapta tradiţionalistă română vrea să lupte împotriva tricourilor cu Che Guevara, dar nu cred ca metoda cea mai potrivită este să facă tricouri cu regi şi steaguri.
miercuri, mai 25, 2011
The right is right, right?
Să nu uităm, ca totuşi conservatorii britanici au inventat roata
De câţiva ani am ajuns să mă consider un conservator. În plus este destul de probabil că am opinii asemănătoare cu ale domnului Rîpă despre postmodernism, stânga politică, corectitudinea politică, etc. Dar cu toate acestea citirea articolului „Discursul sărutului viitorului rege” nu mi-a produs o reacţie prea plăcută. Poate pentru ca in alte articole, precum cele despre BBC sau incalzirea globale, agresivitate si revolta care reieşea din articole, deşi mai la locul lor într-un blog personal al unui adolescent, erau întemeiate.
În cazul de faţă însă tonul pare mult prea deplasat.Nu ştiu de ce cred asta. Poate pentru că propaganda e tot propagandă şi când e de partea ta. Sau poate pentru ca principii ca votul universal nu au fost aplicate prima dată in Marea Britanie, conservatorii britanici nu au fost primii care au susţinut dreptul de vot al femeilor, sistemul de sănatate englezesc a fost creat de măsuri luate de liberali în 1911 şi de laburişti în 1948, primul sistem de pensii modern a fost creat de Bismarck, ajutoarele de şomaj au fost create tot de partidul liberal, rezistenţa din al doilea război mondial i se datorează mai mult lui Churchill decât Partidului Conservator (Arthur Neville Chamberlain era tot conservator). Poate pentru ca articolul e scris in Dilema Veche şi nu într-o publicaţie universitară din California şi deci autorul se lupta cu adeversari inexistenţi.
In mod sigur pentru că fraze ca „Toate acestea fac ca, spre deosebire de alte naţiuni, supuşii Majestăţii Sale să ştie foarte bine cine sînt, de unde vin şi unde vor să ajungă. Ştiu pentru ce au luptat pentru că ştiu ce valori apără astăzi. Ştiu ce iubesc şi ştiu ce vor să predea mai departe generaţiilor viitoare. Nu se înclină decît în faţa lui Dumnezeu şi a Reginei, iar cînd au părăsit insula, au construit un imperiu al cărui rol civilizator nu a fost egalat niciodată. Ne-au anunţat că nu vor capitula niciodată, iar tradiţia ultimilor 1000 de ani ne obligă să-i credem pe cuvînt.” işi au locul în manuale de istorie din secolul XIX. Evident este vorba desprea aceaşi Marea Britanie cu cei mai obezi şi beţivi tineri. În plus paragraful citat nu sună doar ca ceva scris Corneliu Vadim Tudor dar mai este şi foarte de parte de adevăr. Marea Britanie este din pacate unul dintre cele mai „politically correct” state din Europa.
A transforma o nunta regală în mare parte lipsită de importanţă într-o ocazie de propagandă şi reglare de conturi cu adversari inexistenţi nu este ceva foarte englezesc (presupun că autorul este familiarizat cu termenul de „stiff upper lip”). A susţine monarhia englezească nu te face conservator. În plus prinţul şi probabil viitorul rege Charles se deosebeşte într-un singur punct important de elita de stânga din Marea Britanie, nu suportă architectura modernă
De câţiva ani am ajuns să mă consider un conservator. În plus este destul de probabil că am opinii asemănătoare cu ale domnului Rîpă despre postmodernism, stânga politică, corectitudinea politică, etc. Dar cu toate acestea citirea articolului „Discursul sărutului viitorului rege” nu mi-a produs o reacţie prea plăcută. Poate pentru ca in alte articole, precum cele despre BBC sau incalzirea globale, agresivitate si revolta care reieşea din articole, deşi mai la locul lor într-un blog personal al unui adolescent, erau întemeiate.
În cazul de faţă însă tonul pare mult prea deplasat.Nu ştiu de ce cred asta. Poate pentru că propaganda e tot propagandă şi când e de partea ta. Sau poate pentru ca principii ca votul universal nu au fost aplicate prima dată in Marea Britanie, conservatorii britanici nu au fost primii care au susţinut dreptul de vot al femeilor, sistemul de sănatate englezesc a fost creat de măsuri luate de liberali în 1911 şi de laburişti în 1948, primul sistem de pensii modern a fost creat de Bismarck, ajutoarele de şomaj au fost create tot de partidul liberal, rezistenţa din al doilea război mondial i se datorează mai mult lui Churchill decât Partidului Conservator (Arthur Neville Chamberlain era tot conservator). Poate pentru ca articolul e scris in Dilema Veche şi nu într-o publicaţie universitară din California şi deci autorul se lupta cu adeversari inexistenţi.
In mod sigur pentru că fraze ca „Toate acestea fac ca, spre deosebire de alte naţiuni, supuşii Majestăţii Sale să ştie foarte bine cine sînt, de unde vin şi unde vor să ajungă. Ştiu pentru ce au luptat pentru că ştiu ce valori apără astăzi. Ştiu ce iubesc şi ştiu ce vor să predea mai departe generaţiilor viitoare. Nu se înclină decît în faţa lui Dumnezeu şi a Reginei, iar cînd au părăsit insula, au construit un imperiu al cărui rol civilizator nu a fost egalat niciodată. Ne-au anunţat că nu vor capitula niciodată, iar tradiţia ultimilor 1000 de ani ne obligă să-i credem pe cuvînt.” işi au locul în manuale de istorie din secolul XIX. Evident este vorba desprea aceaşi Marea Britanie cu cei mai obezi şi beţivi tineri. În plus paragraful citat nu sună doar ca ceva scris Corneliu Vadim Tudor dar mai este şi foarte de parte de adevăr. Marea Britanie este din pacate unul dintre cele mai „politically correct” state din Europa.
A transforma o nunta regală în mare parte lipsită de importanţă într-o ocazie de propagandă şi reglare de conturi cu adversari inexistenţi nu este ceva foarte englezesc (presupun că autorul este familiarizat cu termenul de „stiff upper lip”). A susţine monarhia englezească nu te face conservator. În plus prinţul şi probabil viitorul rege Charles se deosebeşte într-un singur punct important de elita de stânga din Marea Britanie, nu suportă architectura modernă
vineri, ianuarie 21, 2011
Our new overlords
Nu eşti cuminte nu ai voie să te joci:
"În ultimii doi ani, aproape toate jocurile de noroc de noroc din Norvegia au necesitat folosirea unui card electronic. Banii lichizi sunt interzişi. Cardul permite guvernului să impună limite zilnice şi lunare asupra sumelor pe care jucătorii le pot pierde la maşinile de joc electronice. Această abordare pare paternalistă, şi poate chiar aşa şi este, dar poate fi, de asemenea, susţinută din perspectiva faptului de a preveni oamenii să-şi lase copiii săraci şi să devină - într-o ţară precum Norvegia, care are un sistem de asigurare al nevoiaşilor - o povară pe umerii statului." Dilema Veche, nr 362 - Cum să-ţi respecţi hotărârile
De ce mami, de ce?!?:
"De ce sînt peştii nişte victime nebăgate în seamă, care aterizează în farfuriile noastre? Este pentru că au sînge rece şi sînt acoperiţi cu solzi? Este pentru că nu pot da glas durerii lor? Oricare ar fi explicaţia, dovada arată că pescuitul comercial le provoacă o durere de neimaginat. Ar trebui să învăţăm cum să capturăm şi să omorîm peştii cu umanitate – sau, dacă acest lucru nu este posibil, să găsim metode mai puţin crude şi alternative mai sustenabile decît să-i mîncăm. " Dilema veche, Dacă peștii ar putea țipa
Realitate?!? Nu avem nevoie de realitate (http://www.youtube.com/watch?v=O0qMT2YBIcg)
"Luna trecută, în parcul de distracţii Sea World din Florida, o orcă a tras-o pe Dawn Brancheau, una dintre dresoare, în bazin şi a ţinut-o sub apă pînă ce aceasta a murit înecată. Moartea femeii este, fără discuţie, o tragedie şi cu toţii ar trebui să înţelegem drama prin care trece familia acesteia. Incidentul ridică însă foarte multe semne de întrebare: oare atacul nu a fost deliberat? Nu cumva mamiferul, o orcă pe nume Tilikum, dar alintată Tilly, a reacţionat atît de violent din cauza faptului că era ţinut captiv într-un bazin de beton? Nu cumva obosise să fie obligat să facă diverse numere pentru a-i distra pe spectatori? Este drept să ţii captive animale de asemenea dimensiuni? ...... Biologul marin Richard Ellis, specialist al Muzeului American de Istorie Naturală, susţine însă că orcile sînt mamifere inteligente şi nu ar face rău nimănui din instinct, declarînd pentru Associated Press că „ceea ce s-a petrecut a fost premeditat“. Dilema Veche Eliberaţi-l pe Tilly şi toate animalele de circ
Libertate şi dreptate pentru fraţii noştrii
"Dacă privim drepturile omului ca fiind inerente tuturor fiinţelor umane, indiferent cît de limitate ar fi capacităţile lor intelectuale şi emoţionale, de ce am refuza să acordăm drepturi similare maimuţelor superioare, care depăşesc unele fiinţe omeneşti în privinţa conştiinţei de sine şi a legăturilor afective cu cei din jur? Altminteri, nu facem decît să ne arătăm prejudecăţile faţă de alte fiinţe doar pentru că nu aparţin speciei noastre - o atitudine pe care am numit-o "specism", fiindcă am vrut să subliniez asemănarea sa cu rasismul.(...)Faptul că pentru prima oară se foloseşte termenul "sclavie" în legătură cu felul în care tratăm animalele are o semnificaţie deosebită, fiindcă pînă acum s-a considerat că animalele sînt în mod legitim proprietatea noastră, pe care o putem folosi după bunul plac, fie că sînt forţate să care poveri, fie că sînt supuse unor cercetări ştiinţifice sau ţinute în captivitate ca să producă ouă, lapte şi carne pentru hrana noastră. Recunoaşterea de către un guvern a faptului că este rău să menţinem animalele în stare de sclavie reprezintă o spărtură serioasă în zidul privilegiului moral pe care l-am construit în jurul speciei noastre." Dilema Veche Drepturile maimuţelor şi drepturile omului
Pe scurt Peter Singer
"În ultimii doi ani, aproape toate jocurile de noroc de noroc din Norvegia au necesitat folosirea unui card electronic. Banii lichizi sunt interzişi. Cardul permite guvernului să impună limite zilnice şi lunare asupra sumelor pe care jucătorii le pot pierde la maşinile de joc electronice. Această abordare pare paternalistă, şi poate chiar aşa şi este, dar poate fi, de asemenea, susţinută din perspectiva faptului de a preveni oamenii să-şi lase copiii săraci şi să devină - într-o ţară precum Norvegia, care are un sistem de asigurare al nevoiaşilor - o povară pe umerii statului." Dilema Veche, nr 362 - Cum să-ţi respecţi hotărârile
De ce mami, de ce?!?:
"De ce sînt peştii nişte victime nebăgate în seamă, care aterizează în farfuriile noastre? Este pentru că au sînge rece şi sînt acoperiţi cu solzi? Este pentru că nu pot da glas durerii lor? Oricare ar fi explicaţia, dovada arată că pescuitul comercial le provoacă o durere de neimaginat. Ar trebui să învăţăm cum să capturăm şi să omorîm peştii cu umanitate – sau, dacă acest lucru nu este posibil, să găsim metode mai puţin crude şi alternative mai sustenabile decît să-i mîncăm. " Dilema veche, Dacă peștii ar putea țipa
Realitate?!? Nu avem nevoie de realitate (http://www.youtube.com/watch?v=O0qMT2YBIcg)
"Luna trecută, în parcul de distracţii Sea World din Florida, o orcă a tras-o pe Dawn Brancheau, una dintre dresoare, în bazin şi a ţinut-o sub apă pînă ce aceasta a murit înecată. Moartea femeii este, fără discuţie, o tragedie şi cu toţii ar trebui să înţelegem drama prin care trece familia acesteia. Incidentul ridică însă foarte multe semne de întrebare: oare atacul nu a fost deliberat? Nu cumva mamiferul, o orcă pe nume Tilikum, dar alintată Tilly, a reacţionat atît de violent din cauza faptului că era ţinut captiv într-un bazin de beton? Nu cumva obosise să fie obligat să facă diverse numere pentru a-i distra pe spectatori? Este drept să ţii captive animale de asemenea dimensiuni? ...... Biologul marin Richard Ellis, specialist al Muzeului American de Istorie Naturală, susţine însă că orcile sînt mamifere inteligente şi nu ar face rău nimănui din instinct, declarînd pentru Associated Press că „ceea ce s-a petrecut a fost premeditat“. Dilema Veche Eliberaţi-l pe Tilly şi toate animalele de circ
Libertate şi dreptate pentru fraţii noştrii
"Dacă privim drepturile omului ca fiind inerente tuturor fiinţelor umane, indiferent cît de limitate ar fi capacităţile lor intelectuale şi emoţionale, de ce am refuza să acordăm drepturi similare maimuţelor superioare, care depăşesc unele fiinţe omeneşti în privinţa conştiinţei de sine şi a legăturilor afective cu cei din jur? Altminteri, nu facem decît să ne arătăm prejudecăţile faţă de alte fiinţe doar pentru că nu aparţin speciei noastre - o atitudine pe care am numit-o "specism", fiindcă am vrut să subliniez asemănarea sa cu rasismul.(...)Faptul că pentru prima oară se foloseşte termenul "sclavie" în legătură cu felul în care tratăm animalele are o semnificaţie deosebită, fiindcă pînă acum s-a considerat că animalele sînt în mod legitim proprietatea noastră, pe care o putem folosi după bunul plac, fie că sînt forţate să care poveri, fie că sînt supuse unor cercetări ştiinţifice sau ţinute în captivitate ca să producă ouă, lapte şi carne pentru hrana noastră. Recunoaşterea de către un guvern a faptului că este rău să menţinem animalele în stare de sclavie reprezintă o spărtură serioasă în zidul privilegiului moral pe care l-am construit în jurul speciei noastre." Dilema Veche Drepturile maimuţelor şi drepturile omului
Pe scurt Peter Singer
sâmbătă, octombrie 16, 2010
La numărat de ... puncte. (3)
După o scurtă... pauză revenim cu număratul de... puncte.
Articolul Oraşul meu este unul destul de modest din punct de vedere al... punctelor(doar 7).
Citatul... reprezentativ:
"Pe feţele multora dintre cei aşezaţi „la portiţă“ ceea ce se citeşte e, cred, agresivitate latentă. Cu alte cuvinte, nu sar la gîtul tău aşa, fără vreun motiv, dar abia aşteaptă să găsească unul…
Nu o să vă vină să credeţi, dar se întîmplă aşa nu doar cu „lupii tineri“, ci şi cu membrii mai venerabili ai haitei. Despre care s-ar presupune că sînt şi mai înţelepţi.
La Mega Image-ul din zonă, un domn de vreo 60 de ani a urlat, pur şi simplu, la mine, să mă dau din faţa standului de pîine. Era evident că adăstam acolo încercînd să aleg… pîine."
Siţuaţia:
Săptpmâna 3 - 7 puncte de suspensie
Săptămâna 2 - 9 puncte de suspensie
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
Articolul Oraşul meu este unul destul de modest din punct de vedere al... punctelor(doar 7).
Citatul... reprezentativ:
"Pe feţele multora dintre cei aşezaţi „la portiţă“ ceea ce se citeşte e, cred, agresivitate latentă. Cu alte cuvinte, nu sar la gîtul tău aşa, fără vreun motiv, dar abia aşteaptă să găsească unul…
Nu o să vă vină să credeţi, dar se întîmplă aşa nu doar cu „lupii tineri“, ci şi cu membrii mai venerabili ai haitei. Despre care s-ar presupune că sînt şi mai înţelepţi.
La Mega Image-ul din zonă, un domn de vreo 60 de ani a urlat, pur şi simplu, la mine, să mă dau din faţa standului de pîine. Era evident că adăstam acolo încercînd să aleg… pîine."
Siţuaţia:
Săptpmâna 3 - 7 puncte de suspensie
Săptămâna 2 - 9 puncte de suspensie
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
vineri, septembrie 03, 2010
La numărat de ... puncte. (2)
O nouă săptămână o nouă... numărătoare.
Iubitorii de... puncte au motive de bucurie şi în această săptămână. După destul de modesta săptămână trecută (cu cele doar şase... puncte) doamna Iaromira Popescu revine în forţă cu nouă... puncte.
Din păcate dacă la număr de puncte articolul din această săptămână... excelează nu acelaşi lucru se poate spune despre utilizarea tehnicii DSI (Drupa Sferica Intramuralis). Astfel cel mai interesant citat nu este... decât acesta:
"A ieşirii pe nesmţite din timpul cotidian nesuferit, mereu măsurat...Ce reţetă mai grozavă a fericirii, chiar mică şi temporară, se poate găsi - în copilăriei, şi nu numai? Mai târziu, umblând prin lume, am găsit altfel de... Luna Park."
Deci...
Săptămâna 2 - 9 puncte de suspensie
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
Iubitorii de... puncte au motive de bucurie şi în această săptămână. După destul de modesta săptămână trecută (cu cele doar şase... puncte) doamna Iaromira Popescu revine în forţă cu nouă... puncte.
Din păcate dacă la număr de puncte articolul din această săptămână... excelează nu acelaşi lucru se poate spune despre utilizarea tehnicii DSI (Drupa Sferica Intramuralis). Astfel cel mai interesant citat nu este... decât acesta:
"A ieşirii pe nesmţite din timpul cotidian nesuferit, mereu măsurat...Ce reţetă mai grozavă a fericirii, chiar mică şi temporară, se poate găsi - în copilăriei, şi nu numai? Mai târziu, umblând prin lume, am găsit altfel de... Luna Park."
Deci...
Săptămâna 2 - 9 puncte de suspensie
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
duminică, august 29, 2010
La numărat de ... puncte. (1)
Punctele de suspensie sunt unele dintre cele mai hulite semne de... punctuaţie (vezi Eco,Umberto). Aceste umile... puncte care pot da oricărui text o doză de... mister au totuşi un apărător remarcabil în persoana doamnei Iaromira Popovici. În fiecare dintre articolele ei din Dilema Veche se strecoară de cel puţin 5-6 ori aceste creative... puncte. De accea pentru a onora acest admirabil... demers voi începe o rubrică săptămânală în care voi număra punctele de supensie din ultimul articol şi voi prezenta un citat... semnificativ.
Cel mai recent articol "La rude la ţară" din păcate nu este înfrumuseţat de prea multe puncte de suspensie, acestea fiind doar... 6.
Un citat reprezentativ:
"Mai era (şi este) tot acolo, o mătuşă de-a mea care întrupa (şi întrupează) toate calităţile modului de viaţă rural: avea o gospodărie reuşită, credea în Dumnezeu, ştia să ierte lucrurile grave. Şi... încarna ospitalitatea neaoşă - nu din cărţi ci reală: de câte ori ne duceam la ea, punea masa, cu păsări din curte şi legume din grădină, lapte de la vaca ei şi ţuică din proprile prune."
Deci...
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
Cel mai recent articol "La rude la ţară" din păcate nu este înfrumuseţat de prea multe puncte de suspensie, acestea fiind doar... 6.
Un citat reprezentativ:
"Mai era (şi este) tot acolo, o mătuşă de-a mea care întrupa (şi întrupează) toate calităţile modului de viaţă rural: avea o gospodărie reuşită, credea în Dumnezeu, ştia să ierte lucrurile grave. Şi... încarna ospitalitatea neaoşă - nu din cărţi ci reală: de câte ori ne duceam la ea, punea masa, cu păsări din curte şi legume din grădină, lapte de la vaca ei şi ţuică din proprile prune."
Deci...
Săptămâna 1 - 6 puncte de suspensie
luni, august 09, 2010
Sever Voinescu fură şi acum şi zoso fură
După cum cititorii mei fideli ştiu, înca din 23 iulie, Sever Voinescu plagiaza din New York Times şi recunoaşte. La ce nu se gândea nimeni era ca ştirea cu plagiatul să îmi fie furată de zoso, marele demascator de furt din online-ul românesc. Vinerea trecută am lăsat un comentariu legat de asemănarea izbitoare dintre ce scrie dl Sever Voinescu şi ce scrie un report de la New York Times pe zoso.ro. Acest comentariu a fost în moderare până duminică când, din pură coincidenţă, a apărut postarea "Sever Voinescu, prins cu ocaua mică" . Mă rog, poate exagerez, poate sunt doar dornic de faimă. Tot o coincidenţă este probabil şi că nici un comentariu de al meu nu trece de moderare pe blogul lui zoso (acum dispar imediat, nu ca primul comentariu care a stat vreo 2 zile). Dar să prezentăm faptele.
Vineri, iulie 23, 2010 - Intelectualul român în acţiune -Sever Voinescu bate câmpii şi acum şi fură articole? pe http://bentudesoli.blogspot.com/
24 Iulie 2010 02:07:35 Comentarii adăugate pe site-ul Dilemei Vechi de către mine la articolul Racheta, caprele şi mătuşa menţionând sursa articolului.
Duminică, 8 August 2010, Sever Voinescu, prins cu ocaua mică pe zoso.ro
Putem admite şi că zoso nu a furat (ca să nu fie nevoie să mă credeţi pe cuvânt că a existat acel comentariu), doar a descoperit, independent de mine, plagiatul din Dilema Veche. Dar cine credeţi că citeşte mai des Dilema Veche, eu sau zoso? În numeroasele postări ale lui zoso (blogul e început în 2005) Dilema Veche e menţionată de vreo 3 ori. Pe blogul meu aproape numai de Dilema Veche se vorbeşte (hmm... aproape bate la ochi).
În încheiere, Sever Voinescu fură, zoso fură... încep să mă simt lăsat pe afară. Măcar o acadea de la un copil mic, dar trebuie neapărat să iau şi eu ceva. România asta, doar de rău poţi să o vorbeşti... noroc cu mămăliga şi castraveţii.
Vineri, iulie 23, 2010 - Intelectualul român în acţiune -Sever Voinescu bate câmpii şi acum şi fură articole? pe http://bentudesoli.blogspot.com/
24 Iulie 2010 02:07:35 Comentarii adăugate pe site-ul Dilemei Vechi de către mine la articolul Racheta, caprele şi mătuşa menţionând sursa articolului.
Duminică, 8 August 2010, Sever Voinescu, prins cu ocaua mică pe zoso.ro
Putem admite şi că zoso nu a furat (ca să nu fie nevoie să mă credeţi pe cuvânt că a existat acel comentariu), doar a descoperit, independent de mine, plagiatul din Dilema Veche. Dar cine credeţi că citeşte mai des Dilema Veche, eu sau zoso? În numeroasele postări ale lui zoso (blogul e început în 2005) Dilema Veche e menţionată de vreo 3 ori. Pe blogul meu aproape numai de Dilema Veche se vorbeşte (hmm... aproape bate la ochi).
În încheiere, Sever Voinescu fură, zoso fură... încep să mă simt lăsat pe afară. Măcar o acadea de la un copil mic, dar trebuie neapărat să iau şi eu ceva. România asta, doar de rău poţi să o vorbeşti... noroc cu mămăliga şi castraveţii.
joi, august 05, 2010
Intelectualul român continuă acţiunea
Bă incultilor,bă! Ce fac eu e arta, necultivaţilor! Puneţi mâna pe o carte bă analfabeţilor, citiţi un Borges, un Marquez. Cum vreţi să întelegeţi complexitatea artei mele altfel?
Cam acesta este pe scurt ultimul articol al Artistului formerly know as Sever Voinescu din Dilema Veche (" Poveştile de aici"). Numeroşii mei cititori care au stat cu sufletul la gură urmărind desfăşurarea dramei "Racheta, caprele şi mătuşa " pot sa răsufle liniştiţi. Artistul formerly know as Sever Voinescu a răspuns. Într-un articol a cărui aroganţă este depăşită doar de folosirea cu o virtuozitate deosebită a tonului de om superior care coboară printre oamenii de rând, domnul Artist formerly know as Sever Voinescu se explică. Deci da, o mare parte dintre poveştile lui sunt luate din altă parte. DAR, şi aici e un mare dar de aceea l-am şi scris cu bold, "dacă aflu o poveste care mi se pare că merită să fie spusă mai departe, nu îi alterez nimic din detalile epice: nume de persoane implicată, locul acţiunii, data etc. [ nota mea: acţiune, cuvinte etc.] Vreau ca cititorul meu, care în mod natural se întreabă dacă ceea ce-i spun eu aici este adevărat sau fals, să mă poată verfica rapid şi convigător, manevrând, de pilda, instrumentul google. " S-a înţeles? Deci dacă auzeaţi de acest instrument numit google ştiaţi de mult de modul în care îşi scrie Artistul formerly know as Sever Voinescu articolele. Pentru claritatea nu schimbă nimic domnul Artist formerly know as Sever Voinescu din poveştile pe care le preia din altă parte, nu din alt motiv.
Poate unii dintre cititori se întreabă de ce mai scrie ceva dacă aceste poveşti sunt uşor de găsit folosind "instrumentul google" . Pentru că nu vibraţi de aceea. Sau în cuvintele nemuritorului Artist formerly know as Sever Voinescu "o poveste mă interesează şi mi se pare obligatorie de re-spus, dacă simt în ea o vibraţie etică ascunsă, neaparentă. Prin micile accente sau nuanţări pe care le fac cu ocazia re-spunerii urmăresc să scot în relief tocmai acest sens al poveştii, greu de indentificat la prima rostire". S-a înţeles acum? De aceea aceste poveşti nu sunt pur şi simplu scrise la rubrica "Ştiri nebăgate în seamă" din Dilema Veche. Aceste poveşti din "cel mai citit ziar al planetei, o telviziune foarte urmărită, o agenţie de ştiri sau mărturia unei celebrităţi" au nevoie de atingerea magică a trubadurului modern numit Artistul formerly know as Sever Voinescu pentru a spune cu adevărat ceva. Ba mai mult "această mică răsucire a poveştii bine ştiute nu o lămureşte apodictic, pentru că nu cred în poveştile care spun limpede, clar, un singur mesaj, care transmite o concluzie sau justifică o teză de orice fel a priori asumată". Vedeţi dragi copii de ce trebuie să studiaţi la şcoală limbile clasice? Cum să puteţi altfel să spuneţi în multe cuvinte că nu aduceţi nimic nou, ba chiar faceţi mai neclară o poveste care nu vă aparţine şi în acelaşi timp să păreţi şi inteligent. Ar exista posibilitatea să citaţi nejustificat din diverşi autori într-un fel de "name droping" intelectual. ( pentru cei care nu cunosc acest termen şi nu ştiu cum să folosească misteriosul "instrument google" definitia e aici . Nu vă lăsaţi speriaţi de prezentarea într-o lumină proastă a termenului. E de rău doar dacă o fac alţii. Daca o faceţi voi nu dovedeşte decât cultura dvs.). Evident, ca într-o parodie proastă în care se adună prea multe gaguri, Artistul formerly know as Sever Voinescu foloseşte şi acest procedeu aducând în sprijinul lui citate din Borges şi Marquez. "Istoria lumii, ca şi biografiile noastre, nu sînt înşiruiri de fapte şi date obiective, ci suma unor poveşti pe care le tot re-spunem şi, prin re-spunere, le tot răsucim. (Asta istoricii o ştiu din primul an de studii, iar iubitorii de literatură o ştiu de la Marquez - iată, surse cât se poate de deschise.)" Mea culpa, mea maxima culpa. Dacă avean cultură înţelegeam demersul domnului Artist formerly know as Sever Voinescu şi nu aruncam cu pietre în prea artistica domnie a sa.
Totuşi care e explicaţia faptului că nu menţionează niciodată de unde citează. Domnul menestrel modern, domnul Artist formerly know as Sever Voinescu, ne explică imediat: " ceea ce se urmăreşte întotdeauna prin indicarea sursei, adică exactitatea citării, nu este scopul meu. Pentru că eu nu spun, ci re-spun". Ah, câte regrete. De ştiam de această explicaţie atât de simplă în timpul şcolii. Nu doamnă profesoara, eu nu am luat de pe internet referatul, eu am re-spus. Acum este totul limpede. Cum domnul Artist formerly know as Sever Voinescu nu scrie nici jurnalism, nici literatura şi nici texte cu pretenţii ştiinţifice, ci ne decriptează "o realitatea mult mai adâncă, camuflată poate" are voie să nu menţioneze sursa. Mai ales că el, ca un bun gentlemen, nu îşi asumă paternitatea creaţiei poveştilor pe care le spune. Faptul că aceste poveşti apar la rubrica lui, sub numele lui şi cu titlu pus de el nu înseamnă asumarea paternităţii. Asumarea paternităţii se face dupa cum ştim de la romani prin ridicarea copilui în braţe. Vedeţi aşa ceva? Se încheie articolele lui cu Sever Voinescu me fecit? Deci cum puteţi afirma că plagiază. Plagiatul înseamnă asumarea paternităţii, lucru pe care Artistul formerly know as Sever Voinescu nu îl face.
Dacă credeaţi că asta e tot vă înşelaţi amarnic. Într-un moment de inspiraţie glorioasă, cum numai unui artist care vibrează la sensurile neaparente, Artistul formerly know as Sever Voinescu încheie acest poate unic articol original din ultima vreme cu un pasaj demn de domnul Adrian Năstase sau de domnul Nicolae Guţă. Deci "pe toţi îi asigur că mica curiozitate sau iritare pe care textele mele le-o provoacă dă modestului semnatar al acestei rubrici cea mai mare satisfacţie." Mai putem să ne mirăm că domnul Artist formerly know as Sever Voinescu este un mare fan al OTV-ului? Şmecherie mare domnul, duşmanii nu il atinge pe el. Ce mai putem spune acum. Restul este, cum ar spune domnul Pleşu, tăcere.
Cam acesta este pe scurt ultimul articol al Artistului formerly know as Sever Voinescu din Dilema Veche (" Poveştile de aici"). Numeroşii mei cititori care au stat cu sufletul la gură urmărind desfăşurarea dramei "Racheta, caprele şi mătuşa " pot sa răsufle liniştiţi. Artistul formerly know as Sever Voinescu a răspuns. Într-un articol a cărui aroganţă este depăşită doar de folosirea cu o virtuozitate deosebită a tonului de om superior care coboară printre oamenii de rând, domnul Artist formerly know as Sever Voinescu se explică. Deci da, o mare parte dintre poveştile lui sunt luate din altă parte. DAR, şi aici e un mare dar de aceea l-am şi scris cu bold, "dacă aflu o poveste care mi se pare că merită să fie spusă mai departe, nu îi alterez nimic din detalile epice: nume de persoane implicată, locul acţiunii, data etc. [ nota mea: acţiune, cuvinte etc.] Vreau ca cititorul meu, care în mod natural se întreabă dacă ceea ce-i spun eu aici este adevărat sau fals, să mă poată verfica rapid şi convigător, manevrând, de pilda, instrumentul google. " S-a înţeles? Deci dacă auzeaţi de acest instrument numit google ştiaţi de mult de modul în care îşi scrie Artistul formerly know as Sever Voinescu articolele. Pentru claritatea nu schimbă nimic domnul Artist formerly know as Sever Voinescu din poveştile pe care le preia din altă parte, nu din alt motiv.
Poate unii dintre cititori se întreabă de ce mai scrie ceva dacă aceste poveşti sunt uşor de găsit folosind "instrumentul google" . Pentru că nu vibraţi de aceea. Sau în cuvintele nemuritorului Artist formerly know as Sever Voinescu "o poveste mă interesează şi mi se pare obligatorie de re-spus, dacă simt în ea o vibraţie etică ascunsă, neaparentă. Prin micile accente sau nuanţări pe care le fac cu ocazia re-spunerii urmăresc să scot în relief tocmai acest sens al poveştii, greu de indentificat la prima rostire". S-a înţeles acum? De aceea aceste poveşti nu sunt pur şi simplu scrise la rubrica "Ştiri nebăgate în seamă" din Dilema Veche. Aceste poveşti din "cel mai citit ziar al planetei, o telviziune foarte urmărită, o agenţie de ştiri sau mărturia unei celebrităţi" au nevoie de atingerea magică a trubadurului modern numit Artistul formerly know as Sever Voinescu pentru a spune cu adevărat ceva. Ba mai mult "această mică răsucire a poveştii bine ştiute nu o lămureşte apodictic, pentru că nu cred în poveştile care spun limpede, clar, un singur mesaj, care transmite o concluzie sau justifică o teză de orice fel a priori asumată". Vedeţi dragi copii de ce trebuie să studiaţi la şcoală limbile clasice? Cum să puteţi altfel să spuneţi în multe cuvinte că nu aduceţi nimic nou, ba chiar faceţi mai neclară o poveste care nu vă aparţine şi în acelaşi timp să păreţi şi inteligent. Ar exista posibilitatea să citaţi nejustificat din diverşi autori într-un fel de "name droping" intelectual. ( pentru cei care nu cunosc acest termen şi nu ştiu cum să folosească misteriosul "instrument google" definitia e aici . Nu vă lăsaţi speriaţi de prezentarea într-o lumină proastă a termenului. E de rău doar dacă o fac alţii. Daca o faceţi voi nu dovedeşte decât cultura dvs.). Evident, ca într-o parodie proastă în care se adună prea multe gaguri, Artistul formerly know as Sever Voinescu foloseşte şi acest procedeu aducând în sprijinul lui citate din Borges şi Marquez. "Istoria lumii, ca şi biografiile noastre, nu sînt înşiruiri de fapte şi date obiective, ci suma unor poveşti pe care le tot re-spunem şi, prin re-spunere, le tot răsucim. (Asta istoricii o ştiu din primul an de studii, iar iubitorii de literatură o ştiu de la Marquez - iată, surse cât se poate de deschise.)" Mea culpa, mea maxima culpa. Dacă avean cultură înţelegeam demersul domnului Artist formerly know as Sever Voinescu şi nu aruncam cu pietre în prea artistica domnie a sa.
Totuşi care e explicaţia faptului că nu menţionează niciodată de unde citează. Domnul menestrel modern, domnul Artist formerly know as Sever Voinescu, ne explică imediat: " ceea ce se urmăreşte întotdeauna prin indicarea sursei, adică exactitatea citării, nu este scopul meu. Pentru că eu nu spun, ci re-spun". Ah, câte regrete. De ştiam de această explicaţie atât de simplă în timpul şcolii. Nu doamnă profesoara, eu nu am luat de pe internet referatul, eu am re-spus. Acum este totul limpede. Cum domnul Artist formerly know as Sever Voinescu nu scrie nici jurnalism, nici literatura şi nici texte cu pretenţii ştiinţifice, ci ne decriptează "o realitatea mult mai adâncă, camuflată poate" are voie să nu menţioneze sursa. Mai ales că el, ca un bun gentlemen, nu îşi asumă paternitatea creaţiei poveştilor pe care le spune. Faptul că aceste poveşti apar la rubrica lui, sub numele lui şi cu titlu pus de el nu înseamnă asumarea paternităţii. Asumarea paternităţii se face dupa cum ştim de la romani prin ridicarea copilui în braţe. Vedeţi aşa ceva? Se încheie articolele lui cu Sever Voinescu me fecit? Deci cum puteţi afirma că plagiază. Plagiatul înseamnă asumarea paternităţii, lucru pe care Artistul formerly know as Sever Voinescu nu îl face.
Dacă credeaţi că asta e tot vă înşelaţi amarnic. Într-un moment de inspiraţie glorioasă, cum numai unui artist care vibrează la sensurile neaparente, Artistul formerly know as Sever Voinescu încheie acest poate unic articol original din ultima vreme cu un pasaj demn de domnul Adrian Năstase sau de domnul Nicolae Guţă. Deci "pe toţi îi asigur că mica curiozitate sau iritare pe care textele mele le-o provoacă dă modestului semnatar al acestei rubrici cea mai mare satisfacţie." Mai putem să ne mirăm că domnul Artist formerly know as Sever Voinescu este un mare fan al OTV-ului? Şmecherie mare domnul, duşmanii nu il atinge pe el. Ce mai putem spune acum. Restul este, cum ar spune domnul Pleşu, tăcere.
vineri, iulie 23, 2010
Intelectualul român în acţiune
Sever Voinescu bate câmpii şi acum şi fură articole?
(Titlu de Libertatea pentru motoarele de căutare)
Inainte să fac dezvăluirile în premieră, respectiv că Sever Voinescu se inspiră mai mult decât e cazul din New York Times, o să fac un cam mare rezumat al activităţii publiciste din ultima vreme a distinsului domn. Dacă vreţi puteţi să incepeţi direct de la ultimele paragrafe ca să vedeţi cum se scriu articole şi în presa bună din Romania.
O să încep prin a spune că nu am fost niciodată un mare fan al domnului Sever Voinescu. Un articol semnat de el, "Darfur, avanpremiera războaielor viitorului" din 2008, în care nu a reuşit să demonstreze decât că nu a înţeles nimic din ce se întampla acolo, a fost primul impuls de a scrie redacţiei Dilemei Vechi. Până la urmă procrastinarea a înăbuşit impulsul. Dar ultimele luni au consituit un apogeu al articolelor "clasice" ale domnului Sever Voinescu. Pentru început a fabulat ca un adolescent întârziat despre meritele deosebite ale boemiei(Poveste boemă).Da, ştiu este o adevarată plăcere să trăieşti "sentimentul transcendent al neştiinţe în ce zi mă aflu asociat convingerii că, chiar dacă aflu, nu are nici o importanţă." Acest sentiment este cu atât mai plăcut cu cât nu se menţionează sursa venitului. Am cunoscut destui oameni care la 30 de ani nu lucraseră o zi în viaţă şi care se declarau foarte scârbiţi sau cel puţin opuşi unui stil de viaţă "obişnuit" în timp ce beau al treilea pahar de wiskey sau a zecea bere a serii, evident cumparata din banii părinţilor, bunicilor, mătuşilor, ca să mai fiu impresionat de astfel de texte. Nici ei nu ştiau ce zi este pentru că erau în fiecare noapte în cluburi sau baruri.
Ca să demonstreze prejudecata că absolvenţii de "uman" au un contact vag cu realitatea, domnul Sever Voinescu a continuat cu un articol despre absenţa predării eticii în şcoli (Închiderea minţii României ). Fraza cheie, definitorie pentru acest articol pompos-elitist este "Un ghiozdan uşor, pe de altă parte, înseamnă un ghiozdan în care marile cărţi nu mai au loc. Elevii nu vor frecventa pe Homer, pe Shakespeare sau pe Goethe, ci vor avea în ghiozdan cîte o foaie cu ceea ce spun alţii că se găseşte în Homer, Shakespeare şi Goethe." Vai de poporul român, acest far al cunoaşterii şi culturii europene şi mondiale, cum va supravieţui fără un ghiozdan greu. Îmi pare rău să vă dezamăgesc domnului Voinescu. Nu a existat niciodată în ghiozdanul meu de şcolar Homer sau Goethe, nici măcar rezumat. Nu a existat niciodată o Epocă de Aur în care majoritatea oamenilor citeau Homer sau Goethe. Da, ştiau toti absolvenţii de public schools din Marea Britanie în secolul XIX dar ei erau 5% din populaţie.
Despre Gînd despre învăţarea religiei nici nu o să încerc să spun nimic pentru că sunt prea multe de spus. Pe scurt dl Sever Voinescu mai bifează o caracteristică obligatorie a intelectualului român, respectiv creştinismul profund (obligatoriu ortodox evident). Sărim peste urmatoarele articole care sunt prea banale pentru a fi menţionate şi ajungem la mult comentatele OTV şi Cazul Dan Diaconescu. Cum bine a remarcat dl Cezar Paul-Bădescu aceste doua articole cad în clişeistica dorinţa a unor intelectuali de lucruri "autentice", din popor. Eu personal nu am nevoie să mă uit la OTV ca să cunosc România profundă. Merg cu tramvaiul, cu personalul, stau şi am stat în cartiere mărginaşe şi în oraşe de provincie. Nu e nimic interesant sau eliberator în a te uita la OTV la fel cum nu e nimic pitoresc sau autentic în sta într-o casă de chirpici şi a merge prin noroi la toaleta din fundul curţii. Poate dacă dl Sever Voinescu nu ar sta numai în turnul lui de fildeş nu ar mai avea nevoie de televizor pentru intra în contact cu realitatea. Bineînţeles că orice (pseudo)intelectual fin precum dl Sever Voinescu nu remarcă nici o contradicţie în a propune Homer pentru mase şi în lăuda ascultatul manelelor sau urmăritul OTV-ului.
În final ajungem şi la ultimul articol al acestui prea moralist domn. Intitulat Racheta, caprele şi mătuşa acest articol nu este încă disponibil pe internet. Pe scurt este o mică poveste despre nişte yemeniţi, nişte capre şi câteva rachete. Pe lânga faptul că este scrisă în stilul unei compuneri de gimnaziu (ştiu nu sunt obiectiv) articolul Racheta, caprele şi mătuşa se bazeaza in proporţie de peste 80% din articolul Is Yemen the Next Afghanistan? apărut în New York Times Magazine pe 6 Iulie 2010. Evident dacă citiţi articolul din Dilema Veche nu o să aflati acest lucru pentru ca eticul domn Sever Voinescu nu menţionează nimic despre sursa. Nu îl pot acuza pe domnul Sever de plagiat pentru în timp ce articolul din ziarul american este o investigaţie serioasă de 7 pagini, articolul său este o pastişa de jumătate de pagină în care în stilul său cunoscut reuşeşte să greşească vreo câteva nume. Iată şi un exemplu:
Mai sunt multe exemple ca acesta dar o să aştept să apară şi pe internet articolul dl Sever Voinescu ca să nu mai fiu eu nevoit să tastez încercările literare frauduloase ale eticului jurnalist, analist politic, diplomat şi om politic Sever Voinescu-Cotoi. Sincer eu cred că eticul ziarist Sever Voinescu doar vrea se verifice cât de atenţi şi informaţi sunt cititorii Dilemei Vechi.
Deci ca o întrebare pentru cei care au reuşit să citească până aici şi pentru Google Sever Voinescu a plagiat un articol din New York Times, da sau nu? Pentru normele juridice româneşti poate nu se poate numi plagiat dar pentru o persoană de statura dl Sever Voinescu asemănarea dintre articole ar trebui să dea de gândit.
(Titlu de Libertatea pentru motoarele de căutare)
Inainte să fac dezvăluirile în premieră, respectiv că Sever Voinescu se inspiră mai mult decât e cazul din New York Times, o să fac un cam mare rezumat al activităţii publiciste din ultima vreme a distinsului domn. Dacă vreţi puteţi să incepeţi direct de la ultimele paragrafe ca să vedeţi cum se scriu articole şi în presa bună din Romania.
O să încep prin a spune că nu am fost niciodată un mare fan al domnului Sever Voinescu. Un articol semnat de el, "Darfur, avanpremiera războaielor viitorului" din 2008, în care nu a reuşit să demonstreze decât că nu a înţeles nimic din ce se întampla acolo, a fost primul impuls de a scrie redacţiei Dilemei Vechi. Până la urmă procrastinarea a înăbuşit impulsul. Dar ultimele luni au consituit un apogeu al articolelor "clasice" ale domnului Sever Voinescu. Pentru început a fabulat ca un adolescent întârziat despre meritele deosebite ale boemiei(Poveste boemă).Da, ştiu este o adevarată plăcere să trăieşti "sentimentul transcendent al neştiinţe în ce zi mă aflu asociat convingerii că, chiar dacă aflu, nu are nici o importanţă." Acest sentiment este cu atât mai plăcut cu cât nu se menţionează sursa venitului. Am cunoscut destui oameni care la 30 de ani nu lucraseră o zi în viaţă şi care se declarau foarte scârbiţi sau cel puţin opuşi unui stil de viaţă "obişnuit" în timp ce beau al treilea pahar de wiskey sau a zecea bere a serii, evident cumparata din banii părinţilor, bunicilor, mătuşilor, ca să mai fiu impresionat de astfel de texte. Nici ei nu ştiau ce zi este pentru că erau în fiecare noapte în cluburi sau baruri.
Ca să demonstreze prejudecata că absolvenţii de "uman" au un contact vag cu realitatea, domnul Sever Voinescu a continuat cu un articol despre absenţa predării eticii în şcoli (Închiderea minţii României ). Fraza cheie, definitorie pentru acest articol pompos-elitist este "Un ghiozdan uşor, pe de altă parte, înseamnă un ghiozdan în care marile cărţi nu mai au loc. Elevii nu vor frecventa pe Homer, pe Shakespeare sau pe Goethe, ci vor avea în ghiozdan cîte o foaie cu ceea ce spun alţii că se găseşte în Homer, Shakespeare şi Goethe." Vai de poporul român, acest far al cunoaşterii şi culturii europene şi mondiale, cum va supravieţui fără un ghiozdan greu. Îmi pare rău să vă dezamăgesc domnului Voinescu. Nu a existat niciodată în ghiozdanul meu de şcolar Homer sau Goethe, nici măcar rezumat. Nu a existat niciodată o Epocă de Aur în care majoritatea oamenilor citeau Homer sau Goethe. Da, ştiau toti absolvenţii de public schools din Marea Britanie în secolul XIX dar ei erau 5% din populaţie.
Despre Gînd despre învăţarea religiei nici nu o să încerc să spun nimic pentru că sunt prea multe de spus. Pe scurt dl Sever Voinescu mai bifează o caracteristică obligatorie a intelectualului român, respectiv creştinismul profund (obligatoriu ortodox evident). Sărim peste urmatoarele articole care sunt prea banale pentru a fi menţionate şi ajungem la mult comentatele OTV şi Cazul Dan Diaconescu. Cum bine a remarcat dl Cezar Paul-Bădescu aceste doua articole cad în clişeistica dorinţa a unor intelectuali de lucruri "autentice", din popor. Eu personal nu am nevoie să mă uit la OTV ca să cunosc România profundă. Merg cu tramvaiul, cu personalul, stau şi am stat în cartiere mărginaşe şi în oraşe de provincie. Nu e nimic interesant sau eliberator în a te uita la OTV la fel cum nu e nimic pitoresc sau autentic în sta într-o casă de chirpici şi a merge prin noroi la toaleta din fundul curţii. Poate dacă dl Sever Voinescu nu ar sta numai în turnul lui de fildeş nu ar mai avea nevoie de televizor pentru intra în contact cu realitatea. Bineînţeles că orice (pseudo)intelectual fin precum dl Sever Voinescu nu remarcă nici o contradicţie în a propune Homer pentru mase şi în lăuda ascultatul manelelor sau urmăritul OTV-ului.
În final ajungem şi la ultimul articol al acestui prea moralist domn. Intitulat Racheta, caprele şi mătuşa acest articol nu este încă disponibil pe internet. Pe scurt este o mică poveste despre nişte yemeniţi, nişte capre şi câteva rachete. Pe lânga faptul că este scrisă în stilul unei compuneri de gimnaziu (ştiu nu sunt obiectiv) articolul Racheta, caprele şi mătuşa se bazeaza in proporţie de peste 80% din articolul Is Yemen the Next Afghanistan? apărut în New York Times Magazine pe 6 Iulie 2010. Evident dacă citiţi articolul din Dilema Veche nu o să aflati acest lucru pentru ca eticul domn Sever Voinescu nu menţionează nimic despre sursa. Nu îl pot acuza pe domnul Sever de plagiat pentru în timp ce articolul din ziarul american este o investigaţie serioasă de 7 pagini, articolul său este o pastişa de jumătate de pagină în care în stilul său cunoscut reuşeşte să greşească vreo câteva nume. Iată şi un exemplu:
Just before dawn on Dec. 24, an American cruise missile soared high over the southern coast of the Arabian peninsula, arced down toward the dark mountains above the Rafadh Valley in Yemen's Shabwa province and found its mark, crashing into a small stone house on a hillside where five young men were sleeping. Half a mile away, a 27-year-old Yemeni tribesman named Ali Muhammad Ahmed was awakened by the sound. Stumbling out of bed, he quickly dressed, slung his AK-47 over his shoulder and climbed down a footpath to the valley that shelters his village, two hours from the nearest paved road....Ahmed soon came upon the shattered house. Mangled bodies were strewn among the stones; he recognized a fellow tribesman.
Pe 25 decembrie 2009 cu câteva ore înainte să se lumineze, o bubuitură groaznică l-a trezit pe Ahmed din somn. Cu ochii cârpiţi, a sărit din cârpele care îi inveleau pe pământul bătătorit al cocioabei sale, a pus mîna pe vechiul Ak-7 de care nu se desparte niciodată şi a ieşit afară. La puţine sute de metri distanţă, o cocioabă ca a lui , ridicată cîş din chirpici şi întărită cu scănduri, era făcută zob... Pe unul dintre ei îi cunoştea. Era din tribul sau.
Mai sunt multe exemple ca acesta dar o să aştept să apară şi pe internet articolul dl Sever Voinescu ca să nu mai fiu eu nevoit să tastez încercările literare frauduloase ale eticului jurnalist, analist politic, diplomat şi om politic Sever Voinescu-Cotoi. Sincer eu cred că eticul ziarist Sever Voinescu doar vrea se verifice cât de atenţi şi informaţi sunt cititorii Dilemei Vechi.
Deci ca o întrebare pentru cei care au reuşit să citească până aici şi pentru Google Sever Voinescu a plagiat un articol din New York Times, da sau nu? Pentru normele juridice româneşti poate nu se poate numi plagiat dar pentru o persoană de statura dl Sever Voinescu asemănarea dintre articole ar trebui să dea de gândit.
joi, martie 18, 2010
Some people were made for the desert sau ancoriţii scăpaţi în lume
"Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile – adînci, bărbaţii – aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare. "
Andreea Nicoleta SEPI sec XXI d.HR Dilema veche
"Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, dispreţuiesc autoritatea şi dovedesc lipsă de respect faţă de bătrâni, iubesc mai mult să vorbească decât să se pregătească. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Işi contazic părinţii, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior şi sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decat la ei înşişi. Nu au pic de respect pentru părinţi sau persoane in vârstă. Vorbesc ca şi cum ei înşişi ar şti totul si ceea ce noi consideram intelepciune este lipsit de relevanţă pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie şi nefeminine in limbaj, comportament si îmbrăcăminte."
Socrate , secolul V i. Hr.
Faptul ca Dilema Veche publică astfel de scrisori de Formula AS doveşte decăderea revistei. Pe vremea când am început să citesc eu era mult mai interesantă.....
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare. "
Andreea Nicoleta SEPI sec XXI d.HR Dilema veche
"Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, dispreţuiesc autoritatea şi dovedesc lipsă de respect faţă de bătrâni, iubesc mai mult să vorbească decât să se pregătească. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Işi contazic părinţii, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior şi sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decat la ei înşişi. Nu au pic de respect pentru părinţi sau persoane in vârstă. Vorbesc ca şi cum ei înşişi ar şti totul si ceea ce noi consideram intelepciune este lipsit de relevanţă pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie şi nefeminine in limbaj, comportament si îmbrăcăminte."
Socrate , secolul V i. Hr.
Faptul ca Dilema Veche publică astfel de scrisori de Formula AS doveşte decăderea revistei. Pe vremea când am început să citesc eu era mult mai interesantă.....
Economia şi Teoria Jocului
In numărul 313 din Dilema Veche Cristian Ghinea se intreba , pornind de la apariţia mişcarii Tea Party, dacă nu cumva există un simţ moral kantian în economie. Cum răspunsul nu a fost publicat în Dilema până acum o să dau răspunsul aici.
Explicaţia comportamentului aparent iraţional al membrilor mişcării Tea Party este dată de unele rezultate obţinute de experimente bazate pe "Game Theory" (Teoria Jocului). Teoria Jocului este o ramură a matematicii aplicate care încearcă să descopere comportamentul oamenilor în situaţile strategice în care succesul unui individ depinde de alegerile celorlalţi. Una dintre descoperirile interesante este pedepsirea altruistică, adică faptul că oameni pedepsesc pe cei care nu respectă regulile chiar şi când au de pierdut din acest lucru.
Pedepsirea altruistică poate fi exemplificată cel mai simplu de jocul "Ultimatum". La doi jucători le este prezentată o sumă, de exmplu 10 dolari. Unuia dintre jucători, J1 , i se spune că poate oferi o singură dată orice sumă, de la un dolar la 10 jucătorului 2. Dacă acesta acceptă suma este împărţită corespunzător. Dacă acesta refuză ambii jucători nu primesc nimic. Teoretic, daca oamenii ar fi agenţi raţionali interesaţi doar de proprile câştiguri, o singură strategie ar fi folosită şi anume jucătorul J1 să ofere 1 dolar şi jucătorul J2 să accepte. În realitate în cazurile studiate nu numai ca J1 a oferit des până la 50% din sumă dar J2 a refuzat frecvent ofertele sub 30%. Rezultatele au fost influenţate de cultură reflectând standardele diverse pentru ce înseamă corectitudine. În studile în care J1 era un calculator şi J2 ştia acest lucru ofertele mici erau rar refuzate, deci este clar că J2 pedepsea prin refuz o încalcare a normelor sociale. Alte studii mai complexe care au introdus şi o a treia parte cu rol de observator şi cu puterea să pedepsească contra unui cost au arătat că indivizii sunt predispuşi să pedepsească chiar şi când nu sunt direcţi implicaţi şi acest lucru îi costă.
Care este explicaţia unui astfel de comportament aparent universal? Un posibil raspuns este dat de un experiment din 2005 din care a rezultat că în jocurile de cooperare grupurile care au ales să pedepsească contribuţile sub medie au avut câştiguri mult mai mari la sfârşit decât grupurile care nu au ales să pedepsească.
Este important de reţinut că în toate situaţile prezentate mai sus au fost persoane care au fost interesate doar de câştigurile proprii. "Free riders", călătorii clandestini, acele persoane care folosesc bunurile comune în exces sau care nu işi aduc contribuţia corectă la costurile producţiei au existat în orice societate. Problema genereată de ei este că dacă nu sunt împiedicaţi în vreun fel ajung să devină majoritatea şi să ducă la distrugerea întregului sistem. Faptul că există încă societăţi complexe denotă că strămoşii noştrii au dezvoltat un sistem aproape instinctual de soluţiona problema călătorilor clandestini. Evoluţia societăţii în ultimele sute de ani a fost însă prea rapidă şi astfel acest instict nu este prea eficient în societăţile moderne mult mai complexe şi cu mult mai mulţi membrii decă micile gurpuri de oameni în care a apărut iniţial.
În încheiere aş mai adăuga câteva idei despre mişcarea Tea Party. În opinia mea deşi se apropie mult de reagen-ism şi thatcher-ism această mişcare are cauze mult mai profunde. Într-un fel se apropie de fundamentalismul islamic fiind o mişcare contra globalizării. La fel cum puşi în faţa unei lumii complexe şi în continuă şi mai ales rapidă schimbare unii musulmani privesc înapoi spre un mitic secol VI al islamului la fel şi mişcarea Tea Party priveşte spre un trecut mitic populat de pioneri cu arma în mână, autosuficienţi, care trăiau în mici comunităţi extrem de descentralizate. Acest filon extrem libertarian specific american (nu cunosc ceva asemănător în cultura română) a fost adus în prim plan din nou de evenimentele recente şi de răspândirea internetului. Mişcarea Tea Party a fost "anunţată" de rezultatle alegerilor din 1992 în care Ross Perrot, candidat independent cu propuneri asemănătoare cu actuala mişcare, a obţinut 18,9% din voturi după ce la un moment dat conducea în sondaje. O posibilă cauză a fost atunci semnarea tratatului NAFTA de cooperare economică în America de Nord şi impresia unei mari părţi a clase de mijloc că va duce la migrarea industrie in Mexic (în parte împlinită). Prosperitatea anilor 90' bazată pe produse ieftine (întâi din Mexic şi apoi din China), credite uşor de obţinut şi dezvoltarea industrilor high-tech a dus la dispariţia din plin plan a acestei mişcări. Noua criză economică din prezent, problemele unei societăţi post-industriale şi percepţia mai mult sau mai puţin reala a unei distanţe între preocupările elitelor (încălzirea globală, căsătoria între persoane de acelaşi sex) şi preocupările maselor (şomajul, imigraţia legală dar mai ales ilegală, înlocuirea locurilor de muncă plătite cu 16-30 de dolari pe oră din industrie cu locuri de muncă plătite cu 6-10 dolari pe oră din sectorul servicilor) a dus la unirea într-o singură mişcare a multor grupări ( mişcările extrem libertariene din nord vestul şi nord estul Statelor Unite, protestanţii evanghelici din sud şi foştii muncitori industriali din zona Marilor Lacuri).
Explicaţia comportamentului aparent iraţional al membrilor mişcării Tea Party este dată de unele rezultate obţinute de experimente bazate pe "Game Theory" (Teoria Jocului). Teoria Jocului este o ramură a matematicii aplicate care încearcă să descopere comportamentul oamenilor în situaţile strategice în care succesul unui individ depinde de alegerile celorlalţi. Una dintre descoperirile interesante este pedepsirea altruistică, adică faptul că oameni pedepsesc pe cei care nu respectă regulile chiar şi când au de pierdut din acest lucru.
Pedepsirea altruistică poate fi exemplificată cel mai simplu de jocul "Ultimatum". La doi jucători le este prezentată o sumă, de exmplu 10 dolari. Unuia dintre jucători, J1 , i se spune că poate oferi o singură dată orice sumă, de la un dolar la 10 jucătorului 2. Dacă acesta acceptă suma este împărţită corespunzător. Dacă acesta refuză ambii jucători nu primesc nimic. Teoretic, daca oamenii ar fi agenţi raţionali interesaţi doar de proprile câştiguri, o singură strategie ar fi folosită şi anume jucătorul J1 să ofere 1 dolar şi jucătorul J2 să accepte. În realitate în cazurile studiate nu numai ca J1 a oferit des până la 50% din sumă dar J2 a refuzat frecvent ofertele sub 30%. Rezultatele au fost influenţate de cultură reflectând standardele diverse pentru ce înseamă corectitudine. În studile în care J1 era un calculator şi J2 ştia acest lucru ofertele mici erau rar refuzate, deci este clar că J2 pedepsea prin refuz o încalcare a normelor sociale. Alte studii mai complexe care au introdus şi o a treia parte cu rol de observator şi cu puterea să pedepsească contra unui cost au arătat că indivizii sunt predispuşi să pedepsească chiar şi când nu sunt direcţi implicaţi şi acest lucru îi costă.
Care este explicaţia unui astfel de comportament aparent universal? Un posibil raspuns este dat de un experiment din 2005 din care a rezultat că în jocurile de cooperare grupurile care au ales să pedepsească contribuţile sub medie au avut câştiguri mult mai mari la sfârşit decât grupurile care nu au ales să pedepsească.
Este important de reţinut că în toate situaţile prezentate mai sus au fost persoane care au fost interesate doar de câştigurile proprii. "Free riders", călătorii clandestini, acele persoane care folosesc bunurile comune în exces sau care nu işi aduc contribuţia corectă la costurile producţiei au existat în orice societate. Problema genereată de ei este că dacă nu sunt împiedicaţi în vreun fel ajung să devină majoritatea şi să ducă la distrugerea întregului sistem. Faptul că există încă societăţi complexe denotă că strămoşii noştrii au dezvoltat un sistem aproape instinctual de soluţiona problema călătorilor clandestini. Evoluţia societăţii în ultimele sute de ani a fost însă prea rapidă şi astfel acest instict nu este prea eficient în societăţile moderne mult mai complexe şi cu mult mai mulţi membrii decă micile gurpuri de oameni în care a apărut iniţial.
În încheiere aş mai adăuga câteva idei despre mişcarea Tea Party. În opinia mea deşi se apropie mult de reagen-ism şi thatcher-ism această mişcare are cauze mult mai profunde. Într-un fel se apropie de fundamentalismul islamic fiind o mişcare contra globalizării. La fel cum puşi în faţa unei lumii complexe şi în continuă şi mai ales rapidă schimbare unii musulmani privesc înapoi spre un mitic secol VI al islamului la fel şi mişcarea Tea Party priveşte spre un trecut mitic populat de pioneri cu arma în mână, autosuficienţi, care trăiau în mici comunităţi extrem de descentralizate. Acest filon extrem libertarian specific american (nu cunosc ceva asemănător în cultura română) a fost adus în prim plan din nou de evenimentele recente şi de răspândirea internetului. Mişcarea Tea Party a fost "anunţată" de rezultatle alegerilor din 1992 în care Ross Perrot, candidat independent cu propuneri asemănătoare cu actuala mişcare, a obţinut 18,9% din voturi după ce la un moment dat conducea în sondaje. O posibilă cauză a fost atunci semnarea tratatului NAFTA de cooperare economică în America de Nord şi impresia unei mari părţi a clase de mijloc că va duce la migrarea industrie in Mexic (în parte împlinită). Prosperitatea anilor 90' bazată pe produse ieftine (întâi din Mexic şi apoi din China), credite uşor de obţinut şi dezvoltarea industrilor high-tech a dus la dispariţia din plin plan a acestei mişcări. Noua criză economică din prezent, problemele unei societăţi post-industriale şi percepţia mai mult sau mai puţin reala a unei distanţe între preocupările elitelor (încălzirea globală, căsătoria între persoane de acelaşi sex) şi preocupările maselor (şomajul, imigraţia legală dar mai ales ilegală, înlocuirea locurilor de muncă plătite cu 16-30 de dolari pe oră din industrie cu locuri de muncă plătite cu 6-10 dolari pe oră din sectorul servicilor) a dus la unirea într-o singură mişcare a multor grupări ( mişcările extrem libertariene din nord vestul şi nord estul Statelor Unite, protestanţii evanghelici din sud şi foştii muncitori industriali din zona Marilor Lacuri).
marți, februarie 16, 2010
Marşul progresului colectiv
Scrisoare Alexandrina Satnoinu din Dilema Veche nr 312 aduce în prim plan o teorie, „limbajul sexist”, care discrediteză feminismul prin faptul că este o înţelegere greşită şi depăşită a naturii limbajului şi a procesului de transformarea a limbii.
Argumentul ca absenţa unor cuvinte precum ministră, preşedintă, directoare diminueaza dreptul la identitate al femeilor este uşor de demontat de situaţia opusa. Limba persană modernă, limba oficială în statul Iran şi o limba indo-europeană la fel ca româna, nu are gen gramatical. Toate cuvintele au aceaşi formă indiferent dacă se referă la bărbaţi, femei sau obiecte. Cu toate acestea deşi limba nu discriminează nu se poate spune acelaşi lucru şi despre statul Iran. Ipoteza că limba influenţează felul în care vedem lumea şi în care gândim a aparut iniţial in Germania la sfârşitul secolului XVIII (limba este reprezentarea „spiritului poporului”). La inceputul secolului 20 a devenit teoria acceptată in mediul academic, sub numele de ipoteza Sapir-Whorf. Din cate se intelege din scrisoare teoria feminista a limbajului se bazeză pe forma cea mai detereministă a teoriei şi anume ca limba determină în întregime felul în care gândim, versiune de mult respinsă (din anii 60'). Din pacate acesta nu este singurul argument bazat pe o teorie depăşită. Feminizarea limbii nu este o etapă normală in evoluţia limbii pentru ca limba nu are etape, nu înaintează către ceva. Limba şi schimbările lingvistice nu sunt un lucru controlabil sau planificabil. Limbile se dezvoltă şi se schimbă spontan. Nu există limbi primitive şi limbi progresive, moderne, feminizate. Tot ce se poate spune este că limbile cu mulţi vorbitori şi mai ales cele din zone de contact se simplifică (aceasta este un din cauzele absenţei genurilor in persană) şi cele cu puţini vorbitori şi izolate se „complică” (sunete noi, gramatică mai complexă etc.). Vizunea unei ierarhii a limbilor şi a unor etape se bazează pe alte ipoteze depăşite, pe determinismul istoric de la mijlocul secolului XIX prezent in comunism şi pozitivism. La fel cum nu există un proces liniar şi absolut necesar de trecere de la etapa sclavagistă la cea feudală la cea modernă şi , în final, la încununarea istorică numită etapa comunistă nu exista nici un proces liniar si obligatoriu de trecere de la limbajul sexist la limbajul purificat, feminizat. Necesitatea modificării limbajului mă duce cu gândul la newspeak-ul orwellian. Ce se va întâmpla dacă indivizii nu vor alege să folosească formele feminine? Nu ar fi prima dată cand indivizii ar alege ceva ce nu este considerat bun pentru ei ( a se vede Orientul Mijlociu unde primul lucru pe care il fac localnicii când au dreptul sa voteze este să aleagă patide fundamentaliste sper frustrarea guvernelor occidentale sau cazul alegerilor din Kuweit în care femeile nu doar că nu au votat alte femei dar au votat persoanele cele mai opuse drepului lor la vot). Sunt foarte sigur că în această situaţie vor există voci care vor susţine necesitata unei „Big Sister” care va reglementa şi probabil va pedepsi. O limbă cu gen gramatical denotă prin acesta ce vor vorbitorii să determine. A lăsa un for de persoane binevoitoare să decidă ce şi cum se vor exprima ceilalţi este un principiu totalitar.
Ar mai fi multe de spus dar nu cred că spaţiu permite. Totuşi dacă limbajul influenţează gandirea de ce nu am presupune ca şi reversul este adevărat. De ce să nu presupunem că discriminările de gen vor dispărea şi în acel moment limba se va adapta la noile realitătţi.Nu este abordarea încurajată în scrisoarea doamnei Satnoinu una „de sus în jos”, una bazată pe relaţile de putere atât de detestate de feminism? Nu este mai bine să lăsăm limba să se schimbe organic. Puteţi chiar dumneavoastră să începeţi prin a vă numi consilieră. Oricum Codul ocupaţilor, ca orice fixare a unui lucru atât de fluid precum limbajul, este mult în urma utilizărilor prezente (în carte mea de muncă am trecută o ocupaţie pe care nu am avut-o dar slujba pe care o aveam atunci nu era înregistrată acolo). Cred că este mult mai bine să ne ocupăm de probleme cu adevarat importante şi să lăsăm la o parte aceste preocupări care sunt în cel mai bun caz triviale şi în cel mai rău profund greşite si cu implicaţii periculoase.
Argumentul ca absenţa unor cuvinte precum ministră, preşedintă, directoare diminueaza dreptul la identitate al femeilor este uşor de demontat de situaţia opusa. Limba persană modernă, limba oficială în statul Iran şi o limba indo-europeană la fel ca româna, nu are gen gramatical. Toate cuvintele au aceaşi formă indiferent dacă se referă la bărbaţi, femei sau obiecte. Cu toate acestea deşi limba nu discriminează nu se poate spune acelaşi lucru şi despre statul Iran. Ipoteza că limba influenţează felul în care vedem lumea şi în care gândim a aparut iniţial in Germania la sfârşitul secolului XVIII (limba este reprezentarea „spiritului poporului”). La inceputul secolului 20 a devenit teoria acceptată in mediul academic, sub numele de ipoteza Sapir-Whorf. Din cate se intelege din scrisoare teoria feminista a limbajului se bazeză pe forma cea mai detereministă a teoriei şi anume ca limba determină în întregime felul în care gândim, versiune de mult respinsă (din anii 60'). Din pacate acesta nu este singurul argument bazat pe o teorie depăşită. Feminizarea limbii nu este o etapă normală in evoluţia limbii pentru ca limba nu are etape, nu înaintează către ceva. Limba şi schimbările lingvistice nu sunt un lucru controlabil sau planificabil. Limbile se dezvoltă şi se schimbă spontan. Nu există limbi primitive şi limbi progresive, moderne, feminizate. Tot ce se poate spune este că limbile cu mulţi vorbitori şi mai ales cele din zone de contact se simplifică (aceasta este un din cauzele absenţei genurilor in persană) şi cele cu puţini vorbitori şi izolate se „complică” (sunete noi, gramatică mai complexă etc.). Vizunea unei ierarhii a limbilor şi a unor etape se bazează pe alte ipoteze depăşite, pe determinismul istoric de la mijlocul secolului XIX prezent in comunism şi pozitivism. La fel cum nu există un proces liniar şi absolut necesar de trecere de la etapa sclavagistă la cea feudală la cea modernă şi , în final, la încununarea istorică numită etapa comunistă nu exista nici un proces liniar si obligatoriu de trecere de la limbajul sexist la limbajul purificat, feminizat. Necesitatea modificării limbajului mă duce cu gândul la newspeak-ul orwellian. Ce se va întâmpla dacă indivizii nu vor alege să folosească formele feminine? Nu ar fi prima dată cand indivizii ar alege ceva ce nu este considerat bun pentru ei ( a se vede Orientul Mijlociu unde primul lucru pe care il fac localnicii când au dreptul sa voteze este să aleagă patide fundamentaliste sper frustrarea guvernelor occidentale sau cazul alegerilor din Kuweit în care femeile nu doar că nu au votat alte femei dar au votat persoanele cele mai opuse drepului lor la vot). Sunt foarte sigur că în această situaţie vor există voci care vor susţine necesitata unei „Big Sister” care va reglementa şi probabil va pedepsi. O limbă cu gen gramatical denotă prin acesta ce vor vorbitorii să determine. A lăsa un for de persoane binevoitoare să decidă ce şi cum se vor exprima ceilalţi este un principiu totalitar.
Ar mai fi multe de spus dar nu cred că spaţiu permite. Totuşi dacă limbajul influenţează gandirea de ce nu am presupune ca şi reversul este adevărat. De ce să nu presupunem că discriminările de gen vor dispărea şi în acel moment limba se va adapta la noile realitătţi.Nu este abordarea încurajată în scrisoarea doamnei Satnoinu una „de sus în jos”, una bazată pe relaţile de putere atât de detestate de feminism? Nu este mai bine să lăsăm limba să se schimbe organic. Puteţi chiar dumneavoastră să începeţi prin a vă numi consilieră. Oricum Codul ocupaţilor, ca orice fixare a unui lucru atât de fluid precum limbajul, este mult în urma utilizărilor prezente (în carte mea de muncă am trecută o ocupaţie pe care nu am avut-o dar slujba pe care o aveam atunci nu era înregistrată acolo). Cred că este mult mai bine să ne ocupăm de probleme cu adevarat importante şi să lăsăm la o parte aceste preocupări care sunt în cel mai bun caz triviale şi în cel mai rău profund greşite si cu implicaţii periculoase.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
