Japan’s Minorities - The illusion of homogeneity - Second edition - Michael Weiner (coordonator)
La prima vedere, ţinând cont de titlu şi de editură (Routledge), cartea ar putea părea interesentă. Din păcate realitate este mult diferită. Unele capitole ca de exemplu "‘Self’ and ‘other’ in imperial Japan" sunt lungi pseudo-analize postmoderniste ("The argument advanced in this present work is that social structures and attitudes in Japan have historically been imbued with racial meaning, and that these meanings are themselves dynamic and contingent. That is to say, both
racial meanings and racialized identities are historically specific, and can
only be understood in relation to other factors – economic and political – and
in relation to the international environment within which they emerged
and have since been reproduced" - concluzia capitolul este că japonezii şi-au creat imaginea folosind metode şi discursuri rasiste de la europeni). Altele ar putea să fie mai interesante, dar sunt fie prea scurte fie descriu aspecte prea irelevante (capitolele despre ainu, burakumin şi coreeni). Până la urmă ce poate spune mai mult despre calitatea cărţii decât faptul că printre cele mai lungi capitole este "The other other - The black presence in the Japanese experience". Într-o carte despre minorităţile din Japonia pentru autori era mai important să discute despre "early japanese constructions of blackness" (concluzia capitolului este că japonezii au copiat stereotipurile despre negrii de la occidentali, altfel nu se poate explica cum au ajuns să aibă aceleaşi stereotipuri).
Unul dintre putinele articole care merită citite este acela despre japonezii brazilieni care s-au întors în Japonia. Aceştia, mândrii că sunt japonezi şi priviţi bine în Brazilia, odată ajunşi în Japonia preferă să exagereze trăsăturile braziliene, chiar şi acela evitate în Brazilia (pasajul despre carnavalul de samba este chiar amuzant). Motivul este că astfel evită să fie priviţi ca japonezi "imperfecţi" (pentru că nu mai vorbesc japoneza bine, pentru că nu corespund aşteptărilor culturale japoneze, etc.). Sunt amuzante şi descrierile pe care şi le fac unii altora ( japonezii spun despre japonezii brazilieni că sunt zgomotoşi, se îmbracă ciudat, se ceartă prea mult, sunt prea individualişti, nu au disciplină; japonezii brazilieni spun despre localnici că sunt prea serioşi, nu au viaţă socială, muncesc prea mult, sunt reci şi distanti)
Grad de accesibilitate: Mediu ( multe pasaje cu acel limbaj pseudo-stiinţific des întâlnit în cărţile de sociologie). În rest este uşor de citit. Problema cărţii este despre ce e scrisă nu cum este scrisă.
Interes: Nu merită citită, poate doar capitolul despre japonezii brazilieni. Se vorbeşte prea puţin despre minorităţile din Japonia şi despre probleme pe chiar le au.
Se afișează postările cu eticheta la nouvelle science. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta la nouvelle science. Afișați toate postările
luni, decembrie 19, 2011
vineri, ianuarie 21, 2011
Our new overlords
Nu eşti cuminte nu ai voie să te joci:
"În ultimii doi ani, aproape toate jocurile de noroc de noroc din Norvegia au necesitat folosirea unui card electronic. Banii lichizi sunt interzişi. Cardul permite guvernului să impună limite zilnice şi lunare asupra sumelor pe care jucătorii le pot pierde la maşinile de joc electronice. Această abordare pare paternalistă, şi poate chiar aşa şi este, dar poate fi, de asemenea, susţinută din perspectiva faptului de a preveni oamenii să-şi lase copiii săraci şi să devină - într-o ţară precum Norvegia, care are un sistem de asigurare al nevoiaşilor - o povară pe umerii statului." Dilema Veche, nr 362 - Cum să-ţi respecţi hotărârile
De ce mami, de ce?!?:
"De ce sînt peştii nişte victime nebăgate în seamă, care aterizează în farfuriile noastre? Este pentru că au sînge rece şi sînt acoperiţi cu solzi? Este pentru că nu pot da glas durerii lor? Oricare ar fi explicaţia, dovada arată că pescuitul comercial le provoacă o durere de neimaginat. Ar trebui să învăţăm cum să capturăm şi să omorîm peştii cu umanitate – sau, dacă acest lucru nu este posibil, să găsim metode mai puţin crude şi alternative mai sustenabile decît să-i mîncăm. " Dilema veche, Dacă peștii ar putea țipa
Realitate?!? Nu avem nevoie de realitate (http://www.youtube.com/watch?v=O0qMT2YBIcg)
"Luna trecută, în parcul de distracţii Sea World din Florida, o orcă a tras-o pe Dawn Brancheau, una dintre dresoare, în bazin şi a ţinut-o sub apă pînă ce aceasta a murit înecată. Moartea femeii este, fără discuţie, o tragedie şi cu toţii ar trebui să înţelegem drama prin care trece familia acesteia. Incidentul ridică însă foarte multe semne de întrebare: oare atacul nu a fost deliberat? Nu cumva mamiferul, o orcă pe nume Tilikum, dar alintată Tilly, a reacţionat atît de violent din cauza faptului că era ţinut captiv într-un bazin de beton? Nu cumva obosise să fie obligat să facă diverse numere pentru a-i distra pe spectatori? Este drept să ţii captive animale de asemenea dimensiuni? ...... Biologul marin Richard Ellis, specialist al Muzeului American de Istorie Naturală, susţine însă că orcile sînt mamifere inteligente şi nu ar face rău nimănui din instinct, declarînd pentru Associated Press că „ceea ce s-a petrecut a fost premeditat“. Dilema Veche Eliberaţi-l pe Tilly şi toate animalele de circ
Libertate şi dreptate pentru fraţii noştrii
"Dacă privim drepturile omului ca fiind inerente tuturor fiinţelor umane, indiferent cît de limitate ar fi capacităţile lor intelectuale şi emoţionale, de ce am refuza să acordăm drepturi similare maimuţelor superioare, care depăşesc unele fiinţe omeneşti în privinţa conştiinţei de sine şi a legăturilor afective cu cei din jur? Altminteri, nu facem decît să ne arătăm prejudecăţile faţă de alte fiinţe doar pentru că nu aparţin speciei noastre - o atitudine pe care am numit-o "specism", fiindcă am vrut să subliniez asemănarea sa cu rasismul.(...)Faptul că pentru prima oară se foloseşte termenul "sclavie" în legătură cu felul în care tratăm animalele are o semnificaţie deosebită, fiindcă pînă acum s-a considerat că animalele sînt în mod legitim proprietatea noastră, pe care o putem folosi după bunul plac, fie că sînt forţate să care poveri, fie că sînt supuse unor cercetări ştiinţifice sau ţinute în captivitate ca să producă ouă, lapte şi carne pentru hrana noastră. Recunoaşterea de către un guvern a faptului că este rău să menţinem animalele în stare de sclavie reprezintă o spărtură serioasă în zidul privilegiului moral pe care l-am construit în jurul speciei noastre." Dilema Veche Drepturile maimuţelor şi drepturile omului
Pe scurt Peter Singer
"În ultimii doi ani, aproape toate jocurile de noroc de noroc din Norvegia au necesitat folosirea unui card electronic. Banii lichizi sunt interzişi. Cardul permite guvernului să impună limite zilnice şi lunare asupra sumelor pe care jucătorii le pot pierde la maşinile de joc electronice. Această abordare pare paternalistă, şi poate chiar aşa şi este, dar poate fi, de asemenea, susţinută din perspectiva faptului de a preveni oamenii să-şi lase copiii săraci şi să devină - într-o ţară precum Norvegia, care are un sistem de asigurare al nevoiaşilor - o povară pe umerii statului." Dilema Veche, nr 362 - Cum să-ţi respecţi hotărârile
De ce mami, de ce?!?:
"De ce sînt peştii nişte victime nebăgate în seamă, care aterizează în farfuriile noastre? Este pentru că au sînge rece şi sînt acoperiţi cu solzi? Este pentru că nu pot da glas durerii lor? Oricare ar fi explicaţia, dovada arată că pescuitul comercial le provoacă o durere de neimaginat. Ar trebui să învăţăm cum să capturăm şi să omorîm peştii cu umanitate – sau, dacă acest lucru nu este posibil, să găsim metode mai puţin crude şi alternative mai sustenabile decît să-i mîncăm. " Dilema veche, Dacă peștii ar putea țipa
Realitate?!? Nu avem nevoie de realitate (http://www.youtube.com/watch?v=O0qMT2YBIcg)
"Luna trecută, în parcul de distracţii Sea World din Florida, o orcă a tras-o pe Dawn Brancheau, una dintre dresoare, în bazin şi a ţinut-o sub apă pînă ce aceasta a murit înecată. Moartea femeii este, fără discuţie, o tragedie şi cu toţii ar trebui să înţelegem drama prin care trece familia acesteia. Incidentul ridică însă foarte multe semne de întrebare: oare atacul nu a fost deliberat? Nu cumva mamiferul, o orcă pe nume Tilikum, dar alintată Tilly, a reacţionat atît de violent din cauza faptului că era ţinut captiv într-un bazin de beton? Nu cumva obosise să fie obligat să facă diverse numere pentru a-i distra pe spectatori? Este drept să ţii captive animale de asemenea dimensiuni? ...... Biologul marin Richard Ellis, specialist al Muzeului American de Istorie Naturală, susţine însă că orcile sînt mamifere inteligente şi nu ar face rău nimănui din instinct, declarînd pentru Associated Press că „ceea ce s-a petrecut a fost premeditat“. Dilema Veche Eliberaţi-l pe Tilly şi toate animalele de circ
Libertate şi dreptate pentru fraţii noştrii
"Dacă privim drepturile omului ca fiind inerente tuturor fiinţelor umane, indiferent cît de limitate ar fi capacităţile lor intelectuale şi emoţionale, de ce am refuza să acordăm drepturi similare maimuţelor superioare, care depăşesc unele fiinţe omeneşti în privinţa conştiinţei de sine şi a legăturilor afective cu cei din jur? Altminteri, nu facem decît să ne arătăm prejudecăţile faţă de alte fiinţe doar pentru că nu aparţin speciei noastre - o atitudine pe care am numit-o "specism", fiindcă am vrut să subliniez asemănarea sa cu rasismul.(...)Faptul că pentru prima oară se foloseşte termenul "sclavie" în legătură cu felul în care tratăm animalele are o semnificaţie deosebită, fiindcă pînă acum s-a considerat că animalele sînt în mod legitim proprietatea noastră, pe care o putem folosi după bunul plac, fie că sînt forţate să care poveri, fie că sînt supuse unor cercetări ştiinţifice sau ţinute în captivitate ca să producă ouă, lapte şi carne pentru hrana noastră. Recunoaşterea de către un guvern a faptului că este rău să menţinem animalele în stare de sclavie reprezintă o spărtură serioasă în zidul privilegiului moral pe care l-am construit în jurul speciei noastre." Dilema Veche Drepturile maimuţelor şi drepturile omului
Pe scurt Peter Singer
joi, martie 18, 2010
Economia şi Teoria Jocului
In numărul 313 din Dilema Veche Cristian Ghinea se intreba , pornind de la apariţia mişcarii Tea Party, dacă nu cumva există un simţ moral kantian în economie. Cum răspunsul nu a fost publicat în Dilema până acum o să dau răspunsul aici.
Explicaţia comportamentului aparent iraţional al membrilor mişcării Tea Party este dată de unele rezultate obţinute de experimente bazate pe "Game Theory" (Teoria Jocului). Teoria Jocului este o ramură a matematicii aplicate care încearcă să descopere comportamentul oamenilor în situaţile strategice în care succesul unui individ depinde de alegerile celorlalţi. Una dintre descoperirile interesante este pedepsirea altruistică, adică faptul că oameni pedepsesc pe cei care nu respectă regulile chiar şi când au de pierdut din acest lucru.
Pedepsirea altruistică poate fi exemplificată cel mai simplu de jocul "Ultimatum". La doi jucători le este prezentată o sumă, de exmplu 10 dolari. Unuia dintre jucători, J1 , i se spune că poate oferi o singură dată orice sumă, de la un dolar la 10 jucătorului 2. Dacă acesta acceptă suma este împărţită corespunzător. Dacă acesta refuză ambii jucători nu primesc nimic. Teoretic, daca oamenii ar fi agenţi raţionali interesaţi doar de proprile câştiguri, o singură strategie ar fi folosită şi anume jucătorul J1 să ofere 1 dolar şi jucătorul J2 să accepte. În realitate în cazurile studiate nu numai ca J1 a oferit des până la 50% din sumă dar J2 a refuzat frecvent ofertele sub 30%. Rezultatele au fost influenţate de cultură reflectând standardele diverse pentru ce înseamă corectitudine. În studile în care J1 era un calculator şi J2 ştia acest lucru ofertele mici erau rar refuzate, deci este clar că J2 pedepsea prin refuz o încalcare a normelor sociale. Alte studii mai complexe care au introdus şi o a treia parte cu rol de observator şi cu puterea să pedepsească contra unui cost au arătat că indivizii sunt predispuşi să pedepsească chiar şi când nu sunt direcţi implicaţi şi acest lucru îi costă.
Care este explicaţia unui astfel de comportament aparent universal? Un posibil raspuns este dat de un experiment din 2005 din care a rezultat că în jocurile de cooperare grupurile care au ales să pedepsească contribuţile sub medie au avut câştiguri mult mai mari la sfârşit decât grupurile care nu au ales să pedepsească.
Este important de reţinut că în toate situaţile prezentate mai sus au fost persoane care au fost interesate doar de câştigurile proprii. "Free riders", călătorii clandestini, acele persoane care folosesc bunurile comune în exces sau care nu işi aduc contribuţia corectă la costurile producţiei au existat în orice societate. Problema genereată de ei este că dacă nu sunt împiedicaţi în vreun fel ajung să devină majoritatea şi să ducă la distrugerea întregului sistem. Faptul că există încă societăţi complexe denotă că strămoşii noştrii au dezvoltat un sistem aproape instinctual de soluţiona problema călătorilor clandestini. Evoluţia societăţii în ultimele sute de ani a fost însă prea rapidă şi astfel acest instict nu este prea eficient în societăţile moderne mult mai complexe şi cu mult mai mulţi membrii decă micile gurpuri de oameni în care a apărut iniţial.
În încheiere aş mai adăuga câteva idei despre mişcarea Tea Party. În opinia mea deşi se apropie mult de reagen-ism şi thatcher-ism această mişcare are cauze mult mai profunde. Într-un fel se apropie de fundamentalismul islamic fiind o mişcare contra globalizării. La fel cum puşi în faţa unei lumii complexe şi în continuă şi mai ales rapidă schimbare unii musulmani privesc înapoi spre un mitic secol VI al islamului la fel şi mişcarea Tea Party priveşte spre un trecut mitic populat de pioneri cu arma în mână, autosuficienţi, care trăiau în mici comunităţi extrem de descentralizate. Acest filon extrem libertarian specific american (nu cunosc ceva asemănător în cultura română) a fost adus în prim plan din nou de evenimentele recente şi de răspândirea internetului. Mişcarea Tea Party a fost "anunţată" de rezultatle alegerilor din 1992 în care Ross Perrot, candidat independent cu propuneri asemănătoare cu actuala mişcare, a obţinut 18,9% din voturi după ce la un moment dat conducea în sondaje. O posibilă cauză a fost atunci semnarea tratatului NAFTA de cooperare economică în America de Nord şi impresia unei mari părţi a clase de mijloc că va duce la migrarea industrie in Mexic (în parte împlinită). Prosperitatea anilor 90' bazată pe produse ieftine (întâi din Mexic şi apoi din China), credite uşor de obţinut şi dezvoltarea industrilor high-tech a dus la dispariţia din plin plan a acestei mişcări. Noua criză economică din prezent, problemele unei societăţi post-industriale şi percepţia mai mult sau mai puţin reala a unei distanţe între preocupările elitelor (încălzirea globală, căsătoria între persoane de acelaşi sex) şi preocupările maselor (şomajul, imigraţia legală dar mai ales ilegală, înlocuirea locurilor de muncă plătite cu 16-30 de dolari pe oră din industrie cu locuri de muncă plătite cu 6-10 dolari pe oră din sectorul servicilor) a dus la unirea într-o singură mişcare a multor grupări ( mişcările extrem libertariene din nord vestul şi nord estul Statelor Unite, protestanţii evanghelici din sud şi foştii muncitori industriali din zona Marilor Lacuri).
Explicaţia comportamentului aparent iraţional al membrilor mişcării Tea Party este dată de unele rezultate obţinute de experimente bazate pe "Game Theory" (Teoria Jocului). Teoria Jocului este o ramură a matematicii aplicate care încearcă să descopere comportamentul oamenilor în situaţile strategice în care succesul unui individ depinde de alegerile celorlalţi. Una dintre descoperirile interesante este pedepsirea altruistică, adică faptul că oameni pedepsesc pe cei care nu respectă regulile chiar şi când au de pierdut din acest lucru.
Pedepsirea altruistică poate fi exemplificată cel mai simplu de jocul "Ultimatum". La doi jucători le este prezentată o sumă, de exmplu 10 dolari. Unuia dintre jucători, J1 , i se spune că poate oferi o singură dată orice sumă, de la un dolar la 10 jucătorului 2. Dacă acesta acceptă suma este împărţită corespunzător. Dacă acesta refuză ambii jucători nu primesc nimic. Teoretic, daca oamenii ar fi agenţi raţionali interesaţi doar de proprile câştiguri, o singură strategie ar fi folosită şi anume jucătorul J1 să ofere 1 dolar şi jucătorul J2 să accepte. În realitate în cazurile studiate nu numai ca J1 a oferit des până la 50% din sumă dar J2 a refuzat frecvent ofertele sub 30%. Rezultatele au fost influenţate de cultură reflectând standardele diverse pentru ce înseamă corectitudine. În studile în care J1 era un calculator şi J2 ştia acest lucru ofertele mici erau rar refuzate, deci este clar că J2 pedepsea prin refuz o încalcare a normelor sociale. Alte studii mai complexe care au introdus şi o a treia parte cu rol de observator şi cu puterea să pedepsească contra unui cost au arătat că indivizii sunt predispuşi să pedepsească chiar şi când nu sunt direcţi implicaţi şi acest lucru îi costă.
Care este explicaţia unui astfel de comportament aparent universal? Un posibil raspuns este dat de un experiment din 2005 din care a rezultat că în jocurile de cooperare grupurile care au ales să pedepsească contribuţile sub medie au avut câştiguri mult mai mari la sfârşit decât grupurile care nu au ales să pedepsească.
Este important de reţinut că în toate situaţile prezentate mai sus au fost persoane care au fost interesate doar de câştigurile proprii. "Free riders", călătorii clandestini, acele persoane care folosesc bunurile comune în exces sau care nu işi aduc contribuţia corectă la costurile producţiei au existat în orice societate. Problema genereată de ei este că dacă nu sunt împiedicaţi în vreun fel ajung să devină majoritatea şi să ducă la distrugerea întregului sistem. Faptul că există încă societăţi complexe denotă că strămoşii noştrii au dezvoltat un sistem aproape instinctual de soluţiona problema călătorilor clandestini. Evoluţia societăţii în ultimele sute de ani a fost însă prea rapidă şi astfel acest instict nu este prea eficient în societăţile moderne mult mai complexe şi cu mult mai mulţi membrii decă micile gurpuri de oameni în care a apărut iniţial.
În încheiere aş mai adăuga câteva idei despre mişcarea Tea Party. În opinia mea deşi se apropie mult de reagen-ism şi thatcher-ism această mişcare are cauze mult mai profunde. Într-un fel se apropie de fundamentalismul islamic fiind o mişcare contra globalizării. La fel cum puşi în faţa unei lumii complexe şi în continuă şi mai ales rapidă schimbare unii musulmani privesc înapoi spre un mitic secol VI al islamului la fel şi mişcarea Tea Party priveşte spre un trecut mitic populat de pioneri cu arma în mână, autosuficienţi, care trăiau în mici comunităţi extrem de descentralizate. Acest filon extrem libertarian specific american (nu cunosc ceva asemănător în cultura română) a fost adus în prim plan din nou de evenimentele recente şi de răspândirea internetului. Mişcarea Tea Party a fost "anunţată" de rezultatle alegerilor din 1992 în care Ross Perrot, candidat independent cu propuneri asemănătoare cu actuala mişcare, a obţinut 18,9% din voturi după ce la un moment dat conducea în sondaje. O posibilă cauză a fost atunci semnarea tratatului NAFTA de cooperare economică în America de Nord şi impresia unei mari părţi a clase de mijloc că va duce la migrarea industrie in Mexic (în parte împlinită). Prosperitatea anilor 90' bazată pe produse ieftine (întâi din Mexic şi apoi din China), credite uşor de obţinut şi dezvoltarea industrilor high-tech a dus la dispariţia din plin plan a acestei mişcări. Noua criză economică din prezent, problemele unei societăţi post-industriale şi percepţia mai mult sau mai puţin reala a unei distanţe între preocupările elitelor (încălzirea globală, căsătoria între persoane de acelaşi sex) şi preocupările maselor (şomajul, imigraţia legală dar mai ales ilegală, înlocuirea locurilor de muncă plătite cu 16-30 de dolari pe oră din industrie cu locuri de muncă plătite cu 6-10 dolari pe oră din sectorul servicilor) a dus la unirea într-o singură mişcare a multor grupări ( mişcările extrem libertariene din nord vestul şi nord estul Statelor Unite, protestanţii evanghelici din sud şi foştii muncitori industriali din zona Marilor Lacuri).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
