Greatest hits sau motive să citeşti Dilema Veche(2)

Evident nu se putea acoperi doar intr-o singură postare toate articolele de exceptie din Dilema Veche. Deci, in stilul unui alt mare autor din Dilema Veche, să continuam...

Privatizarea luminii - Dorel Dumitru CHIRIŢESCU

"Monopolul de stat e de preferat celui privat
Mă pronunţ categoric împotriva acestui demers de privatizare. Motivele sînt nenumărate. În primul rînd, aşa cum spuneam, mediul politic nu s-a schimbat foarte mult. Trăim sub conducerea aceleiaşi tipologii de personaj politic, caracterizat de amatorism, grabă şi mesianism reformator. De orice pot fi acuzaţi oamenii politici din România de azi, numai de patriotism excesiv, nu. Or, problema privatizării producţiei de energie electrică tocmai asta ar cere în primul rînd: PATRIOTISM. Un pas făcut în grabă, şi ne putem trezi în întuneric, la propriu, prin stingerea luminii de către un competitor geopolitic din zonă sau de mai departe. (...)
bursă oricine poate ajunge la pachetul majoritar sau minoritar (după cum se instituie regula) care să-i poată permite a revendica managementul companiei. Eventualele obligaţii faţă de România, neasumate prin contracte ferme, pot să dispară printr-un lobby politic sau în justiţie. Ce surprize putem avea?! Privatizarea managementului este o altă soluţie pe care o discută analiştii noştri economici şi politici. Adică, ar trebui să înţelegem noi, muritorii de rînd, că managementul statului dezvoltă clientelă, corupţie şi deficite, iar managementul privat nu. Sigur? Eu mă îndoiesc de asta! Cred chiar că managementul privat ar fi cea mai la îndemînă soluţie prin care s-ar produce corupţie şi mai multă, deficite – şi mai mari.(...)
Criza financiară globală este numai o faţetă, un moment. Ne aflăm în mijlocul unei bătălii pentru reaşezarea sferelor de influenţă. Nu avem strategii clare pentru gestionarea unei lumi în mişcare şi, dacă nu sîntem atenţi, va dispărea chiar şi posibilitatea elaborării lor.
Avem nevoie de mai multă atenţie şi de mai mult patriotism, fără exagerări, fără vorbe goale, pur şi simplu."

Noul Război Rece - Dorel Dumitru CHIRIŢESCU

"Vom rămîne pentru mult timp prea mici în acest univers, ale cărui taine abia sîntem pe punctul de a începe a le descifra. Ce ştim sigur este că, într-o evoluţie firească, generaţiile următoare vor asista la mutaţii formidabile în ceea ce priveşte tehnologia şi capabilităţile umane. Este posibil ca oamenii viitoarei planete, indiferent de rasă, religie, culoare, să se solidarizeze – aşa cum anticipează Fukuyama – în jurul unui proiect comun, ale cărui repere fundamentale vor fi: individualismul civic şi social, proprietatea privată, egalitatea şanselor, caracterul contractual al instituţiilor, identitatea, subsidiaritatea (primatul regulilor locale), sustenabilitatea ecologică, patrimoniul comun, diversitatea (naturală şi culturală), drepturile umane fundamentale, garanţia şi securitatea alimentelor, garanţia calităţii mărfurilor, echitatea.

Am enumerat la întîmplare elementele unui proiect comun de lume. Dacă aşa s-ar întîmpla, dacă societatea umană s-ar dezvolta pe asemenea coordonate, atunci am putea anticipa apariţia la orizont a unui destin comun, glorios al speciei umane-"

Nu trageţi cu ochiul după femeia arabă! - Adrian CIOROIANU

" Nu vă aşteptaţi ca femeile Arabiei să aibă un aer oropsit, să le simţi încătuşate în straiele lor sau dornice să şi le deşire – aşa cum fac unele ucrainence la supărare, prin faţa vreunui tribunal. Dimpotrivă: cît am tras eu cu ochiul (decent), mi s-a părut (să nu se supere prietenii qatarezi c-o spun) că femeile sînt cele care-i ghidează pe bărbaţi şi că sînt la fel de sfătuitoare (incorecţii-politic ar spune „cicălitoare“) precum toate suratele lor din lume. Pe o terasă, m-am uitat la un tînăr cuplu de-al locului – el în alb, ea în negru, el i-a adus o cupă cu îngheţată iar ea, taca-taca-abharam-bahkaram, ori îi spunea că îngheţata e divin de bună, ori îi spunea că e bleg şi că n-a ales bine (după mimica femeii n-am putut să mă dumiresc).(...)Iar în mediile tradiţionaliste, se întîmplă ades – mi se spune – ca soţia să-l împrumute pe soţ cu bani pentru ca acesta să-şi ia o a doua soaţă, dar cu condiţia ca soaţa nr. 2 să fie aleasă de soaţa nr. 1 (eventual dintre prietenele ei). Aşadar, realitatea e nuanţată. Oricum, o!, cititorule, ai grijă: de-mi vei călca pe urme, să nu tragi cu ochiul după femeile arabe că nu-i frumos – decît dac-o faci, precum povestitorul, în interesul etno-sociologic al dilematicilor de pretutindeni!"

Nu se putea ca dintr-o colecţie de Greatest Hits să lipsească tocmai domnul Andrei Pleşu,practic imaginea Dilemei Vechi . Toate articolele domnului Pleşu au peste 15000 de vizualizari, indiferent de subiect. De aceea a fost greu procesul de selecţie a unui citat seminificativ. Sper că am reuşit.

Note berlineze - Andrei Pleşu

"Un biolog, mare specialist în furnici, spune, la începutul conferinţei sale, că e mai greu să ne închipuim planeta fără furnici, decît fără oameni. Fără furnici, natura ar arăta altfel. Mai prost. Fără oameni ar lipsi, evident, tot ce ţine de cultură, dar lumea înconjurătoare nu numai că nu s-ar dezechilibra, dar, dimpotrivă, ar fi mai vitală şi mai igienică, recuperînd rapid ceea ce prezenţa umană a dereglat în măruntaiele ei. Fără oameni, lumea ar înflori...
Biologii fac adesea observaţii pasionante, pe care, din păcate, nu se străduiesc să le ducă spre ultimele (sau măcar penultimele) lor consecinţe. Declaraţia de mai sus ar merita fie şi o rapidă reflecţie marginală. Dacă omul nu e indispensabil şi, de fapt, nici măcar binevenit în marele spectacol al naturii, înseamnă că, în evoluţia speciilor, el e un element perturbator, venit pe altă linie decît cea care a întemeiat armonia ansamblului. Apariţia omului e divagatorie: un accident de parcurs sau opera unui demiurg rău (sau stîngaci). Dacă dimpotrivă el e, cum spune Darwin, încununarea treaptei supreme a scării zoologice, atunci e de neînţeles de ce tot ce e natură sub- şi pre-umană s-a „mobilizat“ pentru a produce un rebut, un agent toxic, menit parcă anume să-şi dizloce temelia, să-şi dinamiteze antecesorii. Cu alte cuvinte, există două posibilităţi: ori omul e o greşeală de ultimă instanţă, care compromite construcţia globală, ori întreaga construcţie e defectă, de vreme ce şi-a pregătit singură implozia. Dinaintea unei asemenea perspective speculative e preferabil, recunosc, să studiezi sociabilitatea furnicilor, felul lor de a comunica, mai eficient, uneori, ca acela al oamenilor. Fapt e că, în urma cercetărilor de zoologie, omul iese întotdeauna prost."

La final, incheiem colecţia cu inegalabilul poet, Sever Voinescu.

Refugiul bolii - Sever VOINESCU

"Dar boala, e altceva. Boala te scuteşte, te apără, te ocroteşte. În viaţă, vezi că cei bolnavi sînt scutiţi de toate îndatoririle sau pedepsele. Boala este scutirea universală. Sigur, îmi vei spune, dar boala este ceva cu adevărat dăunător, ceva rău, ceva ce te distruge, iar sensul acestei scutiri este acela că lupta cu boala primează, dar odată ce ai învins boala, te întorci la viaţa normală, cu responsabilităţi şi sancţiuni. Eu nu gîndesc aşa. Dacă o boală oarecare – aş prefera una gravă, majestuoasă, îndelungată – mă poate pune la adăpost de spaima mea, o vreau.(...)
Sigur, bolile care contează cu adevărat sînt cele mortale. Forţa metaforică a tuberculozei a scăzut simţitor în ultima sută de ani tocmai pentru că din ce în ce mai puţini oameni mor din cauza ei. Cancerul, însă, domină lista bolilor. E atît de divers, e atît de surprinzător, e atît pervers! Ah, îmi spuneam în clipele mele de mare spaimă, să descopăr un cancer acum şi gata, asta îmi va da totală imunitate în faţa absurdului cu care această lume m-ar strivi. Oricît ar fi lumea de absurdă, nu va distruge un canceros! Sever, ultimul refugiu în faţa absurdului este boala. Ea te protejează cu adevărat.“

Ultimul capitol?

A fost nevoie de aproape 3 săptămâni pentru ca dezvăluirile făcute aici în premieră despre relaţia nefiresc de apropiată dintre textele dl Sever Voinescu şi articolele apărute in New York Times să ajungă în atenţia publicului, respectiv in Observator Cultural. Când spun public, mă refer la publicul capabil să înţeleagă despre ce e vorba ( a se vedea comentarile, dar mai ales referintele lui zoso la Decât o Revista, din postarea acestuia despre caz).

Ce se va întâmpla în continuare? Cel mai probabil nimic.

Sever Voinescu fură şi acum şi zoso fură

După cum cititorii mei fideli ştiu, înca din 23 iulie, Sever Voinescu plagiaza din New York Times şi recunoaşte. La ce nu se gândea nimeni era ca ştirea cu plagiatul să îmi fie furată de zoso, marele demascator de furt din online-ul românesc. Vinerea trecută am lăsat un comentariu legat de asemănarea izbitoare dintre ce scrie dl Sever Voinescu şi ce scrie un report de la New York Times pe zoso.ro. Acest comentariu a fost în moderare până duminică când, din pură coincidenţă, a apărut postarea "Sever Voinescu, prins cu ocaua mică" . Mă rog, poate exagerez, poate sunt doar dornic de faimă. Tot o coincidenţă este probabil şi că nici un comentariu de al meu nu trece de moderare pe blogul lui zoso (acum dispar imediat, nu ca primul comentariu care a stat vreo 2 zile). Dar să prezentăm faptele.

Vineri, iulie 23, 2010 - Intelectualul român în acţiune -Sever Voinescu bate câmpii şi acum şi fură articole? pe http://bentudesoli.blogspot.com/

24 Iulie 2010 02:07:35 Comentarii adăugate pe site-ul Dilemei Vechi de către mine la articolul Racheta, caprele şi mătuşa menţionând sursa articolului.

Duminică, 8 August 2010, Sever Voinescu, prins cu ocaua mică pe zoso.ro

Putem admite şi că zoso nu a furat (ca să nu fie nevoie să mă credeţi pe cuvânt că a existat acel comentariu), doar a descoperit, independent de mine, plagiatul din Dilema Veche. Dar cine credeţi că citeşte mai des Dilema Veche, eu sau zoso? În numeroasele postări ale lui zoso (blogul e început în 2005) Dilema Veche e menţionată de vreo 3 ori. Pe blogul meu aproape numai de Dilema Veche se vorbeşte (hmm... aproape bate la ochi).

În încheiere, Sever Voinescu fură, zoso fură... încep să mă simt lăsat pe afară. Măcar o acadea de la un copil mic, dar trebuie neapărat să iau şi eu ceva. România asta, doar de rău poţi să o vorbeşti... noroc cu mămăliga şi castraveţii.

Intelectualul român continuă acţiunea

Bă incultilor,bă! Ce fac eu e arta, necultivaţilor! Puneţi mâna pe o carte bă analfabeţilor, citiţi un Borges, un Marquez. Cum vreţi să întelegeţi complexitatea artei mele altfel?

Cam acesta este pe scurt ultimul articol al Artistului formerly know as Sever Voinescu din Dilema Veche (" Poveştile de aici"). Numeroşii mei cititori care au stat cu sufletul la gură urmărind desfăşurarea dramei "Racheta, caprele şi mătuşa " pot sa răsufle liniştiţi. Artistul formerly know as Sever Voinescu a răspuns. Într-un articol a cărui aroganţă este depăşită doar de folosirea cu o virtuozitate deosebită a tonului de om superior care coboară printre oamenii de rând, domnul Artist formerly know as Sever Voinescu se explică. Deci da, o mare parte dintre poveştile lui sunt luate din altă parte. DAR, şi aici e un mare dar de aceea l-am şi scris cu bold, "dacă aflu o poveste care mi se pare că merită să fie spusă mai departe, nu îi alterez nimic din detalile epice: nume de persoane implicată, locul acţiunii, data etc. [ nota mea: acţiune, cuvinte etc.] Vreau ca cititorul meu, care în mod natural se întreabă dacă ceea ce-i spun eu aici este adevărat sau fals, să mă poată verfica rapid şi convigător, manevrând, de pilda, instrumentul google. " S-a înţeles? Deci dacă auzeaţi de acest instrument numit google ştiaţi de mult de modul în care îşi scrie Artistul formerly know as Sever Voinescu articolele. Pentru claritatea nu schimbă nimic domnul Artist formerly know as Sever Voinescu din poveştile pe care le preia din altă parte, nu din alt motiv.

Poate unii dintre cititori se întreabă de ce mai scrie ceva dacă aceste poveşti sunt uşor de găsit folosind "instrumentul google" . Pentru că nu vibraţi de aceea. Sau în cuvintele nemuritorului Artist formerly know as Sever Voinescu "o poveste mă interesează şi mi se pare obligatorie de re-spus, dacă simt în ea o vibraţie etică ascunsă, neaparentă. Prin micile accente sau nuanţări pe care le fac cu ocazia re-spunerii urmăresc să scot în relief tocmai acest sens al poveştii, greu de indentificat la prima rostire". S-a înţeles acum? De aceea aceste poveşti nu sunt pur şi simplu scrise la rubrica "Ştiri nebăgate în seamă" din Dilema Veche. Aceste poveşti din "cel mai citit ziar al planetei, o telviziune foarte urmărită, o agenţie de ştiri sau mărturia unei celebrităţi" au nevoie de atingerea magică a trubadurului modern numit Artistul formerly know as Sever Voinescu pentru a spune cu adevărat ceva. Ba mai mult "această mică răsucire a poveştii bine ştiute nu o lămureşte apodictic, pentru că nu cred în poveştile care spun limpede, clar, un singur mesaj, care transmite o concluzie sau justifică o teză de orice fel a priori asumată". Vedeţi dragi copii de ce trebuie să studiaţi la şcoală limbile clasice? Cum să puteţi altfel să spuneţi în multe cuvinte că nu aduceţi nimic nou, ba chiar faceţi mai neclară o poveste care nu vă aparţine şi în acelaşi timp să păreţi şi inteligent. Ar exista posibilitatea să citaţi nejustificat din diverşi autori într-un fel de "name droping" intelectual. ( pentru cei care nu cunosc acest termen şi nu ştiu cum să folosească misteriosul "instrument google" definitia e aici . Nu vă lăsaţi speriaţi de prezentarea într-o lumină proastă a termenului. E de rău doar dacă o fac alţii. Daca o faceţi voi nu dovedeşte decât cultura dvs.). Evident, ca într-o parodie proastă în care se adună prea multe gaguri, Artistul formerly know as Sever Voinescu foloseşte şi acest procedeu aducând în sprijinul lui citate din Borges şi Marquez. "Istoria lumii, ca şi biografiile noastre, nu sînt înşiruiri de fapte şi date obiective, ci suma unor poveşti pe care le tot re-spunem şi, prin re-spunere, le tot răsucim. (Asta istoricii o ştiu din primul an de studii, iar iubitorii de literatură o ştiu de la Marquez - iată, surse cât se poate de deschise.)" Mea culpa, mea maxima culpa. Dacă avean cultură înţelegeam demersul domnului Artist formerly know as Sever Voinescu şi nu aruncam cu pietre în prea artistica domnie a sa.

Totuşi care e explicaţia faptului că nu menţionează niciodată de unde citează. Domnul menestrel modern, domnul Artist formerly know as Sever Voinescu, ne explică imediat: " ceea ce se urmăreşte întotdeauna prin indicarea sursei, adică exactitatea citării, nu este scopul meu. Pentru că eu nu spun, ci re-spun". Ah, câte regrete. De ştiam de această explicaţie atât de simplă în timpul şcolii. Nu doamnă profesoara, eu nu am luat de pe internet referatul, eu am re-spus. Acum este totul limpede. Cum domnul Artist formerly know as Sever Voinescu nu scrie nici jurnalism, nici literatura şi nici texte cu pretenţii ştiinţifice, ci ne decriptează "o realitatea mult mai adâncă, camuflată poate" are voie să nu menţioneze sursa. Mai ales că el, ca un bun gentlemen, nu îşi asumă paternitatea creaţiei poveştilor pe care le spune. Faptul că aceste poveşti apar la rubrica lui, sub numele lui şi cu titlu pus de el nu înseamnă asumarea paternităţii. Asumarea paternităţii se face dupa cum ştim de la romani prin ridicarea copilui în braţe. Vedeţi aşa ceva? Se încheie articolele lui cu Sever Voinescu me fecit? Deci cum puteţi afirma că plagiază. Plagiatul înseamnă asumarea paternităţii, lucru pe care Artistul formerly know as Sever Voinescu nu îl face.

Dacă credeaţi că asta e tot vă înşelaţi amarnic. Într-un moment de inspiraţie glorioasă, cum numai unui artist care vibrează la sensurile neaparente, Artistul formerly know as Sever Voinescu încheie acest poate unic articol original din ultima vreme cu un pasaj demn de domnul Adrian Năstase sau de domnul Nicolae Guţă. Deci "pe toţi îi asigur că mica curiozitate sau iritare pe care textele mele le-o provoacă dă modestului semnatar al acestei rubrici cea mai mare satisfacţie." Mai putem să ne mirăm că domnul Artist formerly know as Sever Voinescu este un mare fan al OTV-ului? Şmecherie mare domnul, duşmanii nu il atinge pe el. Ce mai putem spune acum. Restul este, cum ar spune domnul Pleşu, tăcere.

Intelectualul român în acţiune

Sever Voinescu bate câmpii şi acum şi fură articole?
(Titlu de Libertatea pentru motoarele de căutare)

Inainte să fac dezvăluirile în premieră, respectiv că Sever Voinescu se inspiră mai mult decât e cazul din New York Times, o să fac un cam mare rezumat al activităţii publiciste din ultima vreme a distinsului domn. Dacă vreţi puteţi să incepeţi direct de la ultimele paragrafe ca să vedeţi cum se scriu articole şi în presa bună din Romania.

O să încep prin a spune că nu am fost niciodată un mare fan al domnului Sever Voinescu. Un articol semnat de el, "Darfur, avanpremiera războaielor viitorului" din 2008, în care nu a reuşit să demonstreze decât că nu a înţeles nimic din ce se întampla acolo, a fost primul impuls de a scrie redacţiei Dilemei Vechi. Până la urmă procrastinarea a înăbuşit impulsul. Dar ultimele luni au consituit un apogeu al articolelor "clasice" ale domnului Sever Voinescu. Pentru început a fabulat ca un adolescent întârziat despre meritele deosebite ale boemiei(Poveste boemă).Da, ştiu este o adevarată plăcere să trăieşti "sentimentul transcendent al neştiinţe în ce zi mă aflu asociat convingerii că, chiar dacă aflu, nu are nici o importanţă." Acest sentiment este cu atât mai plăcut cu cât nu se menţionează sursa venitului. Am cunoscut destui oameni care la 30 de ani nu lucraseră o zi în viaţă şi care se declarau foarte scârbiţi sau cel puţin opuşi unui stil de viaţă "obişnuit" în timp ce beau al treilea pahar de wiskey sau a zecea bere a serii, evident cumparata din banii părinţilor, bunicilor, mătuşilor, ca să mai fiu impresionat de astfel de texte. Nici ei nu ştiau ce zi este pentru că erau în fiecare noapte în cluburi sau baruri.

Ca să demonstreze prejudecata că absolvenţii de "uman" au un contact vag cu realitatea, domnul Sever Voinescu a continuat cu un articol despre absenţa predării eticii în şcoli (Închiderea minţii României ). Fraza cheie, definitorie pentru acest articol pompos-elitist este "Un ghiozdan uşor, pe de altă parte, înseamnă un ghiozdan în care marile cărţi nu mai au loc. Elevii nu vor frecventa pe Homer, pe Shakespeare sau pe Goethe, ci vor avea în ghiozdan cîte o foaie cu ceea ce spun alţii că se găseşte în Homer, Shakespeare şi Goethe." Vai de poporul român, acest far al cunoaşterii şi culturii europene şi mondiale, cum va supravieţui fără un ghiozdan greu. Îmi pare rău să vă dezamăgesc domnului Voinescu. Nu a existat niciodată în ghiozdanul meu de şcolar Homer sau Goethe, nici măcar rezumat. Nu a existat niciodată o Epocă de Aur în care majoritatea oamenilor citeau Homer sau Goethe. Da, ştiau toti absolvenţii de public schools din Marea Britanie în secolul XIX dar ei erau 5% din populaţie.

Despre Gînd despre învăţarea religiei nici nu o să încerc să spun nimic pentru că sunt prea multe de spus. Pe scurt dl Sever Voinescu mai bifează o caracteristică obligatorie a intelectualului român, respectiv creştinismul profund (obligatoriu ortodox evident). Sărim peste urmatoarele articole care sunt prea banale pentru a fi menţionate şi ajungem la mult comentatele OTV şi Cazul Dan Diaconescu. Cum bine a remarcat dl Cezar Paul-Bădescu aceste doua articole cad în clişeistica dorinţa a unor intelectuali de lucruri "autentice", din popor. Eu personal nu am nevoie să mă uit la OTV ca să cunosc România profundă. Merg cu tramvaiul, cu personalul, stau şi am stat în cartiere mărginaşe şi în oraşe de provincie. Nu e nimic interesant sau eliberator în a te uita la OTV la fel cum nu e nimic pitoresc sau autentic în sta într-o casă de chirpici şi a merge prin noroi la toaleta din fundul curţii. Poate dacă dl Sever Voinescu nu ar sta numai în turnul lui de fildeş nu ar mai avea nevoie de televizor pentru intra în contact cu realitatea. Bineînţeles că orice (pseudo)intelectual fin precum dl Sever Voinescu nu remarcă nici o contradicţie în a propune Homer pentru mase şi în lăuda ascultatul manelelor sau urmăritul OTV-ului.

În final ajungem şi la ultimul articol al acestui prea moralist domn. Intitulat Racheta, caprele şi mătuşa acest articol nu este încă disponibil pe internet. Pe scurt este o mică poveste despre nişte yemeniţi, nişte capre şi câteva rachete. Pe lânga faptul că este scrisă în stilul unei compuneri de gimnaziu (ştiu nu sunt obiectiv) articolul Racheta, caprele şi mătuşa se bazeaza in proporţie de peste 80% din articolul Is Yemen the Next Afghanistan? apărut în New York Times Magazine pe 6 Iulie 2010. Evident dacă citiţi articolul din Dilema Veche nu o să aflati acest lucru pentru ca eticul domn Sever Voinescu nu menţionează nimic despre sursa. Nu îl pot acuza pe domnul Sever de plagiat pentru în timp ce articolul din ziarul american este o investigaţie serioasă de 7 pagini, articolul său este o pastişa de jumătate de pagină în care în stilul său cunoscut reuşeşte să greşească vreo câteva nume. Iată şi un exemplu:

Just before dawn on Dec. 24, an American cruise missile soared high over the southern coast of the Arabian peninsula, arced down toward the dark mountains above the Rafadh Valley in Yemen's Shabwa province and found its mark, crashing into a small stone house on a hillside where five young men were sleeping. Half a mile away, a 27-year-old Yemeni tribesman named Ali Muhammad Ahmed was awakened by the sound. Stumbling out of bed, he quickly dressed, slung his AK-47 over his shoulder and climbed down a footpath to the valley that shelters his village, two hours from the nearest paved road....Ahmed soon came upon the shattered house. Mangled bodies were strewn among the stones; he recognized a fellow tribesman.

Pe 25 decembrie 2009 cu câteva ore înainte să se lumineze, o bubuitură groaznică l-a trezit pe Ahmed din somn. Cu ochii cârpiţi, a sărit din cârpele care îi inveleau pe pământul bătătorit al cocioabei sale, a pus mîna pe vechiul Ak-7 de care nu se desparte niciodată şi a ieşit afară. La puţine sute de metri distanţă, o cocioabă ca a lui , ridicată cîş din chirpici şi întărită cu scănduri, era făcută zob... Pe unul dintre ei îi cunoştea. Era din tribul sau.

Mai sunt multe exemple ca acesta dar o să aştept să apară şi pe internet articolul dl Sever Voinescu ca să nu mai fiu eu nevoit să tastez încercările literare frauduloase ale eticului jurnalist, analist politic, diplomat şi om politic Sever Voinescu-Cotoi. Sincer eu cred că eticul ziarist Sever Voinescu doar vrea se verifice cât de atenţi şi informaţi sunt cititorii Dilemei Vechi.

Deci ca o întrebare pentru cei care au reuşit să citească până aici şi pentru Google Sever Voinescu a plagiat un articol din New York Times, da sau nu? Pentru normele juridice româneşti poate nu se poate numi plagiat dar pentru o persoană de statura dl Sever Voinescu asemănarea dintre articole ar trebui să dea de gândit.